E-Poveste. Capitolul II, în care Râsul ţicnit se înscrie la Şcoala de Elfi şi-l mai iartă o dată pe Eheu, Popândăul azilant

de Lelia MUNTEANU Postat la: 27.12.2009 21:28 Ultima actualizare: 27.12.2009 21:36

E-Poveste. Capitolul II, în care Râsul ţicnit se înscrie la Şcoala de Elfi şi-l mai iartă o dată pe Eheu, Popândăul azilant

Cum a reuşit Râsul ţicnit să ia concursul la Şcoala Universală De Elfi (primul pe listă) nu vom afla niciodată. Tot ce ştim a notat Bufniţa de Zăpadă, în jurnalul pe care îl ţinea zilnic (asta, la Cercul Polar, înseamnă din şase în şase luni), în cucuveză: "Astăzi, Râsul şi-a găsit un nume de elf. Nu-mi mai răspunde decât dacă îl strig Elfgar. Rozătoarelor mici le-a cerut imperativ să-i spună: Domnule Elfgar". Şi, mai jos, subliniat cu două linii groase: "De când a intrat la Şcoala de Efli, se îmbracă de-a dreptul fistichiu, ca un bufon fără angajament. A început să pună întrebări ciudate". Urmează o paranteză, pe care am descifrat-o greu: "(De observat, în continuare!)".

Poate c-ar trebui, pentru cine n-a studiat problema, să explic cine sunt elfii, cu ce se ocupă, care sunt disciplinele pe care le studiază la Şcoală. Pe rând. Elfii sunt un fel de pitici reciclaţi, destul de mărginiţi (no offence!), dar foarte îndemânatici. Uniforma lor, pe care Râsul... - hai, să-i spunem pe numele lui din catalog: Elfgar - n-o mai dezbracă nici când doarme, se compune dintr-o jantilică verde, încinsă cu o curea cam jerpelită, nişte ştrimfi ca de balet (în dungi orizontale, roş-albe) şi un coifuleţ verde cu pană roşie (ce pasăre are penele roşii? Pasărea Crăciunului? există?). Elfii îl ajută pe Moşul să ambaleze cadourile. N-o să vă miraţi că la Şcoală învaţă "Arta Împachetării. Cursul practic", "Fenomenologia darurilor", "Filosofia postmodernistă a staniolului", "Nodul cu fundiţă. Tipologie, prezent şi viitor".

Unde-am rămas?... Da: de când cu studiile, Elfgar căpătase o stranie agitaţie psiho-motorie, el - altminteri destul de tăcut şi de leneş. Nici poftă de mâncare nu prea mai avea. Ieşea, totuşi, la vânătorile lui în pădurea boreală, dar se întorcea aproape de fiecare dată cu prada împachetată frumos.

Totul a început în ziua când Elfgar dădea ture, ca-n vremurile bune, în jurul pinului, cântând aria lui preferată (Tosca, actul III). Făcea asta ca să-i atragă atenţia Bufniţei, s-o scoată din scorbură: "E lucevan le stelle/ e olezzava la terra/ stridea l'uscio dell'orto/ e un passo sfiorava la renaaaaaa"...

Bufniţa de Zăpadă a ieşit pe o cracă, privindu-l fix. Elfgar avea un mieunătlătrat melodios şi expresiv, cu ambitus de tenor dramatic.Vocea lui rostogolea notele - de la do de jos la do de sus - ca bulgări de zăpadă pe culmile din jur. S-a oprit din cântat şi, cu tonul cel mai nevinovat, a pus întrebarea:

- Ce-ar fi să împodobim pinul ăsta?

Bufniţa nici n-a apucat să se mire cum trebuie. Cel mai şocat părea Eheu, care apăruse din senin şi rămăsese ca trăznit, nevenindu-i să-şi creadă urechilor lui scurte. Dar cine era Eheu? Un popândău azilant la Cercul Polar, veşnic grăbit şi înfrigurat, pe care de ani de zile Elfgar amâna să-l mănânce, păstrandu-şi-l ca desert. Numele i l-a dat Bufniţa, odată când, bine dispusă, citea din Odele lui Horaţiu: "Eheu fugaces, Postume, Postume, labuntur anni..."

Urmează: Capitolul III, în care Elfgar devine de nerecunoscut şi-i şterpeleşte Bufniţei de Zăpadă o carte foarte preţioasa de unde, deocamdată, nu pricepe nimic. Evenimentele se precipită.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa