Euro – dorit în vorbe şi urât în fapte

de Gheorghe CERCELESCU Postat la: 12.10.2009 20:07 Ultima actualizare: 12.10.2009 20:08

Economia mondială reînnoadă legăturile cu creşterea. Criza se îndepărtează, dar spaima oamenilor se încăpăţânează să stea pe loc. Nici nu-i de mirare, câtă vreme nu se cunoaşte ce lasă în urma sa cel mai puternic seism economic din ultimele şapte decenii. Întrebarea care stă astăzi pe buzele tuturor pământenilor, inclusiv ale românilor, este cât de adânci sunt rănile produse şi în cât timp s-ar putea vindeca. Tocmai la o asemenea întrebare încearcă să răspundă doi economişti celebri, Carmen Reinhart şi Kenneth Rogoff, care au analizat vreo două duzini de crize bancare, de la criza din 1899 din Norvegia la cea din 2008 din Austria şi Ungaria.

Ei au comparat intensitatea şi durata efectelor diferitelor episoade de criză asupra unor indicatori economici de bază. Unul este preţul caselor, care, în medie, a scăzut cu 35,5% pe o durată de 6 ani. În spatele mediei se ascund însă mari disparităţi: o depreciere cu doar 5% în Ungaria (în timpul crizei din 2008), dar cu până la 50% în Hong Kong (în 1997). Alt indicator este preţul acţiunilor pe pieţele bursiere, care s-a redus, în medie, cu 56% şi s-a aflat pe teritoriul negativ 3, 4 ani. Nici în ce priveşte indicatorul respectiv, media nu are o importanţă deosebită, deoarece şi în acest caz vine dintr-o dispersie foarte mare. Ceea ce se poate spune însă cu certitudine este că preţul acţiunilor scade mai puternic decât cel al caselor, dar îşi revine mult mai repede, fapt relevant şi pentru România unde mulţi aşteaptă, dar în zadar, ca preţul caselor să se reînscrie peste un an pe o curbă ascendentă.

Deosebit de semnificative sunt şi rezultatele cercetărilor în cazul altor doi indicatori fundamentali: şomajul şi PIB-ul pe locuitori. Numărul locurilor de muncă pierdute a crescut, în medie, cu 7 procente faţă de situaţia de dinaintea crizei, iar media istorică a duratei derapajului a fost de 4,8 ani. O mare dispersie se remarcă şi în ce priveşte creşterea şomajului: 2 procente în Malayezia (în 1997), însă 22 în Statele Unite (în 1929). Deteriorarea PIB-ului pe locuitor, în medie, cu 9,3 procente a fost mai drastică decât în cazul şomajului, dar a durat mai puţin (1,9 ani). Mult mai îngrijorătoare este însă nota de plată a statului, suportată de contribuabili, care, de asemenea, a fost studiată de cei doi economişti de marcă. Crizele bancare au dus la creşterea datoriei publice, în medie, cu 86%. Important aici nu este dispersia, ci cauzele derapajului. Creşterea explozivă a datoriei publice nu s-a datorat atât salvării băncilor, cât pachetelor de stimulente fiscale şi reducerii veniturilor bugetare ca urmare a crizei. Ambii factori acţionează acum şi în România, unde situaţia este agravată şi de un al treilea factor.

După ce, anul trecut, a fost căsăpit un criteriu de performanţă de la Maastricht (deficitul bugetar), repercusiunile unei asemenea acţiuni iresponsabile ameninţă şi singurul criteriu pe care îl mai îndeplinim (datoria publică). România şi-a propus să adopte euro în 2014-2015, dar oricât de profesionistă ar fi echipa de la BNR, dacă nu va exista o bună colaborare între banca centrală şi Guvern, acest obiectiv va rămâne un simplu deziderat, cu consecinţe economice şi sociale nebănuit de grele.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

9 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Băsescu, paravanul hoţilor şi hoţiilor 13.10.2009 10:01

Nu este o surpriză că magistraÅ£ii refuză să-ÅŸi "demaÅŸte" colegii!!! Pentru că Daniel Morar este chiar apărătorul corupÅ£ilor!! De aceea, oricâte încălcări ale legii a făcut - vezi cazul Emil Burzo, hăituit de Daniel Morar ÅŸi care a câÅŸtigat la CEDO - este încă ÅŸef la DNA-ul pedelist al lui Băsescu!!!

Nu este o surpriză că gaÅŸca pedelistă iÅŸi atacă orbeÅŸte adversarii politici! Doar au fost devoalate miile de ÅŸmecherii propagandistice pe care le folosesc ÅŸi milioanele de hoÅ£ii pe care le-au făcut!!! Ce aÅ£i vrea să facă decât să-ÅŸi arate colÅ£ii!!!

Nu este o surpriză că o solicitare pedelistă la Curtea Constituţională, facută de prim-ministrul Boc, profesor universitar de drept constituţional să fie respinsă!! Doar gaşca pedelistă nu respectă nici o lege, chiar dacă le ştie foarte bine, că doar le predă studenţilor!!!!

Nu este o surpriză că creşte cursul! Cu un preşedinte şi un guvern de şmenari ati vrea să scadă?!!

Nu este o surpriză că Băsescu-PDL apare la televizor şi spune poezii sau alte prostii!!!!

Åžtie că o ÅŸleahtă de golani, camarila profitoare, va spune că-i un om sensibil si câte alte tembelisme, valabile la omul prost!!! Åži scopul a fost atins!!!

"Catindatul" a apărut, l-au văzut oamenii, propaganda s-a produs!!!! Nu contează decât că a produs un subiect!!!

De aici încolo este treaba propagandiÅŸtilor să coafeze realitateatv, labe1tv ÅŸi alÅ£i netrebnici antrenaÅ£i în minciună ÅŸi diversiune ÅŸi s-o facă onorabilă!!!!

Băsescu n-a făcut ÅŸi nu va face niciodată nimic!!! El este un paravan în spatele căruia se ascund milioane de hoÅ£i ÅŸi hoÅ£ii!

PDL este partidul care este în campanie electorală permanentă! Acest partid nu are un program economic, politic!!!

Are insă o strategie de a-şi atrage votanţii - minorităţi de orice fel, unele antisociale!!!

Stie că omul obişnuit nu este interesat de politică, face orice să-l convingă că nu merită să voteze pentru ca să-şi aducă la vot marginalii: curvvele, proxeneţii, drogaţii, membrii sectelor religioase!!!

Pdl a avut şi are o strategie de a atrage marginali ca: enoriaşii unor culte protestante sau secte: evanghelişti, adventişti, penticostali (au deputat pe fiul şefului cultului penticostal -Lucian rivis tipei -deputat pdl de Arad, la Satu Mare Samuel Ţintaş vicepresedinte pdl) - fiindcă sunt la fel de supuşi politic ca şi religios, ţigani-supuşi politic bulibaşei, consumatori de droguri( vezi ca eba susţine legalizarea drogurilor), currve şi proxeneti, homosexuali( Prigoană-Băsescu-pdl susţine legalizarea prostituţiei)!

În campania electorală aceste hoarde pedeliste nu se feresc să-ÅŸi atace fizic adversarii politici. Vezi zecile de atacuri în care una dintre părti era pedeleul (aÅŸ zice ÅŸi cu concursul media, care-i prezenta pe acesti legionari pedeliÅŸti ca "revolutionari", "democraÅ£i" ÅŸi alte îmbrobodiri propagandistice!!!
Pdl este partidul în campanie electorală permanentă!

Pdl este partidul currvelor si proxeneÅ£ilor, homosexualilor, consumatorilor de droguri, hoÅ£ilor împroprietăriÅ£i cu o parte din averea statului, Å£iganilor, sectelor religioase, antiromânilor, demolatorilor bunului simÅ£ în România!!!!!!!!

 
#2 Eu 13.10.2009 11:05

Romania trebuia sa treaca cu multi ani in urma la euro. Insa Isarescu crezandu-se mai puternic decat altii ce nu merg pe ambitii si care nu isi pun concetatenii in situatii de umilinta de mai prejos sau de a induce in eroare precum a initiat in urma din leul normal facand rol sau mai pe urma ron . Aceasta noutate in prezent - luandu-se dupa un procedeu trecut , mult din urma cand pe timpul boierimii celeilalte , ahaaa cand erau parintii nostri tineri si se cunoaste atunci ca leul fusese schimbat sau tot asa devalorizat . Ba acest Isarescu induce lumea in erori - omul nici pana in prezent nu se poate obisnui cu acesti noi roni - neu ron . Daca vazuse sau sesizase in Europa denumirea eu ro - nului sau eu ro-ului - in cea mai mare graba trebuia ca noi din Ro , romani meritam printre primii sa ne folosim de euro , tineam mersul impreuna si preturile si schimburile valutare nu-si aveau rostul , acestea ducand mult la speculari , umiliri nevoite pentru populatie si chiar daca salariile nu erau ca in Europa - acestea trebuiau sa fie problemele , treburile de tara sa tinda spre salarizarea europeana , sa tinda spre echilibrul dintre pret >si salariu , pensie , si alte retribuiri existente . A fost o cotitura importanta insa acesti oameni nici in prezent nu se descurca cu tinerea leului in cotatii euro bune sau liberalizarea si lasarea din frau a leului . E o bulversare si o nestiinta a multora , a lor la bnr , in afaceri , in schimburi valutare si pana si situatia crizei sau acestei situatii economice nu exista la o scara atat de mare . la imprumuturi la fmi , dobanzi degeaba si tot ce se vede in prezent . se poate zice ca atunci cand am fost pe peron , am asteptat trenul sa vina - ca simplu om , ca simpli oameni ne luam la intrecere cu acest mijloc de transport - noi pe langa tren alergand si trenul avand mersul , viteza lui initiala - un tren sanatos , sine bune ale unei cai ferate ce nu era in situatia nici macar ca in cefereul roman din ziua de azi . deci fac referire la viteza trenului dar daca - dupa cum se vede treaba nu e tren (nu suntem departe de gara , de peron - evita peron )ci chiar un avion - noi in fuga pe jos pe pamant in intrecere cu un simplu avion de pasageri , cu viteza cunoscuta - noi tinzand sa ajungem in fuga sau unii chiar cu viteza melcilor taratori credeti ca in situatia actuala cat timp ne-ar trebuie sa ajungem la destinatie ? ba chiar sunteti bulversati sa inghete salariile , sa dea lumea afara din service , sa faceti musamalizari si induceri in eroare a altora in ,,gasirea mamei dolores(dolares) , mamei euro , mamei realului , mamei ...mamelor - si in aceasta situatie ies la iveala sau ies la ,,interval '' mama feneiiiii , mama pivnicereasa , mama mamei monicilor , a ridzelor , a rasu-plansului , a boccilor , a ciocioc-cilor , a .....tatilor ion stoica , vantu , tzaraiac , becaliac ,(cam in toate domeniile de activitate tovarasi )- si ramanand atat de in urma , rataciti drumul , dati de diferite obstacole inducatoare in eroare , si o pasare maiastra de doreste a va ajuta refuzati categorici , mandri de voi , mandri de ce nu-i al vostru , mandri si ,,hilari '' , mandri si patetici , mandri si incercatori in a induce si pe altii in eroare crezandu-i mai prejos , crezand ca pacaliti , crezand ca voi cativa puteti pacali in fata pe cei ce vad mai bine ca voi , si in consecinta - va taxeaza si sufera po/* - ca nu v-a pasat de ea in primul rand de o induceti in eroare , de o mintiti , de nu o aparati , cu ochii unu la slanina si unu la faina , refuzand pana si mana de ajutor data ati ajuns sa puneti date , cifre ce nu sunt nici reale ,,reale'' nici in drept , nici macar nu aveti voia cuiva sa le folositi ca unor oameni ce se trezesc cu un obiect strain sau care l-ati sfidat , l-ati indepartat si va este rusine , de mandri ce sunteti sa-l recunoasteti de bun . ca si cum ai zis , ti-ai impus la o ambitie sau sa faci pe altcineva sa nu manance o mancare buna - desi tie iti place - sa nu manance nici altii tu insuti te prefaci a nu iti place - insa iei in casa lor , gatesc , se hranesc linistiti si voi ramanand ai vrea sa-i convingeti in continuare ca nu-i buna si frumos mirositoare - ramanand voi sa mancati , sa inghititi papica cu mirosuri dupa numele sefului statului Romania . desigur ca si altii au ..lei , insa pusi in alte circumstante in alte circuri , in alte pretari -in alte jungle . ca in lume nu numai o jungla cu lei exista ci exista mai multe- dupa cum se cunoaste geografic . desigur ca nu toti sunteti ca in legende nuscine bravi in cusca sau arenele cu lei si crezandu-va dresori iscusiti - altii civilizati trec pe euro , simplu , fara durere de cap , fara greutati mari , se civilizeaza iar voi ramanand sa va zbateti degeaba , pentru cativa privitori la spectacolul din arena cu lei . olei olei ! de s-a stiut ca ati indus populatiaineroare ati avut pretentia si ambitia de a-i face si pe altii sa ingurgiteze sa miroasa aceeasi fel de mancare , sa o inghita pe fata besescului , la deruta , pe becali la aceeasi deruta intrand si mai mult in conflicte reci , in subconstient , in constiinta voastra de ascunzatori , de manipulatorisi crezand ca de ati pacalitminerii sa sara cu unii zambareti si promisionari de ..consens sau de descurcareti in meandrele concretului - va poate scoate si din aceste meandre , aceste hatzisuri , aceste ...Liane aceste rataciri si in final nu numai ca nu ati fost cinstiti cu sampanii , vino-veritas , o tarie de caracter ci nici macar cu o ,,bere gratis ''. cand ai in tara multi si te ia fiescare la mana sa va induca in eroare te intrebi ,,mai sunt multi ? '' mai au chef de a te face ,,posta '' fiecare cum vrea , mai sunt multi inducatori in eroare loco ? numai loco cati sunt dar in extern te taxeaza pe loco date romanesti . ti le da sub forma de 48 de avioane , sub forma de imprumut cu dobanzi mari si cand nu ai oameni competenti ajungi sa zici si de aceia sarumana , nu ? sarumana mama FMI ca ne-ai dat bani ca noi care nu stim nici de unde bate vantu o incarceram doar pe mama FNI- CA IN POVESTEA CU ORBAN SAU ORGAN . DECI POSTA are treaba ei in continuare , alo , eu ro , tu nu ? dar ce ? (bashca de intelegeti ceva din scris insa asa va incapatanati sa scrii sa scrii incat uitam si sa vorbim unul cu altul , dapoi sa ai dialog - nici scris , nici verbal cu explicatii , cu dovezi , cu dovezi de prezent , de aparatura din prezent ca deaia seelectrifica intreaga planeta , se lumina ca sa aibe omul atatea facilitati , atata usurinta iar tocmai Romania sa-si planga ca in poezia din urma ,,muntii nostrii aur poarta si altele cu unde esti tu tepes .... tepes in roman pleca de mult noaptea in cosciug cu pamant romanesc prin marea pretare de azi . tot chemandu-l pe tepes vin alti lei dominatori de mult in inselaciuni si tu devii o simpla felina * , singurica si neadopata de nimeni pt ca esti domestica insa salbaticita , tinuta in papornita de o femeie , de alta , de barbati ce cred ca numai supunandu-ti * trai stresant , in lipsuri te vei invata tu minte ca nu ai luat primul tren , sau avion sau ........unda vesela !voi existati pe alte unde vesele chiar de mirositi urat si nu numai de aici ci chiar de la distanta . voi cativa ati sucit nasul - altii mai multi vazandu-va incercarile sucesc nasul la randul lor . si sunt mai multi , si sunt mai realisti , mai blanzi , mai naturali ,mai omenosi - facandu-va voi , exagerandu-va rasu-plansu ca in cazul prezent altii pot zice ca .... da , eu a leptop mic iar comeda diversionista are leptopul mai mare . sa-i caricaturizati sanatosi !sa le jucati rolurile cu placere , in fata la lume si asa realul dispare , in huta-huta -sus-jos . nu trageti toti in aceeasi directie , nu va luati dupa busola buna in aceasta jungla ratacitoare iar clopotelul de atata ras nu il mai auziti . nici macar clopotelul de la * unui berbec calauzitor sau oaie - ca-i alba ca-i neagra . ca e ciuta cai cornuta , ca-i vaca ,ca-i pisoi cai...strutocamiloi .iar in prezent ati ajuns sa va temeti si de numele pus pe un clopot din cotrococeni . hal de barbati in care sa avem incredere sunteti ? ce asteptati ? imbarbatari la fundu vostru pe care-l aratati ? nu asa ceva nimeni nu face - sa obligi omul , sa il fortezi sau ca niste mame iubitoare sa tragi de copil si sa-l rupi sau sa-l lezezi cu forcepsul ,nu . nu ! se intampla tocmai ca in povestea cu pricina si mai bine nu ._______acum domnule Cercelescu despre ce scrieti dumneavoastra din anii din urma de prin Malaezia sau SUA de prin anii'29 - VA ADUC LA CUNOSTINTA CA SUNTEM IN ANUL 2009 . Iar copilul meu este in Romania nu in America acelor ani . atunci a fost altceva la iei acolo vrand inca de mult sa bulverseze si de nu va dati seama nici in prezent nu am ce sa va fac . siiii sa nu uitati chiar de credeti ca sunt comunisme ca mai incoace in Romania - ziua eliberarii patriei noastre Romania de sub jugul fascist a fost de 23 - un august si ... 44 . nu se gaseste in calendar ziua de 32 .sa te intorci nici macar ca referire in trecut din '29 . nu a trait copilul meu atunci si eu nu sunt stranepoata lui ci simplu noi mergem inainte in normalul care este si in care - recunosc - am fost si noi bulversati . multumesc de ingaduinta . (daca nu ma ingaduiti voi d'apoi despre noi ce sa mai aveti pretentie a va ingaduiiii atatea? ) buna ziua !

 
#3 histrian 13.10.2009 11:15

Daca tot suntem in zilele premiilor Nobel sa amintim si Premiul Bancii Nationale a Suediei in onoarea lui Nobel pentru economie care s-a acordat doamnei Elinor Ostrom pentru Inovatie de Jos - domnu(pentru ca tinea sa-i zicem "domnu" nu "toashu"wink profesor Diculescu avea un subiect de cercetare predilect propus studentilor "Proprietatea in devalmasie"-gestiunea si administrarea proprietatii comune la romani din cele mai vechi timpuri"- nu stiu daca a publicat sau nu, (acum ar avea maimult de o suta de ani daca mai traieste?) din ce avea pregatit cred ca putea foarte bine "fundamenta" elementele principale de studiu ale lucrarii "de Nobel" a doamnei Elinor..... si a domnului Oliver Williamson- "De la alegere la contract"- consider un studiu de bucatarie interna a economiei americane fara o "anume" reverberatie in "zbaterile zilei" in "arzatoarea, ordine a zilei" contramandand "delicat" fundamente ale capitalismului de piata si a unor principii, dar numai pentru "comoditatea demersului stiintific" dealtfel nerevolutionand nimic, un schimb de "regie si regizor" dar numai a catorva episoade dintr-un luung serial.

 
#4 tot Eu 13.10.2009 11:34

"Insa Isarescu crezandu-se mai puternic decat altii "... nu e adevarat! nu a stiut nimic! nici nu a vrut sa stie! trenul a trecut degeaba! a gospodarit NIMIC-ul! e un functionar ca muulti altii in romania! a mers la servici si gata! Mosule! ti-am dat-"o" de gratis, de ce nu m-ai intrebat, CE-I AIA?

 
#5 Eu 13.10.2009 11:48

deci , postatorului de la 11.34 si altora le spun ca I SARESCU - nu-i vreun purice din poveste ce potcovit cu nushcate oca de fier sare in inaltul cerului si tot zice ca-i usor . usor , usor dadica nu te mai sforta sa te dai nici alt ....Mugur nici vice , nici vica nici ..novica/novica . usurel , usurel nu te avanta ca dai cu capul de grinda vreunei banci , de tavanul vreunei locuinte in care existi . siii - tocmai acolo o sa te doara si faci cucui din lovitura nu din neuronii pusi prea mult la contributie , invartositi de voi care cum a vrut a suci si rasuci treburile pentru ca nici in momentul de fata sa nu existe decat cate un bulversat/a ce posteaza la ore cum e 11.34 din ziua de azi marti , data de 13 , luna octombrie anul de gratie 2009. usurel cu diversiunea ca tocmai ce-ti povestii.de mai faci deastea io una imi retrag toate cele spuse si tot ce ne apartine .noua nu voua . in rest pace buna !si succes pe unda vesela .

 
#6 Eu 13.10.2009 12:41

In primul si in primul rand sa stiti bine si cu deslusire , cu explicare simpla - nu ne numim CIU . nu-i ca terminatia ron . nu e ca numele doamnei Esca , sau oricarui escu , lescu , nescu , etc . de aici au iesit multele induceri in eroare . de nu va dati seama nu am ce sa va fac . eu sunt om intreg , si am identitate personala si nu recunosc C.N.P. - din buletinul meu , numerele ce mi le-au pus de la evidenta populatiei decat cifrele cu data mea de nastere . atat si a altora din familia mea . precum stim inainte nu cunosteam asemenea identificari CU COD NUMERIC PERSONAL - iar de au avut in vedere sa induca ceva in eroare punandu-mi obligat fortat ultimele numere din cnp sa aiba diversiune de identitate si intre surori - e , se poate ca intre lume sa ai atata indrazneala sa ii arati copilului meu ca basescu-i tacsu-mosu ? sau mai mult ca dan morar sa-i stearga sau sa-i faca dosarele despre flota trecute la rezolvate si mai apoi sa te induca in erori precum cocos , precum 6 decembrie in localitatea cu sfantu nicolaie . sau cu clopotul in biserica din cotroceni in care esti chirias si nu e a ta sa faci cev vrei cu domnul patriarh Daniel . in vazul lumii , in fata la atata lume si nu cauti sa fii un om retras in astfel de ocazii , in astfel de timpuri neclare , in crizele existente si in umilirea atator oameni , romani , fie ei si biete batrane - sa nu te trezesti trufas si fatarnic tocmai cand trebuia sa pui umarul si vorba de dojeana si de atragere aatentiei astora cum procedeaza cu mirenii tai , nu ? ca preot , ca patriarh iar va spun ca de era copilul meu , ...de era copilul meu il luam de mana si il dadeam afara de acolo , hartanindu-i hantzele dupe el . nu se face asa cu lumea , au si ei ochi sa vada in ce stare traiesc batranii , * si daca ei se pun pe viata ca patriarhi - acestia sunt trecatori ca presedinti si nu au mana libera ba chiar si ajutor din partea lor si nici macar o dojeana ca nu se va desfiinta bisericile si acestia sunt sustinatorii lor si de ii facea vreunul observatie sau o dare de seama , o cearta duhovniceasca poate le mai era rusine . insaaaa - io una nu cunosc de unde atata delasare a oricarora vrea sa le faca ce vrea , sa nu-i apere nici institutiile statului , platite si nici macar ........,,domnul Daniel'' .e mai mult decat se vede - oamenii populatianule-a facut nimic , ba le pupa mana si sunt respectuosi . INSAAAAA . E PREA MARE DUREREA SA TACI .Asta cum se numeste ca nu am crezut asa ceva . este nepocsu si tine cu el ? cu tacsumosu traian ? cum .... d,r,a,c,u,? hei dr/aci/a dr/c//ului dar !se poate asa ceva ? dumneavoastra ce parere aveti ?lasand la o parte faptul ca am dr/ac/uit smile ca nici io n-oi fi da' nici cu altii nu-mi e rusine ! pe iei ii filmeaza si da in fata la lume si lumea isi va da seama ca nu le-a pus parte deloc si tot iei bate toaca si-i cheama la slujba de oameni intre oameni ceea ce face deosebirea dintre om si animal . un animal nu are parte nici la nastere nici la cununie , nici intre timp traitor nici la plecarea din viata . si tocmai patriarhul sa nu le puna parte ? sa nu-i zica nimic nimanui , sa-i lase ca pe ei ? dar ce suntem , unde ne credem , in pustiu si nu ne vede nimeni ? iaaa uite ce pilos e asta traian asta cu toti de se cheama de se numeste de seamana sau .... aiurea-n tramvai . vai de capu' lor !

 
#7 Eu 13.10.2009 13:06

Cine-i pune sa faca ...precum , ca ?de unde stie ca stie mai demult ? cum de e posibil sa tii secret si sa va ia si cenusa din vatra ?pai dupa cum se vede astia sunt oamenii , nu ?chiar asa de nu va pasa ? e problemele voastre , noi nu ne ascundem dar nici sa tusesti dupa mine ca poiltist si sa ma urmaresti prin orasel ca ma duc si io la cumparaturi sau la rude sau pur si simplu ies la aer sa te aburci in masinile politiei si ... si cu ...masina plina de sepcari sa ..... casti * la mine ca la ... ca la ce ? Doaaamne daca am vazut asa ceva ? Ca nu mai zic ca in loc de tusit sa dai buna ziua sau ... da' nu am intanit asa ceva si sper ca sa nu apuc sa zic ca ,,de stiam nici bonjur nu va dadeam . credeti ca este normal ca intentionat masinile de politie cand trec prin zona unde locuiesc sa puna claxonul in functie sauuu alarma aia de masina sa ninuie si la o simpla trecere prin zona ? ei nu cunoaste de tulburarea linistii publice ? nu ? da' cine ? sau asa se baga in seama o femeie ce le vrea binele sa o claxoneze cu gornitza din masina ca pe ... ..mandrele lor ? io una nu ca am pretentie prea mare insa nu inteleg astfel de manifestari , nu au cunostinta nici cum sa se poarte /. in fata la lume si nu ca in fata mea . ca io oi intelege ca atata minte am si io dar ce zice lumea de ei ? ma , va faceti de lucru , iesiti in evidenta ? insa cu ce ? cu claxoane , urmariri ? - chiar asa - i-o fi pus vreun comandant sa presteze din astea sau sunt doar dealegura casca . ca io nu ma baricadez in casa de niste guracasca. ce timpuri mi-a fost dat sa traiesc ! ooooffff ooofff , of ....nu mai zic ca ma luati de rauvoitoare ......sau de laudaroasa . treaba voastra insa atat de isteti erati si voi sa aratai la lume ca puteti sa va puneti capul nitzel la contributie .

 
#8 italia 13.10.2009 13:36

nici o informatie

 
#9 MuJe Base! 13.10.2009 19:02

A luat-o kioru' peste bot, de fapt a luat-o la m.uJe! Deh, ce sa-i faci, asa se-ntampla cand se joaca cu g.u.r.a pe langa "pasaroi"... grin Are in g.u.r.a, de fapt, 2 p.reputzuri: unul rosu si unul galben, ha-ha-ha! grin

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa