Liviu Mihaiu
Liviu Mihaiu
79177 vizualizări 4 apr 2017

La capitolul război, PSD-ul are astăzi cea mai mare opoziţie din toată istoria existenţei lui. 

Nu ar fi câştigat alegerile dacă lumea ar fi ieşit la vot şi dacă nu ar fi luat la ţinţă fiecare categorie socială şi profesională cu măriri de salarii, singura armă "ideologică" rămasă în portofoliul social-democraţilor. 

Practic, mai toată lumea bună, tot urbanul şi caftanul, este împotriva acestui partid identificat cu corupţia şi eşecul României 

Actualul Preşedinte KWJ şi fostul Preşedinte, Băsescu, fostul şef al PSD şi premier cu tot cu amicul său fugit, Ponta şi Ghiţă, fostul premier, Dacian Cioloş, USR(partid cu ideologia anti PSD), PNL, UDMR(electoratul său însă este anti PSD), PMP, SUA, Parchetul General, DNA, Bruxelles, SUA, SRI, Presa(cu excepţia Antenelor), #Piaţa, societatea civilă organizată profesional, liderii influenţi ai reţelelor de socializare plus jumătate din ţară. 

În altă ordine de idei, PSD-ul nu mai are cu cine. Dincolo de cei 150 de oameni anihilaţi de Justiţie în procesul de curăţire programatic al DNA&Friends, dacă Dragnea dispare din peisaj, şi toate narativele auzite de mine îl dau "dus" într-un fel sau în altul, PSD-ul este decapitat. Din hidra aceea mamut, cu multe capete, de pe vremea lui Iliescu-Năstase, PSD-ul se mai ţine într-un teleormănean a cărui libertate se mai ţine într-un singur proces. 

Dispariţia lui Dragnea îl poate propulsa doar pe Şerban Nicolae în frunte, omul care reprezintă inima din pieptul de aramă al rezistenţei. Şi, dacă pe vremea lui Dragnea, este regretat Ponta, pe vremea lui Nicolae sigur va fi regretat Dragnea, iar Ponta va deveni un Ludovic al XVIlea. 

Ce-i drept, azi, cel mai urât om din România, la oraş, după Ion Iliescu, este Dragnea. 

Dacă e război, e teroare, şi dacă e teroare, nu-i aşa, trebuie să vină americanii să pună lucrurile la punct. Reţeta clasică. Aici începe experimentul. 

Acum e război rece cu multă gheaţă cu ruşii, iar spaţiul românesc a suportat o derusificare masivă din partea aliaţilor strategici şi a subcontractaţilor săi, serviciile secrete româneşti, aşa cum ne asigura de peste ocean, fostul general de Securitate fugit in 1978 in SUA, I.M.Pacepa.

Practic, nu mai poţi să vezi un film rusesc pe net de atâta "geopolitică".  

PSD este identificat de opinia publică ca fiind cel mai suspect partid de "a fi cu ruşii", ceea ce este o prostie propagandistică mare cât Casa Ppoporului. Românii nu intră la Lukoil să pună benzină de-atâta "iubire" pentru ruşi, cei care ne-au făcut cele mai mari distrugeri şi jafuri pe teritoriul ţării, ne-au luat tezaurul şi Basarabia şi ne-au adus cel mai mare flagel din istoria existenţei noastre: Comunismul.

Bunăoară, oamenii aceia de afaceri, de la Consiliul de afaceri Americano-Român, care-i prezentau lui Grindeanu un "parcurs" dorit pentru ca afacerile americane să meargă mai bine în România, erau un paravan pentru CIA. Cât despre "Agenţie", se spune că are un plan în spaţiul european de a torpila partidele de stânga, adică acelea care-s mai disponibile pentru tot feluri de deal-uri cu ruşii. De aceea Liviu Dragnea anunţa, mai zilele trecute, că va lupta cu Soros până la capăt şi ultimele sale puteri. Soros este doar un substitut imagologic pentru "să moară dujmanii mei", americanii. 

În aceste condiţii, PSD-ul a câştigat ultimele alegeri din cariera sa.

 

Citește și: