Doi ş’un sfert de democraţie

de Liliana RUSE Postat la: 06.09.2009 20:21 Ultima actualizare: 07.09.2009 08:12

Doi ş’un sfert de democraţie

V-o puteţi imagina pe Elena Udrea citind informările de la SRI? Sunt atât de secrete, încât le lecturează sub birou, pe întuneric. Se ajută de lumina diamantului Harry Winston, primit cadou de la Dorin Cocoş din economiile făcute după îndepărtarea de la masă a lui Cozmin Guşă. Doamna Udrea citeşte şi se înnegreşte de furie până în tălpile roşii ale pantofilor Louboutin. „Cum îndrăzneşte Geoană să şi-l aroge pe Gust?! Gust e un bun naţional, un brand de ţară. Da’ cine o fi Gust ăsta?” Află mai încolo, la pagina 3. „Ah, un sociolog! Ca Lăzăroiu”. Îşi pierde brusc interesul.

Într-un bloc din Ferentari scăpat din amplul program de racordare la reţeaua de apă potabilă şi curent electric, Marian Vanghelie a ascuns, sub duşumea, arhiva secretă a lui Doi ş’un sfert. Citeşte despre „cum se-ncinge din când în când fetiţa EBA” cu Syda. La început, îl încearcă un uşor regret. „Păcat, e fată tânără...”. La pagina 5 se prinde că e de bine: Syda e om, mai exact bărbat. Ia din cartotecă filmuleţul care probează irefutabil că Traian Băsescu „se duce biologic”. Îl va vedea acasă, cu soţia, pe care este omu’ său cel mai dă-ncredere.

Cine a urmărit, în week-end, declaraţiile lui Udrea şi Vanghelie despre implicarea serviciilor secrete în viaţa politică şi-a dat seama că reformarea acestor instituţii, promisă de preşedinte, e o poveste. Atât Udrea, cât şi Vanghelie au vorbit, cu o lejeritate care ar produce frisoane în orice societate democratică, despre felul în care sunt lucraţi informativ de serviciile speciale. „Anumite informaţii care au provocat scandaluri în ultima perioadă au plecat de la serviciul de informaţii al MAI, care are la conducere anumiţi oameni de o parte sau alta a grupurilor din PSD”, a spus Udrea. „Datele despre fratele lui Traian Băsescu nu au venit de la Doi ş’un sfert. Au venit de la SRI, chiar de la butoanele lui Traian Băsescu”, i-a replicat Vanghelie. Nicio probă, nici măcar o revoltă de faţadă pentru încălcarea grosolană a Constituţiei.

De unde ştie ministrul Turismului cui şi ce informaţii livrează DGIPI (fosta Doi ş’un sfert)? Pe ce bază a primit preşedintele PSD Bucureşti date de la SRI despre fratele preşedintelui? Cum a aflat acelaşi lider pesedist ce conţine arhiva serviciului special al MAI, în baza cărei legi a fost ea „mutată” şi pe ale cui „mâini bune” a încăput? Sunt întrebări la care ar fi trebuit să răspundă în primul rând cei care le-au aruncat iresponsabil în spaţiul public. Nu-mi fac iluzii că vor aduce lămuriri serviciile secrete. De ce ar face-o, câtă vreme s-au sustras cu brio, până acum, controlului de orice fel? În 20 de ani, nu am reuşit să aflăm cu certitudine câţi dintre foştii securişti mai sunt încă în sistem sau ce fonduri proprii au la dispoziţie aceste instituţii şi din ce operaţiuni. Parlamentarii, singurii abilitaţi să exercite, în numele cetăţenilor, controlul democratic asupra serviciilor speciale, au fost, în cel mai bun caz, indiferenţi sau au devenit complici cu aceia pe care ar fi trebuit să-i ţină în frâu. Oamenii politici n-au fost niciodată interesaţi în mod real să reformeze sistemul. Au crezut că pot manipula serviciile, dar mulţi au sfârşit prin a fi ei înşişi controlaţi de ele. Nu soarta lor mă îngrijorează, ci faptul că se induce din nou percepţia că serviciile secrete sunt omniprezente şi omnisciente, că pot influenţa decisiv competiţia electorală. E lucrul care îi îndepărtează pe alegători de politică mai abitir decât efortul conjugat al televiziunilor mogulilor.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

43 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Nu exista, ca nu merita. 6.09.2009 21:56

Nu exista comentarii fiindca nu merita.

 
#2 adik 6.09.2009 21:57

adik e de nota doi si un sfert din zece .

 
#3 @ 21:56 6.09.2009 22:01

Adica ai ajuns in asemenea hal de decadere, incat sa citesti ce scrie Liliana Ruse ?

 
#4 reqina 6.09.2009 22:32

Politicienii È™i popii sunt inutili. În viitor cei aleÈ™i să apere o vor face pe față. Cei răi vor *ăti prin muncă È™i slabă poziÈ›ionare. TrăiÈ›i în viitor. ( din cartea lucrurilor ascunse )

 
#5 Omega 6.09.2009 22:36

asta este cea mai mare dovodada a mizeriei morale care exista in cadrul clasei politice din romania, precum si a faptului ca exista fisuri serioase in grupul celor care ar trebui sa vegheze la siguranta statului roman. o data in pus, se confirma faptul ca pe noi ne conduce si manevreaza o clica conumisto- securista. sper din suflet sa gasim, pana nu e prea tarziu, o alternativa la aceasta guvernare si sa nu cadem cu totul in prapastie. personal, nu imi pot imagina un alt stat civilizat unde politicienii sa se comporte astfel si, inca, pe fata. nici nu se jeneaza de noi, suntem inexistenti, de parca am fi orbi si surzi.

 
#6 Cu cine votezi? 7.09.2009 00:27

Cu cine votezi la prezidentiale? sondaje.php0h.*/prezidentiale6.php

 
#7 glaucon 7.09.2009 00:31

situatie prezentata de autoarea acestui articol este grava,dar mai grava este concluzia care se trage aici, adica, faptul ca prin toate aceste mijloace marsave, se va indeparta lumea de la vot. este foarte trist, sa constati ca in anul 2009, clasa politica din romania se comporta infantil si anacronic. parca suntem intr-o schita de caragiale. nu inteleg cum pot spera partidele politice ca prin aceste mijoace vor castigi voturile alegatorilor, cum pot spera sa ii mai voteze chiar si cei care la impartaseau ideile? din fericire, poprul roman nu mai e acelasi de acum 20 de ani, nu mai poate fi pacalit atat de usor. sper, totusi, ca oamenii sa mearga la vot si sa gandeasca de doua ori inainte de a vota pe cineva. Sa auzim de bine!

 
#8 Brucan Silviu 7.09.2009 01:42

E. Udrea , nota doi si un sfert din 30

 
#9 @Cu cine votezi? 7.09.2009 01:50

poate apare unul mai de doamne ajuta, de astea actuali mi se face scarba!

 
#10 mess media 7.09.2009 02:06

cat de curand noi mess media ramanem fara mai nimikkkkkkkkBrucan stie si mai stie ......

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa