Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3045 vizualizări 21 oct 2017
Dacă, atunci când a împlinit 92 de ani,  veteranul de război Vasile Curecheriu ar fi ştiut că viaţa lui e un film de Oscar (The Follower, ”Însoţitorul”), şi-ar fi vândut drepturile de autor şi ar fi putut obţine un happy-end.
 
... În ziua aceea, făptuitorul Vasile s-a trezit cu un vibe bun. În faţa lui se deschideau cele 18 posiblităţi cotidiene: de la  Regio Express de 4.20 la Intercity Night de 20.56.
 
Supercool: apărea în gară, pe lângă casele de bilete, ca în “Ameninţarea fantomei”, şi vindea călătorii. Să zicem că voiai să ajungi la Bucureşti. Te lua el pe post de însoţitor, la jumătate de preţ şi chiar mai puţin, pe gratuităţile lui  – douăşpe plus douăşpe tichete pe an. (Când le isprăvea, procura altele de pe networkul lui de pensionari criminali gen). Ce-ţi păsa ţie că, în faţa Naşului, trebuia să te dai însoţitorul acestui ramolit de geniu şi să petreceţi un quality time împreună până în Bucureşti Nord?
 
Să scoţi bani din bancheta trenului - bestial!
 
Ce n-a înţeles organul de anchetă (fiindcă n-a gândit pozitiv) e că Vasile Curecheriu nici măcar n-o făcea pentru bani. Adică da, mai giugulea pe lângă fleacul de pensie, dar nu se simţea singur pe lume. Avea lângă el - 12 h 10 min. plus întârzieri - de fiecare dată pe altcineva: profesori de gimnaziu, manelari, bunăciuni fără bac, amărăşteni, şmecheri, bombălăi, dive în devenire, orfani de job, păcălici – cine o mai arde wow, astăzi,  cu trenul?  
 
Era ca şi cum ar fi zappat realitatea ternă, căutând compulsiv chipuri noi (viaţa lui dădea demult Error 404).
 
În ziua în care l-au luat cu mascaţii îşi pusese toate decoraţiile pe piept. Când l-au săltat, clincănea ca tacâmurile de protocol de la bilanţurile Parchetului. 

Citește și: