De ce simt intelectualii nevoia să conceptualizeze prostia
Cum reacţionează un om obişnuit când spune o prostie? Dacă are bun simţ şi minima inteligenţă care îl face să înţeleagă că a greşit, recunoaşte că a spus enormitatea şi îşi pune cenuşă în cap. Dacă e o fire mai mândră, poate prefera să tacă jenat şi să nu mai aducă în discuţie subiectul, ca şi cum n-ar fi existat. Asta face omul obişnuit.
Dacă avem de a face cu un intelectual, apare încă o posibilitate: poate persevera în prostie. Dar nu oricum, ci încercând să-i confere demnitate culturală şi ascendenţă filosofică. Nu numai că nu a greşit, spunând ce a spus, dar e şi perfect justificat teoretic, iar cei care râd nu fac decât să-şi trădeze ignoranţa. Am putea numi această reacţie - eschiva intelectualului.
Toader Paleologu e un intelectual, başca vremelnic ministru al Culturii, aşa că în momentul în care a scos porumbelul pe gură aproape că n-a avut de ales. Apucase să spună că Traian Băsescu e o pleaşcă ce a căzut peste el şi peste colegii din PD-L, aducându-i la guvernare.
Eu, unul, dacă aş fi fost în locul lui Paleologu şi aş fi fost intelectual, aş fi avut o dificultate majoră, de ordin etic, din momentul în care am formulat cuvântul pleaşcă. Cum intelectualul gândeşte şi în perspectivă, nu numai la cele spuse, ci şi la implicaţiile acestora, sensul primar al termenului pleaşcă, acela de „câştig nemeritat obţinut fără muncă; chilipir” (cf. DEX), ar fi ridicat imediat problema legitimităţii poziţiei mele la guvernare. „Dacă poziţia aceasta e un câştig nemeritat, de ce rămân în funcţia de ministru al Culturii?” ar fi fost întrebarea care nu mi-ar fi dat pace.
Nu ştiu dacă întrebarea l-a frământat şi pe Toader Paleologu, cert este însă că nu a renunţat la termenul pleaşcă, ci şi-a propus, se pare, să-l transforme în concept. Astfel, în spaţiul sobru al Institutului Cultural Român, ce-i drept de 1 aprilie, ministrul Culturii a conferenţiat doct despre „pleaşcă”. Specialist în filosofie politică, cu studii la Sorbona, Paleologu şi-a aşezat proaspătul concept în descendenţa gândirii lui Machiavelli şi Montaigne şi l-a opus unui alt concept, la fel de proaspăt în filosofia politică românească, acela de „belea”.
Demersul lui Paleologu mi-a amintit de o altă conferinţă pe care am ascultat-o în 2005 la Colegiul Noua Europă. Atunci, la câteva luni de la câştigarea alegerilor de către Traian Băsescu, după celebrul episod în care viitorul preşedinte a acuzat fraudarea alegerilor, fără a aduce nici o probă ulterior, filosoful Gabriel Liiceanu conferenţia „Despre minciună” şi legitimitatea acesteia în politică, plecând de la Platon şi ajungând la acelaşi Machiavelli. Iar conferinţa purta încă amprenta emoţiilor pe care pericolul ca „Harap-Alb” (Traian Băsescu) să fi fost înfrânt de „Zmeul zmeilor” (Adrian Năstase) le stârnise în conferenţiar.
Recent, un alt ilustru gânditor român contemporan se apleca asupra realităţilor prozaice ale vieţii politice româneşti. Într-un număr din Dilema, meditând pe marginea a ceea ce numea „Memorabila ieşire din politică a lui Gigi Becali”, Andrei Pleşu nu numai că descoperea în atitudinile şi zicerile lui Gigi Becali dovada unei inteligenţe funciare specifice omului credincios, dar îi şi invita pe „şmecherii care se foiesc prin partide, guverne şi talk-show-uri să nu treacă prea uşor peste provocarea etică a acestui final de carieră politică.”
Doar că, în timp ce Liiceanu şi Pleşu teoretizau enormităţile din atitudinile şi gesturile unor personaje din viaţa noastră politică, Toader Paleologu încearcă să-şi legitimeze propria enormitate. Gestul său îi va aduce însă şi beneficii. Indiferent de ce va face în fruntea Ministerului Culturii, Paleologu are rezervat pentru posteritate locul special de inventator al conceptului de „pleaşcă” în filosofia politică românească.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















81 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Cum reacţionează un om obişnuit când spune o prostie? Dacă are bun simţ şi minima inteligenţă care îl face să înţeleagă că a greşit, recunoaşte că a spus enormitatea şi îşi pune cenuşă în cap. Dacă e o fire mai mândră, poate prefera să tacă jenat şi să nu mai aducă în discuţie subiectul, ca şi cum n-ar fi existat.
din pacate, momentul alegerii intre nastase si basescu a fost singurul cand paranoicul asta alcoolic putea fi oprit. lichelele alea de plesu si liiceanu stiau foarte bine ce va urma, dar daca lor le merge bine, base sa traiasca!
cat despre paleologu junior... nicolae iorga avea o vorba atunci cand era intrebat de ce fii-sa era asa slaba la minte: "pe fiica-mea n-am facut-o cu capul".
cum de reusesti sa scrii pe un ton atat de serios despre un - si anume - caraghios?
o tara curata
finalul articolului e excelent !
ar trebui sa scrieti mai des, d-le ion. zau asa!
observatie: in articolul la care ne trimite primul link din articolul dvs., ministrul culturii se numeste theodor paleologu. in al doilea (si intr-al dvs.) - toader paleologu. cum il cheama, pan' la urma?
numarul angajatilor de la ziarul 'gandul' este de 48,3 ori mai mare decat numarul intelectualilor din televiziuni.
numarul jurnalistilor venali de la 'gandul' depaseste de 2,37 ori media canaliilor din televiziune.
nu cred ca conceptualizam prostia inca! conceptualizam si nu multe lucruri prostesti, dar in afara de vointa noastra. si in asa fel ca "altii" nici nu le observa. avem si noi dreptul la prostie, dar asta nu este un "concept"! paleologu poate fi un ministru minunat daca se mai incarca..imi place vorba lui:"nu pricep lumea politica romaneasca". parca ar fi frate miu.:)
romania ar fi o tara foarte plicticoasa fara astfel de indivizi. numai becali tine 90 la suta din audientele mass media, nu conteaza ce prostii sau idiotenii spune si ce face, prostimea asculta si il venereaza. paleologu prin prostiile care le spune face sa scada si mai mult un intelectual in ochii poporului, un intelectual = unul care spune aiureli, aberatii.