Fără reforma statului, dăm faliment
Fără reforma statului, dăm faliment
Economia mondială a scos capul din apă, dar respiră greu. Pieţele financiare se redresează şi în cele mai multe ţări creşterea va redeveni pozitivă până la sfârşitul anului, după FMI, care vorbeşte despre "o înseninare mult mai rapidă" decât se aştepta în vară. Există însă şi riscuri care pot înăbuşi în faşă înviorarea economică. Un prim pericol major îl reprezintă deficitele bugetare care se umflă din cauza planurilor de ieşire din criză. Al doilea, care este strâns legat de primul, e îndatorarea publică. Ambele ar putea determina pieţele să se îndoiască de persistenţa relansării şi de soliditatea monedelor. Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, atrage atenţia că, dacă nu se vor corecta dezechilibrele interne şi externe, vom avea reţeta pentru o nouă criză de proporţii. Iar directorul general al OMC, Pascal Lamy, consideră că datoria publică este "o bombă" care ameninţă relansarea. Deficitul extern al României, deosebit de îngrijorător anul trecut, s-a ajustat în 2009 chiar mai mult decât ne-am aşteptat. Exporturile s-au redus din cauza îngustării pieţelor externe, dar importurile au scăzut şi mai mult, nu numai datorită crizei mondiale, ci şi a corecţiilor făcute de Guvern în politica fiscală şi salarială şi de bănci în politica de creditare. Deficitul intern a crescut însă foarte mult din pricina erorilor din trecut ale căror costuri sporesc îngrijorător de rapid datoria externă a României.
FMI a revizuit în sens pozitiv previziunile sale de creştere pentru 2009 şi 2010. Dar nici în următorii cinci ani (2011-2014) expansiunea economică nu se va ridica la nivelul de dinaintea crizei. Astfel încât relansarea va fi lentă şi nu va fi suficientă pentru a redresa situaţia de pe piaţa muncii. Iar în condiţiile creşterii şomajului, guvernelor le va fi greu să reziste presiunilor pentru protejarea locurilor de muncă. În ultima vreme, se aud tot mai frecvent critici la adresa Grupului celor 20, care, în noiembrie trecut, s-a angajat să nu ridice bariere comerciale. Or, de atunci, ţările în cauză au luat numai puţin de 120 de măsuri de "protecţionism flagrant", iar alte 134 sunt pe ţeavă, după OMC. Înmulţirea barierelor comerciale riscă să încetinească şi mai mult relansarea, iar creşterea şi mai rapidă a şomajului ar putea duce la o criză socială. Pentru România, lucrurile sunt deosebit de complicate. Cât timp o bună parte din banii publici se duc în plata salariilor şi pensiilor, iar deficitele bugetare astfel create sunt acoperite din împrumuturi interne şi externe, statul nu va avea resurse pentru finanţarea investiţiilor creatoare de locuri de muncă şi nici pentru absorbţia fondurilor europene. Se spune despre români că sunt săraci. Aşa este, numai că sunt săraci de un fel deosebit, care trăiesc alături de un munte de bani, pe care îi oferă gratis Uniunea Europeană. Este ca şi când unui om flămând i s-ar întinde o masă copioasă, dar nu ar fi în stare să mănânce. Fără o reformă profundă a statului, care să aducă profesionalism şi raţionalitate în cheltuielile publice, România nu va putea progresa. Dimpotrivă, riscă să cadă într-o criză şi mai profundă decât cea actuală.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














41 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Pentru dl Cercelescu si nu numai, "reforma statului" inseamna aplicarea vechii doctrine a statului minimal. Nu ar fi rau ca dl. Cercelescu sa se desprinda de trecut si ajunga la prezent. Cu idei depasite nu se poate construi un stat modern.
Cit de mult ati fost afectat pina acum de Criza Financiara Globala declansata in Septembrie 2008?
http://sondaje.php0h.com/criza2008.php
@omega 21:52 --un comentariu răutăcios, şi chiar eronat
IniÅ£ial am citit articolul mai mult în diagonală, dar după primul comentariu l-am reluat ÅŸi de sus în jos ÅŸi de ...jos în sus, ÅŸi tot nu am reuÅŸit să găsesc expresia, ideea, măcar aluzia la "statul minimal". De fapt, nu se desprinde chiar nicio sugestie, nu sunt exprimate păreri personale, ci sunt prezentate doar niÅŸte realităţi.
Autorul nu pledează nici pentru statul "minimal", nici pentru "intervenÅ£ionism", nici pentru măsuri liberale, nici pentru centralism. Ci doar pentru statul raÅ£ional ÅŸi responsabil. (Iar dacă ar fi totuÅŸi să considerăm politicile pe termen scurt, căile ÅŸi mijloacele de gestionare a crizelor globale, structurale, în general, atunci obsevăm că fără pachete de măsuri coordonate unitar, echilibrarea este imposibilă.)
De fapt, România plăteÅŸte acum un tribut greu în contextul actualei crize mondiale, pe de o parte datorită unor dezechilibre grave care vin din vechea orânduire, iar pe de altă parte datorită preluării fără discernământ ÅŸi implementării iresponsabile a unor modele care îÅŸi dovediseră deja uzura. Aici nu mă refer la forme de organizare economică, structuri de proprietate sau mecanisme financiare, ci la sistemele instituÅ£ionale, politice, administrative.
Este ca ÅŸi cum am fi venit de pe un drum prost, ÅŸi am fi luat-o pe un alt drum prost. Iar acum trebuie să înÅ£elegem nu doar îndepărtarea de realitate de la răscrucea anterioară, ci ÅŸi abaterea suplimentară de la cursul natural al evoluÅ£iei, datorită alegerilor greÅŸite. Ceea ce face redresarea cu atât mai dificilă.
criza o rezolv io si cu olteanu la benere.
acum vor stie baietii cum s-o joace pe leu. au auzit io cu * mea
acum vor stie baietii cum s-o joace pe leu. au auzit io cu g.u.r.a mea
E pacat de oportunitatea crizei pentru ca Romania putea sa ofere occidentalilor factorul pamant pe gratis pentru a aduce in tara firmele cu probleme.Aceste firme occidentale ar avea parte in acelasi timp de un alt avantaj:cheltuielile cu forta de munca.V-as da exemplu cazul Voestalpine in care austriecii au solicitat terenul de constructii din partea statului roman.Puteam sa construim autostrazi in regim de parteneriat:statul roman cu terenuri si firme constructoare cu bani si utilaje.Din pacate,Romania a mizat pe imprumuturi,adica sa faca ea investitii,dar acesti bani se scurg in salarizare bugetara.Imi pare rau,dar sa mizezi pe bani in conditiile in care ai probleme bugetare ,e o sinucidere curata.
de ce d-le ziarist ,nu ati vorbit mai demult ,pt. necesitatea reformarii statului ? de ce ziaristii de la acest ziar au sarit calul cu * lor si aberatiile srise in articole si prin iesirea lor la televizor.unde vor sa duca tara acesti ziaristi si moderatori de la realitatea tv ? de ce da apa la moara parlamentarilor.pt .a incalca constitutia? unde este moralitatea lor? poate aceste legi nu sant f. bune ,dar sant perfectibile. romanii au ales un parlament mai * decat cel trecut. nici acum nu-mi iese din minte vorbele lui geoana: p.s.d. nu va mai fi niciodata pe locul doi. asta vrea sa fie presedintele tarii? el care incalca constitutia ,atribuindu-si un vot in plus ,deci doua voturi odata? mi-e ascarba de acest parlament si ziaristii care dezimformeaza. va place ctp unde ati adus tara?cu figura d-tra de chilar
Hai gata cu vrajeala !!! Sa cam terminat cu luna de miere a capitalismului din romanika !!! Hai la treaba, adica la somaj !!!!!
excelent comentariul, ca toate cele semnate de dl. Cercelescu! Multa sanatate, dom` Profesor!