Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2172 vizualizări 24 ian 2018

Şi ce a mai spus preşedintele? Iată: „Nu mi-a fost şi nu îmi este frică de suspendare. Nu există niciun motiv pentru suspendare. Încet, dar sigur, trebuie să eliminăm acest factor din discuţia publică”.

Bun! Deci, n-am înţeles nimic!

De ce aduce, Klaus Iohannis, vorba despre suspendare a treia zi după Scripturi? Ce legătură ar putea avea acest demers cu acceptarea sau neacceptarea propunerii „Viorica Dăncilă” pentru şefia guvernului?

Atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere legal/constituţional, respingerea primei propuneri, în vederea unei noi nominalizări, de către acelaşi PSD, n-ar fi constituit niciun temei în vederea declanşării suspendării.

Pe de altă parte, am convingerea că o ipotetică astfel de suspendare n-ar fi fost urmată de demitere prin referendum, ci, dimpotrivă, ar fi condus la o creştere semnificativă a numărului susţinătorilor preşedintelui suspendat.

În consecinţă, abordarea la modul eroic „nu am numit-o de frica suspendării, întrucât orice-ar fi, nu mă tem!”, nu-şi are rostul.

Respingerea, însă, ar fi avut rostul ei. Şi nu din punct de vedere strategic, de imagine, sau pentru a transmite un mesaj vizavi de gradul de implicare în joc a Cotroceniului, ci, pur şi simplu, pentru că Viorica Dăncilă nu are absolut nimic „în legătură” cu această funcţie – poate, cel mult, faptul că nu e bănuită de contact cu sistemul.

Ideea că te susţine Daddy, iar preşedintele te ia pe garanţie, gen figura aia când şeful de multinaţională o angajează pe nepoată-sa favorită, adusă de la Teleorman, e fundamental greşită.

Doamna în discuţie poate avea, şi nu mă îndoiesc, destule calităţi profesionale şi politice, dar nu pe măsura unui post vacant de premier.

De altfel, după cum s-a observat şi din declaraţiile liderilor coaliţiei aflată la guvernare, nimeni din majoritatea parlamentară nu are pretenţia ca Viorica Dăncilă să fie premier. Doamne fereşte! Astea le-ar mai fi trebuit.

Cu toţii o numesc pe conjudeţeană „administrator” al guvernului. Vorba lui Tăriceanu: există un program de guvernare, iar doamna Dăncilă este chemată să administreze implementarea lui…

Şi pentru asta, pentru postura de administrator, am fi putut căuta un om mai potrivit, cu o cultură mai potrivită, cu un echilibru mai potrivit faţă de modificarea legilor Justiţiei, cu un grad de obedienţă mai potrivit… Mă rog, în două cuvinte, mai potrivită.

Şi sunt convins că un prim refuz al iniţiativelor lui Dragnea n-ar fi dus la nicio suspendare. Aşa că nu e cazul să ne umflăm în pene, după ce ne-am aşezat, cuminţi, în banca noastră.

Dar ce m-a surprins, şi mai tare, în declaraţiile de astăzi ale preşedintelui, este că, mai mult sau mai puţin voalat, a încercat să lege propria cuminţenie de un sugerat noncombat al PNL: „Când am făcut consultările, puteam, teoretic, să chem doar coaliţia majoritară. Nu am făcut aşa, am cerut părerea tuturor partidelor parlamentare. Recunosc că la întrebarea pe care am pus, aţi vorbit cu ceilalţi, mi-ar fi plăcut să răspundă da mai mulţi”.

Şi, dacă PNL ar fi spus „Da, ne-am vorbit unii cu alţii, domnule preşedinte”, ce ar fi făcut, oare, Klaus Iohannis? Ar fi pus opoziţia la guvernare?! Ar fi fost mai jucător? Ar fi refuzat-o pe Viorica Dăncilă. Sau ar fi luat notă, „i-ar fi plăcut”, şi gata?!

Citește și: