Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
1776 vizualizări 25 sep 2017

Vom trăi, aşadar, în funcţie de cine va fi învingătorul. Pentru că, nu-i aşa, învingătorul ia totul.

Dacă învinge Justiţia, lucrurile vor arăta, în continuare, în felul în care arată de câţiva ani încoace. Oarecum, întrucât, odată cu victoria, nu ştim exact-exact dacă vechile decizii ale Curţii Constituţionale vor mai rămâne în vigoare… Dacă serviciile nu vor reveni în câmpul tactic.

Chiar şefa DNA a afirmat astăzi, într-un interviu pentru Europa FM, că Direcţia o duce greu cu colectarea informaţiilor şi anchetarea în situ, încă de la splitarea sistemului consacrat, deoarece poliţiştilor detaşaţi de la MI, cu scopuri în acest sens, le-a expirat perioada detaşării, iar ministrul Dan întârzie cu noile detaşări pe motiv de criză de personal poliţienesc.

În sfârşit, cu mici variaţiuni pe temă, vom rămâne, în continuare, spectatorii justiţiei-televizate, ai preumblării anchetaţilor încătuşaţi prin faţa camerelor tv (drept exemple mult prea intens expuse, pe motiv că să ne intre bine, la toţi, în cap!), ai scandalurilor pe fiecare palier al Justiţiei – CSM, Inspecţie Judiciară, DNA, Parchete, Instanţe -, ai interceptărilor/înregistrărilor/stenogramelor „volante”/scurgerilor de informaţii „pe surse”, care au făcut până acum, şi vor face, în continuare, mult rău actului de justiţie, în sine, care n-ar fi trebuit trâmbiţat, televizat, radioficat, fotografiat, decredibilizat prin abuz de imagine şi spectacol, uneori grotesc, alteori rizibil, de prea multe ori neproductiv…

Dacă va învinge Parlamentul României în formula sa actuală, ei bine, atunci şi mai oarba Justiţia, care va urma (timorată, precum Poliţia anilor 90, fosta Miliţie ciufulită de Revoluţie), nu va mai nimeri nici măcar trotuarul de pe lângă Casa Poporului, dar să mai şi intre în Parlament cu propuneri de ridicare a imunităţii vreunui ales care, cine ştie cum, va fi ajuns, din greşeală, în vreo anchetă oarecare.

Toţi aceştia (aleşii) vor umbla prin oraş în grupuri de câte opt-nouă indivizi, unii făcând zid în jurul altora, pe rând, în funcţie de cine este invitatul zilei, cu onoruri, la DNA, Parchete sau mai ştiu eu unde, pentru a sta la o şuetă despre fărădelegile comise.

Legile, HG-urile, Ordonanţele şi Ordonanţele de Urgenţă, vor fi adoptate pe bandă rulantă, în beneficiul Parlamentarilor României, foşti şi actuali, al Guvernanţilor, rudelor şi prietenilor acestora. Pe cale de consecinţă se va desfiinţa ANI, Declaraţiile de Venit şi de Interese, votul electronic, votul la vedere, precum şi votul împotrivă. Va dăinui, peste legislaturi, doar votul cu bile de aceeaşi culoare sau votarea în „cvorum minoritar”.

Nu vor mai avea loc, în consecinţă, lovituri de stat date de DNA, interpretări greşite ale legislaţiei în vigoare, ciocnirea celor patru puteri (bine, până când vor rămâne doar trei, întrucât nici presa nu se simte prea bine), fiecare acţionând în pătrăţica ei, fără să se mai bage una în treburile/interesele alteia, cu excepţia Parlamentului României.

Cum spuneam, noi, alegătorii, reactivaţi din patru în patru ani, la alegeri, vom trăi, în continuare, în funcţie de cine va fi învingător: fie într-un stres continuu, fie în colaps şi inutilitate, devenind, oarecum, de prisos.

Un stat unilateral, cu o singură putere dominantă, indiferent de cine e reprezentată, e un non sens. Nimeni nu se poate exprima decent într-o atare conjunctură. Poate doar o sperietoare, cu un singur braţ, căzută pe mirişte, într-o rână.

Aşa e când instituţiile unui stat înţeleg să ne dea, în loc de democraţie, circ. Tot mai mult circ.

Citește și: