E-Poveste. Capitolul VI, în care începe un an nou şi - împreună cu Elfgar - mă străduiesc să închei povestea

de Lelia MUNTEANU Postat la: 31.12.2009 17:32 Ultima actualizare: 03.01.2010 10:04

- Uşurel, prietene..., i-am spus încercând să-l aduc cu labele pe pământ.

Mai era o oră până la miezul nopţii. Stăteam amândoi la o masă frumos... împachetată de Elfgar. De fapt, stăteam doar eu, el era de jur împrejur: se muta de pe un scaun pe altul, în sensul acelor de ceasornic.
- Vreau să zic c-ai fost cam prea patetic pentru gustul meu, am încercat să-i explic.

A sărit ca ars:

- Tu n-ai vorbit la fel de patetic despre dragoste? Hai c-am citit tot ce-ai scris. Noroc că n-ai scris mare lucru. Nu citai tu din ceasloavele tale? "Te iubesc înseamnă nu vei muri"... Din Prinţii Bisericii.

- Părinţii Bisericii.

- Tot aia. Vrei să jucăm Call of Duty IV?

- E noaptea de Revelion. Trebuie să facem ceva... solemn. Trebuie să încheiem povestea.

- Trebuie? Cine zice că trebuie? Păi, nu depinde de tine?

- Da, sigur... Într-un fel... Mai bine ciocnim ceva.

- Ouă roşii?

- Nuuuu. Te-am setat greşit, bătrâne. Ciocnim un pahar de şampanie şi ne spunem "La mulţi ani".

- De ce să ne spunem "La mulţi ani", dacă povestea se termină în noaptea asta?

Aveam două soluţii: să-i spun adevărul sau să-l mint frumos.

- Elfgar... (mi-am dres glasul, ca să câştig timp). Elfgar, de fapt, o poveste nu se termină niciodată. Adică nu se termină atâta timp cât mai există un singur om care s-o povestească....

- Crezi că o să se găsească cineva să povestească şi povestea noastră?

- Fără îndoială. O s-o povestească cineva şi-apoi altcineva, fiecare în felul lui. Poate o să ţi se pară că nu-i aceeaşi poveste. Tu însă o să ştii că-i povestea noastră... Dacă mă gândesc bine, aş vrea să povestesc chiar eu, încă o dată, povestea asta. Altfel. Să fie acolo şi memoriile lui Eheu. (Ce-o mai fi făcând?)

- Aş mai avea şi eu ceva de adăugat: vreau să povestesc cum am învăţat-o pe Bufniţa de Zăpadă să vadă lumea în culori... Ştii că, până să mă cunoască, vedea lumea în alb şi negru?

Am tăcut amândoi ca să auzim viscolul: alămuri şi timpane, ca-n Wagner.

Într-un târziu, a trebuit să-i spun:

- Mai e puţin până la miezul nopţii, prietene. Trebuie să ies, să mă strecor tiptil din poveste...

- De ce te grăbeşti? Mai stai cu mine. O repovestim, dacă trebuie.

- Elfgar, dacă mă prinde miezul nopţii aici, n-o să mai pot pleca niciodată.

Am ieşit în viscol, fără să mă mai uit înapoi. În urma mea, Râsul ţicnit, Elfgar, închidea nişte coperţi groase, cum ar fi închis nişte porţi. Şi deschidea altele, spre o nouă poveste.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 . 1.03.2010 00:45

.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa