Cristian Tudor POPESCU
Cristian Tudor POPESCU
12418 vizualizări 18 iul 2015

Monica Niculescu, am mai spus-o, are nişte lovituri remarcabile: un serviciu adesea foarte bun, un rever excepţional, printre cele mai bune din circuit, acurateţe în lob, scurtă, voleu. Cu ele a făcut un meci spectaculos în semifinala Bucharest Open, împotriva puternicei Sara Errani, cap de serie nr. 1, finalistă de Roland Garros, în aplauzele admirabililor spectatori veniţi în cazanul încins al Arenei BNR ca s-o încurajeze. I-a pus lui Errani cel puţin zece scurte paralizante, şi cu dreapta, şi cu reverul, a făcut schimburi spectaculoase la fileu, a executat smeciuri impecabile. Majoritatea duelurilor pe rever, ea le-a câştigat.

De ce, totuşi, a pierdut, după un prim set câştigat cu 7-5? Din pricina acestui fapt pe care n-o să-l pot înţelege neam: nu vrea să folosească pe forehand decât slaisul, e drept, lung şi cu efect, dar fără a fi o lovitură cu care se poate face punct. Sau pasa, când un buldozer ca Errani vine peste tine la fileu. În plus, Monica fuge mult ca să dea cu reverul, înmulţeşte schimburile de mingi, şi în acest fel consumul de energie creşte – exact  ce nu avea nevoie după cele trei meciuri precedente cu Ana Bogdan, Sorana Cârstea şi Andreea Mitu, toate câştigate în obositoare trei seturi. Dacă ar fi folosit din când în când şi un forehand normal, cu priză închisă (a făcut-o o singură dată, pasând-o bine pe Errani, deci se poate), şansele ei de a câştiga ar fi crescut mult. Aşa, rămânem cu amintirea unor bijuterii de mare fineţe pe care mâna Monicăi ni le-a oferit.

Deşi Errani pleacă favorită în finala de mâine, eu merg pe mâinile Annei Schmiedlova, blonda care a arătat, nu numai în semifinala câştigată împotriva Polonei Hercog, un tenis aspru, plin de forţă şi solid psihic.

În schimb, meciul de Cupa Davis al lui Tecău şi Mergea cu cei „dinainte învinşi”, perechea slovacă Andrej Martin/Igor Zelenay, nu putem decât să încercăm să-l uităm cu totul. Vechea zicală, că valoarea unui dublu nu e dată de suma clasamentelor celor doi, s-a adeverit pe pielea naţionalei României, condusă cu 2-1 înaintea ultimelor două, foarte grele, meciuri de simplu, Ungur cu Gombos şi, mai ales, Copil cu Klizan.

În primul rând, faptul că Horia şi Florin se întâlnesc de ani de zile de aceeaşi parte a fileului doar la meciurile naţionalei (uneori, nici acolo), se vede. Lui Florin i-a lipsit Bopanna, iar lui Horia, Rojer. Nesincronizaţi, cu „frecvenţe” diferite de joc, simţindu-se prea puţin unul pe celălalt, au fost „rupţi în două” de solida echipă slovacă. Greoi, parcă „îngrăşaţi” de vacanţă, au comis destule erori neforţate la retur şi serviciu. În plus, era limpede obişnuinţa căpătată pe iarbă de a termina punctele foarte repede, în vreme ce pe zgura lentă a Clubului Idu le-au venit „sâcâitor” de multe mingi înapoi de la Martin şi Zelenay.

Un meci practic nepregătit, de jucători şi staff-ul tehnic al lotului de Cupa Davis. Fără nişte perioade de joc împreună, nu ştiu dacă are rost convocarea acestui dublu, cu toate că Tecău şi Mergea sunt în Top 10 mondial.

Citește și: