Dublul Federer - Nadal

Băşici în palmă. Prima dată când am luat o rachetă în mână am bătut mingea la zidul şcolii cred că vreo trei ore, până seara târziu. A doua zi, în podul palmei şi pe interiorul degetului mare prezentam o frumuseţe de băşici pline cu un lichid limpede, cum aveam să văd după ce s-au spart şi s-au făcut carne vie. Profesioniştii au palma bătucită, pielea se întăreşte în punctele de frecare maximă cu mânerul rachetei. De câte ori am părăsit tenisul pentru lungi perioade de timp, băşicile erau preţul reluării frenetice a jocului. Pentru mine, ele au fost tot timpul semnul amatorismului în tenis.
Băşici în palma lui Rafael Nadal? De neînchipuit. Nu-mi venea să-mi cred ochilor văzându-l pe marele Rafa cu mâna întinsă pe masă, badijonată de medic în setul al doilea cu Del Potro, pentru răni provocate de mânerul Babolatului său colorat ca un şarpe veninos, galben cu negru. De mult nu m-a mai înduioşat aşa o imagine din sport. Superjucătorul era acum un băiat amărât, pedepsit pe nedrept cu nuiaua la palmă, ca şi cum n-ar fi fost de-ajuns genunchii care l-au trădat. Anul trecut, Nadal câştiga fără drept de apel acest turneu, desfăşurat la Toronto. Acum, la Montreal, în faţa păsăroiului de pradă argentin, după luni de întrerupere, spaniolul arăta ca un jucător mare, dar fără meciuri în mâini şi în picioare. Forehanduri trimise afară din poziţii care altădată erau invariabil fatale pentru adversar, backhanduri „scăpate“ sau prea scurte, serviciu „soft“ şi, din când în când, câte o minge sclipitoare marca Nadal. Ceea ce vedeam era normal.
Ani în şir m-au scos din sărite cei care spuneau despre el că e un jucător făcut în laborator, un android îndopat cu substanţe chimice, un drogat. Iată însă că androidul s-a accidentat, a suferit, a stat departe de teren, acum reintră şi îi este greu la început, a ajuns să facă până şi băşici în palmă! E un om, cu trup vulnerabil, cu un psihic care trebuie să se refacă, nu o creatură artificială. Cu atât mai adevărate şi mai frumoase sunt marile lui victorii din ultimii ani, momentele de tenis supraomenesc pe care ni le-a dăruit.
La Montreal a venit să joace ştiind că nu poate câştiga. Dar a intrat pe teren cu aceeaşi determinare, gata să treacă prin tortura meciurilor slabe pe care inevitabil le va mai face o vreme, până când minunatul Nadal, sau poate altul, şi mai frumos, se va naşte din nou.
Al doilea moment de stupoare pentru mine în Masterul Montreal a fost înfrângerea lui Federer în faţa lui Tsonga, după ce condusese cu 5-1 în setul decisiv. Aşa ceva nu-mi amintesc să i se fi întâmplat vreodată lui Roger. Oricât ar părea de paradoxal, vreau să explic asta prin palma rănită a lui Nadal.
În clipa de faţă, Federer a atins culmea carierei sale. A câştigat Roland Garros, şi-a recâştigat titlul la Wimbledon, l-a depăşit pe Sampras, e nr. 1 mondial din toate timpurile. A făcut-o reuşind să-şi scoată din cap nervii, frustrarea, conştiinţa supradimensionată a propriei valori care l-au adus în stare să spargă racheta de ciment, astă iarnă la Miami. A pus în loc răbdare, luciditate, putere de luptă, a acceptat „umilinţa“ de a juca el, marele Federer, o minge în plus, un ghem în plus, un set în plus cu adversarul, nu doar cu el însuşi. După toate astea, un meci cu Tsonga, Murray sau Del Potro nu mai poate fi pentru Roger Federer o chestiune de viaţă şi de moarte. E firesc ca determinarea fantastică de care a dat dovadă în ultimele luni să mai scadă. Singurul jucător care îl poate sili pe Federer să joace din nou cu dinţii strânşi este un Rafael Nadal ajuns în plenitudinea forţelor. O nouă finală de Grand Slam Federer – Nadal este exact lucrul de care au nevoie amândoi ca să meargă înainte jucând cel mai bun tenis de care sunt capabili.
E greu ca lucrul acesta să se întâmple la US Open după cum am văzut că joacă acum Nadal, terenurile de la Flushing Meadows fiind şi cele care îi plac cel mai puţin spaniolului. Rafa a căzut în mai puţin de trei luni de pe locul 1 mondial pe 3. Dar şi dacă iese din prima sută de jucători, cum i s-a întâmplat la un moment dat lui André Agassi, Rafael Nadal rămâne în conştiinţa lumii alături de Roger Federer, umăr la umăr, la început şi la sfârşit de finală. Perechea Federer-Nadal în meci de dublu cu Povestea şi Timpul.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine