Dictatorul liberal
Până şi în cel mai liberal dintre liberali stă ascuns un dictator. Poate pentru că liberali devenim, în timp ce nevoia absolută de control vine din natura umană.
Surprins el însuşi de performanţa la prezidenţiale, preşedintele PNL Crin Antonescu foloseşte cele două milioane de voturi primite atât ca pe un scut, cât şi ca pe o armă de atac. "Dacă nu faceţi cum vreau eu, plec şi vă las" este argumentul cu care Antonescu a condus PNL în ultima jumătate de an. Teme esenţiale de dezbatere, precum intrarea PNL la guvernare sau rămânerea în opoziţie, au fost blocate cu aceeaşi ameninţare. Şantajul a prins în faţa unui eşalon al doilea slab şi temător.
Acum, Antonescu vrea să schimbe statutul PNL astfel încât noua conducere să fie aleasă pe bază de moţiuni, în fapt o formă mascată de autoritarism, pe care până şi Adrian Năstase l-a calificat drept dictatorial. Congresul este pus să gireze o listă de conducere stabilită discreţionar de un om, fie şi pe baza unei viziuni politice. Lista lui Antonescu nu poate fi decât bună. Ar alcătui o echipă proastă un om care a primit 2 milioane de voturi?! Democraţia internă, vitală oricărui partid sănătos, nu supravieţuieşte potopului de ştampile. Mă întreb ce ar fi făcut Antonescu cu cele 5 milioane de voturi luate de Traian Băsescu.
Crin Antonescu invocă în sprijinul intenţiilor sale o situaţie specială în care s-ar afla PNL. Partidul liberal s-a tot aflat în situaţii speciale din 2000, când Theodor Stolojan a introdus votul pe listă, în ciuda protestelor oratoric-furioase ale lui Antonescu. Călin Popescu-Tăriceanu a constatat şi, el în 2005, o situaţie semispecială, permiţând totuşi ca jumătate din conducerea PNL să fie aleasă în mod direct. Cu "strângere de inimă", Antonescu cere puteri sporite, ca şi predecesorii pe care i-a contestat cu talent. Propune o moţiune pentru o reformă de care PNL n-are neapărată nevoie. Se debarasează fără explicaţii de vechiul camarad Ludovic Orban.
Nu ştiu ce echipă va propune Antonescu delegaţilor la congres. Poate fi una foarte bună, dar care va avea probleme de legitimitate. Niciunul dintre membrii noii gărzi nu va avea în spate mia de voturi, pentru că vor fi voturile lui Crin. Antonescu va prezida peste un Birou Politic recunoscător şi probabil servil.
Ironia face însă ca, dintre toate partidele, PNL să aibă cel mai puţin nevoie de un lider mână-forte. Conştienţi că nu pot produce ceva mai bun, liberalii i s-au predat de mult lui Antonescu, omul charismatic care i-a făcut din figuranţi actori principali la prezidenţiale. Nu există un nucleu care să se coalizeze împotriva preşedintelui, aşa cum s-a întâmplat până acum, pentru că PNL n-a mai produs în ultimii ani lideri de calitate.
Crin Antonescu şi-a inventat duşmani în partid, ca să acapareze puterea pe care nu vrea nimeni să i-o ia. Nici el nu crede că Orban cel haotic şi guraliv ar putea fi o ameninţare. Cât despre Tăriceanu, fostul preşedinte al partidului a ales forma supremă de protest: de congres, va merge la salonul auto de la Geneva. Crin are pe tavă partidul, dar preferă să-l ia cu forţa.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















34 Comentarii [+] Adauga un comentariu
oare cum se poate simti crin cand bate din * de dimineata pana seara ce dictator e base.cred ca se simte putintel ipocrit si demagog.de fapt nu e doar un papagal.si aveti dreptate doamna cum era cu el presdinte?
Ceea ce ma indispune pe mine este un altfel de siguranta in tot ce face si ce spune dl.Antonescu. Si pana acum, mai exact pana atunci (cand a luat voturile care au ridicat la 20 de procente Partidul) dumnealui vorbea bine. De atunci, insa, nu e doar foarte sigur pe ce spune, ci stie exact si ce, si cum trebuie rezolvata orice problema. E agresiv, nu se indoieste de nimic, e ferm convins, or, cum cred ca am mai spus "Doar prostul e ferm convins" (B.Gracian). Nu, prost nu este, dar s-a scapat de sub un necesar self-control.
bravo. ai sesizat bine calea pe care merge antonescu. deja greseste
Dupa ce ca esti urata mai esti si proasta rau, Liliano! Te-ai caznit sa scrii doua compuneri de 2 lei in care vrei tu neaparat sa asociezi dictatorul de Crin cu logica unei meduze baloase. Vezi-ti de limbile calde aplicate lui Basescu si lui Nastase fiindca asta e specialitatea ta si a fituicii asteia la care mazgalesti!
Bine ca a-ti identificat dictatorul, acum pot sa dorm si eu linistit. Il simteam pe undeva( pe el pe Dictator) dar nu puteam sa-l localizez. Noroc cu dumneavostra ,sincer ,v-ati folosit de flacara violet sa-l depistati ? Poate va straduiti sa analizati si bocul, masura nelinistii noastre, poate asa aflam lucruri clare si linistitoare si despre el (cit e de bun, de inteligent,democrat de rectiliniu) daca e nevoie puteti aprinde flacara violet ca sa vedeti totul mai clar , asta pentru linistea noastra.
Echipa lui Antonescu?! I-a scapat la o emisiune TV porumbelul din *: Varujan, Fenechiu, Rusanu... Asta e Antonescu, "omul providential", care, de fapt, dupa 20 de ani de politica, n-a lasat nimic in urma, in afara de cateva discursuri. Care nu va lasa nici de acum inainte!
S-a folosit de Orban si de relatiile lui cu filialele PNL pentru a castiga presedintia PNL in 2008 si acum nu-i mai foloseste, e un balast. I-a amagit (impreuna cu Orban) pe liberali ca vor intra la guvernare - in antiteza cu pozitia de atunci a lui Tariceanu - pentru a le obtine voturile. A spus ca va candida la presedintie si ca, daca va pierde, isi va da demisia. Nu si-a respectat cuvantul.___ Ceea ce ma sperie cel mai mult este speranta pe care a insuflat-o multora ca ar fi PRESEDINTELE PROVIDENTIAL.____ Cineva care, pana la 50 de ani nu a produs nimic, dar nimic!, nu o va face niciodata. (Se implineste un an de cand este presedintele PNL: a realizat ceva?! Aceasta miscare cu motiunea este justificarea lui pentru nimicul din ultimul an.)
se pare ca in conceptia presei si a tv pe mapamond nu se mai intampla nimic ,altfel nu se explica de ce toate ziarele si emisiunile tv se refera numi la stiri interne de genul ';'ce a spus Basescu,Ponta ,Nastase etc-ce face psd,pnl pdl-ce greu o ducem si cat de greu ne va fi in viitor.Cred ca este o reminiscenta a comunismului cand ni se dadeau numai stiri interne si numai pozitive.Nu credeti ca o astfel de abordare determina criza mas-mediei romanesti.
Romania o ia serios la vale; e posibil ca pe aceasta partie politica , cu un coeficient de frecare ce tinde catre zero, sa-i spulberam pe greci ....Nu avem lideri politici cu prestanta, cu stil, cu personalitate, cu o gandire profunda, inovativa, fosti liceeni si apoi studenti performanti.
Despre dl Antonescu aud numai cuvinte urate, cuvinte care imi amintesc de o vorba a romanilor: ,,Sa fereasca Dumnezeu sa ajungi sa te conduca prostu' si sa te alerge puturosu"
Societatea civila nu exista, iar liderii sindicali nu stiu decat sa ameninte cu greva. Televiziunile, in frunte cu cea a dlui Sassu bate campii si spala creiere: fotbal, filme, manele, se,x,. show-uri de
maidan cu ACCES DIRECT si Happy hour .... unde te apuca o greata de gradul 2... si chiar scarba. Si totusi, romanii sunt in fruntea listei la statul in fata televizorului... desi nu au bani nici pt a-si face o supa de oase sablate.
A.D. e-mail: joc_matematic@yahoo.com
punctul forte al lui Antonescu, este prietenia cu Geoană...
sper să aibă destine asemănătoare