(Elena Udrea)^2
- Alo, ministra Turismului sunt. Cu ministra Mediului, vă rog.
- Elena Udrea la telefon.
- La telefon Elena Udrea.
- Mă bucur să vă aud, doamnă...
- Încântată şi eu, doamnă, păcat că se întâmplă atât de rar.
- E mereu o cinste pentru mine, doamnă, să vorbesc cu dumneavoastră... Vă ascult.
- De ce v-am sunat: în primul rând, fiindcă nu ştiu dacă am avut ocazia să vă spun cât vă apreciez.
- De la o profesionistă desăvârşită ca dumneavoastră e mai mult decât un compliment.
- E un adevăr, doamnă. Doar cei de rea credinţă pot nega asta. Ce voiam să vă propun? O acţiune comună a ministerelor pe care cu onoare le conducem. Gândiţi-vă în felul următor. ..
- O clipă, să dau mai încet Etno TV...
- Urmăriţi-mă cu inteligenţa dumneavoastră sclipitoare... O clipă, să dau şi eu mai încet... Doamnă, vin Sărbătorile - preşedintele Băsescu va câştiga şi cel de-al doilea mandat, respectiv antepenultimul. Parlamentul va avea o singură Cameră - am găsit deja una, la mansardă în...
- Îmi permit să vă contrazic respectuos. Eu cred că activitatea Parlamentului trebuie externalizată. Ca manager vorbesc acum.
- Fiţi mai specifică...
- Externalizată prin licitaţie cu strigare. Strigăm aşa: cine poate asigura nişte legi bune la un preţ convenabil? De altfel, lucrez acum la o nouă Constituţie - mai am o mânecă şi gata. Intenţionez să băgăm Opoziţia în concediu fără plată...
- Mogulii vor dispărea...
- Pe cale naturală?
- Nu. Pe calea aerului, unde le e locul: în Insula Şerpilor. Cu tot cu tonomatele lor.
- Oricum, găozarii ăştia - care îmi repungă, dacă pot să folosesc un termen consacrat electoral - nu cred că mai au loc în democraţia noastră, unde în 2024 vom trăi extra ordinar.
- Rămânem noi şi oamenii de bună credinţă - urmaşii lui Traian. Câteva mii de autocare, nu mai mult.
- Apropo, un gând bun pentru cei de la Compania Naţională "Lihnitul", care au răguşit pentru preşedinte la mitingul din Oltenia.
- Doamna ministru, nu vreau să vă flatez: aveţi viziune. Vă spun sincer.
- Mulţumesc, dar să păstrăm proporţiile: nu mă pot compara cu dumneavoastră.
- Exageraţi... Aştept cu nerăbdare să câştigăm odată campania asta şi să vă urmăresc la Televiziunea Naţională Etno TV, la tocşoul politic de mare audienţă "Melodia Preferată". Ăla de după matinalul "Deşteaptă-te, Traiane", cu Răzvan şi Vidra.
- Cu Sever şi Valeriu.
- Alo...
- Alo, mai suntem pe fir?...
- Da, vă sărut.
- Vă sărut. Ţinem legătura.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















- Tag-uri:
- elena udrea
- ,pamflet
[+] Adauga un comentariu