Florin NEGRUŢIU
Florin NEGRUŢIU
33551 vizualizări 14 aug 2013

În România se poate trăi destul de confortabil dacă ţi se rupe. Am câţiva prieteni fericiţi. Merg la job, în clădirile de sticlă ale oraşului, şi la hypermarket, unde-şi umplu coşul până la refuz. Nu se uită la televiziunile de ştiri, nu citesc niciodată ziarele. Noutăţile şi le iau de pe Facebook sub formă de statusuri ale prietenilor care semnalează oferta zilei de la Wu Xing, coadă la Carrefour, coloană pe Valea Prahovei sau vreme bună la Mamaia. Acasă, trăiesc în realitatea Vplay, în ţinuturile din Game of Thrones, ştiu toate dedesubturile politicii din House of Cards şi sunt la curent cu ultimele operaţii din Grey’s Anatomy sau Dr. House. Aşteaptă tot anul cele două săptămâni de concediu, în care merg la ai lui, la ai ei şi o săptămână în Grecia, unde marea e curată, manelele rare şi unde-şi încarcă bateriile pentru încă un an de muncă. Se simt OK şi safe în lumea lor métro-boulot-dodo, în coconul lor corporatist care-i izolează de micile mizerii ale statului român.

Middle class-ul mulţumit de sine şi de ce a realizat îşi permite o masă bună la sfârşit de săptămână în Centrul Vechi, care funcţionează ca un digestiv la gândul că mai are de plătit încă 30 de ani la creditul pentru apartamentul construit pe vremea lui Ceauşescu. Spre deosebire de românii cei mulţi care trăiesc zilnic la limita atacului de cord şi a exploziei nervoase, prietenii mei fericiţi îşi consumă violenţa în etapa de atac a dietei Dukan, în sângeroase înfruntări din World of Tanks sau în documentare color despre Hitler difuzate de History Channel.

Nu-i interesează politica, n-au votat niciodată şi-i privesc cu condescendenţă pe cei care se uită în gura lui Băsescu sau Ponta. Şi poate că aceasta este o cauză a stării lor de bine: că au decis să nu mai fie stresaţi de politicieni şi să ignore tot ceea ceea ce înseamnă „realitate socială şi politică” în România. Pentru că sunt convinşi că României li se rupe de ei, şi lor li se rupe de România şi, prin urmare, şi-au creat salvări individuale. Evadând! Ei sunt o categorie nouă de „fugiţi”: în urmă cu 25-30 de ani se fugea în Vest, acum se fuge în cuburile de sticlă din Pipera.

Participarea lor la aşa numitul ţesut social tinde spre zero, exasperarea ta nu-i contaminează, să faci cu ei o revoluţie este exclus.

În acelaşi timp, mă gândesc că şi ei au probleme: cu jobul, cu şefii, cu educatoarea copiilor, cu cozile de la Carrefour, cu bateria de la smartphone sau cu chelnerii de la restaurant; sau, ridicând puţin miza, cu banca, cu asigurarea de viaţă, cu paşapoartele, cu taxele, cu salariul din care nu reuşesc să pună deoparte nimic la sfârşitul lunii, după ce-şi plătesc toate angaralele. Dar, spre deosebire de restul lumii, prietenii mei fericiţi nu se plâng: asta ar fi o cădere din middle class, o revenire brutală pe Pământ, în România părinţilor lor pensionari, umiliţi de Guverne, în ţara celor exasperaţi de stat, de politicieni şi de micile mizerii ale vieţii cotidiene.

PENTRU COMENTARII, VĂ AŞTEPT PE PAGINA MEA DE FACEBOOK

Citește și: