Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
3337 vizualizări 21 nov 2017

Mi se pare mult mai practic/comod/elegant, decât să organizăm, o dată la două săptămâni, un meleu spontan, în stradă, la uşa sediului Direcţiei.

Astfel, ştim la ce peluză stau ai lui Dragnea, ştim în ce sector va fi înghesuită presa, cum vor fi amplasate forţele de ordine - jandarmul devenind steward-agent de securitate -, ce sectoare vor ocupa reprezentanţii societăţii civile.

Pe Rădulescu îl punem direct arbitru video, că lui îi place să expună la tv toate aberaţiile care-i trec prin cap, iar la centru, pe Codrin Ştefănescu, pentru că el se bagă mereu, la mijloc, de bună voie şi nesilit, fluierând henţuri şi faulturi, în general, mai prost decât Haţegan, în Irlanda de Nord.

Iar acum, dincolo de glumă, trebuie spus că tot ceea ce s-a întâmplat, astăzi, „în faţă la DNA”, este consecinţa unei extrem de proaste inspiraţii: aceea de a face justiţie la televizor.

Ceea ce scriu acum nu e o conjunctură, dezvoltarea unei oportunităţi, o neavenită băgare în seamă. Este ceea ce exprim, aici, încă din 2015, legat de spectacolul grotesc al expunerii cercetaţilor/anchetaţilor prezumtiv nevinovaţi, încătuşaţi, prim-planurilor camerelor video, ca să se minuneze de ei familiile, apropiaţii, cunoştinţele, naţia.

Dragnea nu e prima Ană „îngropată” în zidul PSD. Modelul e vechi. Au mai fost Gabriel Bivolaru, Adrian Năstase şi alţii. Imagini la fel de neplăcute şi de aberante ca orice manifestare de gen, într-un stat de drept. (Dacă tot ţinem la model, păi atunci să vină fiecare cercetat civil, la instanţă, cu gaşca, cu clanul, cu strada, cu satul, să se simtă „susţinut”, nu?!). Dar atunci, lucrurile se desfăşurau, în ridicolul lor, curios şi tăcut. Nu-mi aduc aminte să fi trăit senzaţia că sunt pe stadion.

La rândul ei, Justiţia îşi făcea treaba (atunci când şi-o făcea), în dreptul ei, în sălile tribunalelor ei, în decenţa ei.

Când DNA a considerat că e în beneficiul său să coboare în stradă, împrumutând răul din grotescul politicianist, ca să a organizeze spectacole cu pompă, cu cătuşe la vedere, cu năimiţi/năimite care strigă peste oameni, cu voci de sticlă pisată, către încătuşatul din mulţime, „Aţi furat, domnu’ Cutare?!”; „Vă e bine acum, domnu’ Cutare?!”; „Vă gândiţi să mai furaţi, domnu’ Cutare?!”, şi alte astfel de prosteli, nu a făcut nimic altceva decât să aducă, iar, în public, zidurile mişcătoare de partid.

Nu ştiu cine a declanşat astăzi, în stradă, spectacolul acesta grotesc. Cine a anunţat convocarea liderul PSD. Indiferent că a fost DNA sau că a fost Dragnea, astfel de situaţii nu fac decât să scadă, continuu, încrederea în politicieni, în instituţiile statului, în noi ca popor, dacă ne referim la comentariile celor de afară.

Este absurd ca actul de justiţie să fie însoţit de manifestări violente, de urlete, invective, ameninţări, de o parte şi de alta, încercuit de trupe de jandarmi, cerberi ad-hoc, ei înşişi devenind violenţi, bruscând ziarişti, împiedicându-i să-şi facă meseria.

Ceea ce s-a întâmplat în faţa uşilor DNA nu are puncte comune cu actul de justiţie, cu democraţia, cu statul de drept.

Cel mult cu o confruntare a susţinătorilor unor echipe compromise, nevrotice, în pragul retrogradării.

Personal, cred că justiţia trebuie înfăptuită mai presus de scandal, compromisuri şi violenţe: în linişte şi fără participarea noastră directă – profani, aplaudaci, strigători, la urma urmei, inutili…

Citește și: