Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2825 vizualizări 19 dec 2017

Textul Doctrinei Trump are 55 pagini şi, la o primă lectură, sunt greu de indentificat nişte linii directoare, iar referirile la Rusia – în calitate de ”competitor” - sunt de-a dreptul contradictorii.   

Am citit cu atenţie, deocamdată, subcapitolele ”Europa” şi ”Orientul Mijlociu”. Astăzi, despre Europa.

Trec peste formulările emfatice şi încerc să decupez câteva idei:

“Rusia foloseşte măsuri subversive pentru a slăbi credibilitatea angajamentului American în Europa, a submina unitatea transatlantică şi a slăbi instituţiile şi guvernele europene. Cu invaziile sale în Georgia şi Ucraina, Rusia şi-a demonstrat disponibilitatea de a încălca suveranitatea statelor din regiune. Rusia continuă să-şi intimideze vecinii cu o conduită ameninţătoare, cum ar fi postura sa nucleară şi dezvoltarea în continuare a capabilităţilor ofensive”. Nimic despre războiul hibrid, care se desfăşoară fără focoase nucleare şi fără tancuri.

A doua ameninţare la adresa Europei (nu militară, ci economică), aşa cum apare în Doctrina Trump, e China, care “câştigă un punct strategic de sprijin în Europa, prin extinderea practicilor sale comerciale neloiale şi investind în industrii-cheie, tehnologii de mare precizie şi infrastructură”. Teama, care se citeşte printre rânduri, e că Republica Populară Chineză va ocupa piaţa europeană în detrimentul Statelor Unite. (Într-un fel, doctrina naţională de strategie a SUA polemizează, în plan economic, cu cele cinci deziderate din discursul presedintelui Xi la Congresul Partidului Comunist din octombrie).

Ameninţările imediate vin din partea “islamismului extremist violent” şi a migranţilor mânaţi spre Europa de instabilitatea din Orientul Mijlociu şi Africa.

Odată ameninţările identificate, “Statele Unite rămân cu fermitate loiali aliaţilor şi partenerilor europeni. Alianţa NATO, a statelor libere şi suverane, este unul dintre avantajele noastre importante faţă de competitorii noştri, iar Statele Unite rămând fidele Articolului V al Tratatului de la Washington”. Des invocatul Articol V al Tratatului Nord-Atlantic,  semnat în 1949: “Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă,  sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice (...)”. Faptul că respectarea Articolului V a fost introdusă de Donald J. Trump în strategia naţională de securitate e o veste bună. Fireşte, există şi o condiţie... morală: “NATO va deveni mai puternică atunci când toţi membrii îşi vor asuma o responsabilitate mai mare şi vor plăti echitabil partea lor. (…) Statele Unite îşi îndeplinesc responsabilităţile şi aşteaptă ca şi alţii să facă la fel. Aşteptăm ca aliaţii noştri europeni să crească cheltuielile de apărare la 2 la sută din PIB până în 2024, cu 20 de procente din aceste cheltuieli destinate creşterii capabilităţilor militare”.

Cât priveşte angajamentele legate de flacul estic al NATO, Doctrina Trump consemnează că Statele Unite vor conlucra pentru îmbunătăţuirea capacităţilor de apărare, “pentru a contracara ameninţările cu rachete balistice şi de croazieră,  existente sau în fază de proiect, în special din”... Iran.

Până astăzi, când am deschis noua strategie naţională de securitate a Americii, aş fi jurat că Rusia e principalul inamic pe flancul estic al NATO.

Citește și: