Evanghelia după Iliescu
Ieşit-a Liber Cugetătorul în faţa sediului PSD să dea turmei cuvânt de folosinţă. Nici că se putea o definire mai bună a agitaţiunilor politice din ultimele zile: "Îi dă un şut în fund (Boc lui Nica) şi aşteaptă să întoarcă apoi şi partea cealaltă". Au! Asta-i cea mai aripată interpretare atee a Evangheliei după Matei (5, 38-39). Ai zice că Domnul Iliescu se străduieşte s-o ia pe calea Bisericii, iar Berceanu de la Drumuri şi Hopuri îi tot trage samavolnic asfaltul de sub roţi. Imediat ce-a dădut Şefu' această pildă, Geoană & Nica s-au şi dus la Patriarhie să facă mătănii.
Domnul a dat, politicienii au detonat, fie numele unui independent la Interne promovat. (Ştiu câţiva in-dependenţi care s-ar dedulci, dar nup vreau să dau nume). Căci ne trebuie la alegeri cineva care să vadă nu doar urna mobilă din ochiul său, ci şi autocarul din gura celuilalt.
Amin zic vouă, gâlceava aceasta politică va trece şi se va mântui, dar ţara va rămâne tot în sărăcie şi scârbă. Căci, vai de portofoliile lor, ăştia nu ştiu s-o guverneze mai mult de 1.3 din 9. Cu atâta ne-au miluit nemţii la putirinţa de-a slobozi norodul din nevoi.
Adevăr grăiesc că în guvernul lui Boc n-a ştiut stânga ce-a făcut Preşedintele cu dreapta. Şi o mână a spălat-o pe cealaltă, iar amândouă au golit Bugetul. Dar până când o să mai zică FMI-ul "Cereţi şi vi se va da"?
Ce Băsescu a unit Geoană să nu despartă! Că se va împlini proorocirea şi Iliescu (pardon Isaia) o să dănţuiască, laolaltă cu mirii, naşii, musafirii şi domnişoarele de onoare.
Fericiţi cei ce au văzut ce n-au crezut, că aceia vor mai vedea până vor credea.
Fericiţi cei duşi cu pluta, că ei nu vor fi aici la Înfricoşatul Decont.
Fericiţi cei ce râd, că aceia vor prinde un loc în faţă la Bălăceanca.
Fericiţi făcătorii de pichete la porţile partidelor, că al lor e Kiselefful şi Modroganul.
Fericiţi cei ce flămânzesc, că ei nu pun botu la vrăjeala politică.
Fericiţi cei săraci la chenzină că a lor va fi lichidarea şi a aleşilor aleşilor lor - Paradisul Fiscal, în vecii vecilor.
Fericiţi cei căzuţi din grila de salarizare, că a lor va fi pensia minimă garantată.
Iliescu a avut, ca de obicei, gura aurită. În timp ce scriu, într-o conferinţă de presă ministrul Nica tocmai întoarce şi partea cealaltă.
Sfârşit şi împarteneriaţilor laudă.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















- Tag-uri:
- evanghelie
- ,iliescu
[+] Adauga un comentariu