Lucian Mîndruţă
Lucian Mîndruţă
8984 vizualizări 4 feb 2014

Sunt un om rău. Şi ranchiunos. Tocmai de aceea nu sunt de acord cu schema de ajutor a guvernului pentru cei care nu-şi mai pot plăti creditele.
 
Nu sunt de acord dintr-un singur motiv: educaţia. Vedeţi dumneavoastră, din greşeli trebuie să înveţi ceva. Ca să înveţi din greşeli, trebuie să suferi. Să fii pleznit peste mâini. Să ţi se spună care e problema. Şi să fie consecinţe. Ca să înveţi din greşeli trebuie ca greşelile să nu fie automat acoperite de alţii, la schimb pentru un vot.
 
Cei care şi-au luat credite iresponsabil, peste puterile lor, trebuie să tragă ponoasele. Nu să li se spună că au dreptate şi, din taxele altora, care n-au făcut greşeli, să se repare consecinţele tampeniilor lor! Iar cei din jur, tentaţi să facă aceeaşi greşeală, trebuie să vadă practic consecinţele.
 
Altfel spus, viaţa trebuie să fie nedreaptă pentru ca societăţile să meargă bine. Alminteri ajungem iar un popor de leneşi, în care unii se fac că muncesc şi alţii, că-i plătesc.
 
Am trăit epoca asta. Nu-i credeţi pe profeţii marxismului că a fost cool. Nu a fost. A fost o idioţenie din care provine mare parte din sărăcia de azi. A fost o iluzie, aceea a egalităţii realizată cu forţă, mai bine descrisă sub numele de nivelare.
 
Vedeţi dumneavoastră, viaţa nu e dreaptă. La fel cum Olimpiada nu e dreaptă. Nu toţi câştigă premiul I. Dar cu toţii încearcă a€“ şi de asta avem recorduri doborâte şi performanţă. Pentru că nu există un for care să dea tuturor premiul I. Pentru că nu există o soluţie de a obţine ceva fără a te bate pentru asta.
 
Ştiu, ce spun pare o ticăloşie. Oamenii îşi pierd casele, confiscate de bănci, pentru că nu le mai pot plăti. De ce? Pentru că au fost scumpe. Şi, dacă continuăm să investim în asta, tot aşa vor rămâne. Dacă statul continuă să pompeze (prin acest gen de subvenţie) bani pe piaţa imobiliară, încă o generaţie de tineri va fi nevoită să-şi facă credite scumpe, pentru case şi mai scumpe. E un cerc vicios din care nu putem ieşi fără suferinţă. Sau o putem prelungi, şi creşte în acelaşi timp.
 
Ce e de ales? E greu. Umanismul şi economia sunt greu de împăcat. Dar un lucru e uşor de explicat: nu din mărinimie face guvernul gestul ăsta. Ci dintr-un calcul electoral. Unul în care, din nou, oamenii sunt din nou asmuţiţi unii împotriva altora. Cei de succes împotriva celor care încă îl mai caută. Cei care înţeleg doar ce li se spune la televizor. Şi cei care pricep exact bătaia de jos deghizată în mărinimie.
 
Recunosc, mi-ar fi greu să-mi iau şi eu catrafusele şi să plec cu copiii din casa noastră, încă neplătită complet la bancă.
 
Dar oricât de greu mi-ar fi nu m-aş duce niciodată să cer mila statului. Pentru că eu nu vreau să câştig Olimpiada vieţii împins de la spate. Şi mai ales pentru că n-ar fi în nici un caz cea mai bună lecţie tocmai pentru copiii mei.
 
Vedeţi dumneavoastră, eu încă sper că vor trăi într-o lume în care efortul individual, munca şi mintea te vor duce mai departe.
 
Exact ceea ce impostorii care ne conduc acum încearcă să desfiinţeze.

Citește și: