Liviu Mihaiu
Liviu Mihaiu
3201 vizualizări 16 aug 2017

Apoi, mai există o legendă etimologică cum că şmecher vine din germana de casă şi-l denumeau pe cel care participa cu semnătura, fără să bea strop, la negocierile cu oltenii din Drăgăşani  pentru schimburile comerciale de altă dată. "Das ist der Schmecker", adică "cel care gustă". Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. 

Omul este un "stand up guy taster". Are peste 1.90 şi vorbeşte limba engleză mai bine decât preşedintele Trump. Cel puţin în pozele de Facebook în călătoriile sale de diriguitor al politicii externe, omul nostru de pe tron e cel mai prezentabil preşedinte pe care l-a avut România. Aşa cum Ion Raţiu este cel mai bun preşedinte pe care ţara noastră l-a ratat. Până şi alegerea sa i se datorează în primul rând Regelui Carol I. Mitul neamţului "de import" a fost cel mai mare instrument de campanie din subconştientul colectiv.

Aflat, indiscutabil, într-o antiteză totală de paradigmă a comunicării cu interlopul Securităţii de dinaintea sa, care denunţa zilnic ceva sau pe cineva pe toate ferestrele media, de la Cotroceni până la inegalabila prezentare de vinuri OTV.  

Dar este oare politica preşedintelui nostru greu de descifrat în dialectica sa de ex "burgermeister" al unui oraş mai mic decât Drumul Taberei?! 

Îl preocupă pe Preşedinte şi altceva decât dărâmarea prin toate mijloacele legale şi ilegale a PSD-lui?(muncă in folosul comunităţii, începută de fostul preşedinte Băsescu, care a dărâmat la viaţa lui nişte guverne de la Radu Vasile la Victor Ponta) 

Măcar muzeul ăla al victimelor comunismului promis în campanie electorală, a cărui absenţă este o ruşine naţională, mai face parte din planurile sale de Gulliver al înaltei sale muţenii? Sau e suficientă decoraţia de la Muzeul Holocaustului, ecou al unor abundente desprinderi de plăci şi schimbări de denumiri de licee? 

Despre Educaţie, cu durerea neostoită de profesor de fizică, care se uită cum este să fii reprezentantul ultimului loc din UE, atragem şi noi atenţia guvernului care guvernează şi societăţiii care veghează?  

Mai sunt Independenţa Justiţiei şi Separaţia puterilor în stat, unde preşedintele este cel dintâi supraveghetor şi garant , şi altceva decât o preocupare secretă de alcov operaţional?! Sau şi p-asta o lăsăm în contractul de supraveghere al serviciilor şi al partenerilor cei mai strategici? Cultura, pentru al cărui buget de 12% alocare, primarul Sibiului a fost cunoscut în toată ţara mai este o benefică obsesie a domniei sale? 

Profesiile liberale, sindicatele, pensiile speciale fac vreodată obiectul contondent şi diriguitor al discursului său public de mare mediator social? 

Din ce este la vedere, cele mai obsedante preocupări ale domniei sale sunt submisivitatea euroatlantică şi al doilea mandat. Pentru care "lectica" serviciilor secrete este disponibilă 24 din 24. De care alegeri, în România, de la Băsescu încoace, se cam ocupă serviciile ( "se poate şefu' să-l lăsăm pe nemernicul "celălalt" să preia ţara. God damn it!)

Dacă politica externă este atuul său principal, iar "contractul cu americanii" este imuabil, irevocabil şi nenegociabil, în politica internă se pare că preşedintele este prizonierul Sistemului şi al capitalizării electorale incontinente, boala cea mai grea in sistemul prezidenţial comparativ de cel monarhic.

Chiar in ziua discursului despre Mărăşti, Oituz, Mărăşeşti, despre una dintre cele mai spectaculos câştigate bătălii româneşti (slavă armatei franceze şi generalilor săi formatori din primul război mondial), preşedintele Iohannis spunea cu bucurie de băiat "devesel": "La un secol de la bătălia de la Mărăşeşti, România e un stat puternic pe care aliaţii şi partenerii se pot baza”. 

Câtă eleganţă în a te preocupa binele Aliaţilor! Şi câtă abnegaţie faţă de cel de-al doilea război mondial rece?! N-aş vrea însă să fiu în locul miniştrilor de externe români, de care se fereşte tot grupul de la Vişegrad pe holurile Strasbourgului şi Bruxellesului..

Cu un staff de consilieri fără prea multă personalitate, cu o politică personală şi oficială anti PSD, Klaus Iohannis are in materie de imagine o singură grijă: să contorizeze orice val de proteste de elită împotriva celui mai urât partid din România şi să facă pe plac partenerului strategic militar. Pentru cursa pentru al doilea mandat în care aleargă practic singur (iluzia că PSD-ul ar mai putea genera un candidat intern opozabil este eminamente deşartă).

Ultima sa vizită din Ţinutul Secuiesc, în condiţiile in care determinarea sa anti-autonomie pe criterii etnice era deja un sistem de referinţă, preşedintele nu a făcut altceva decât să-şi producă teve "intâmplarea" cu steagul tricolor versus steagul secuiesc, ca răspuns colector la negocierile fierbinţi şi eşuate ale UDMReului cu PSD-ALDE. Ştiut fiind că gestul de a-i smulge decoraţia din piept lui Tokes îi aparţine fără prea multe explicaţii publice.

în fapt, de la Colectiv încoace, Sasul a pus şmechereşte şi electoral placa pe orice val de simpatie retrovertit din valul antipolitic generalizat, care a atins apogeul odată cu protestele faţă de adoptarea OUG 13 din Piaţa Victoriei. Politica sa internă este neparticipativă public. Nu încurajează dezbaterea. Nu ne luminează. Nu ne schimbă direcţia. 

În ţara in care se cheltuie cei mai mulţi bani pe cap de locuitor din UE cu cadrele de supraveghere şi militare, cu pensiile speciale, cu harnaşamente şi tehnici de supraveghere cvasi totală în valoare de milard de dolari, se pare că Vodă tace şi face ce-i trebuie, adică măreşte bugetul de Apărare la 2%, cu toată opoziţia sa pentru PSD şi a PSD-ului faţă de el..

Cât despre acel "proiect de ţară" de care nici intelectualii civici nu mai vorbesc de-atâta indignare eşuată, nu are rost să mai întreb până nu primeşte distantul nostru preşedinte avizul extern..

 

Citește și: