Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
3838 vizualizări 15 mar 2018

Pe la jumătatea anilor `90, când făceam sute de interviuri cu personaje „vechi” – aş spune de colecţie -, care mai de care mai interesante şi tobă de istorie la prima mână, aflam, fără mare surprindere, că ofiţeri ai fostei securităţi nu se sfiiseră niciodată să facă trimitere, în discuţiile purtate cu intervievaţii mei, la rolul pe care ar fi urmat să-l joace în noile structuri ale „statului de drept”, în activarea şi dezactivarea partidelor cu tradiţie şi aură, căpătate între războaie.

Pe fondul democraţiei originale, propuse de Ion Iliescu, care respinsese din start „Punctul 8” al Proclamaţiei de la Timişoara, precum şi „Legea lustraţiei”, care l-a băgat în pământ pe Ticu Dimitrescu, nu era ieşit din comun să aflăm că: aleşi postdecembrişti ai neamului, diverşi deputaţi şi senatori, rememorează conştiincios în CV-urile lor, oficial, deci, legătura lor, „Securitatea Statului”, în calitate de ofiţeri, astăzi – adică ieri -, trecuţi în rezervă; că, alături de „oficialii” de mai sus, în Parlament şi la conducerea altor instituţii ale statului, se aflau protagonişti ai unor „dosare CNSAS”, foşti informatori/colaboratori ai structurilor comuniste de forţă; şi, nu în ultimul rând, că vechi profesionişti ai vechilor „servicii” trecuseră cu arme şi bagaje în reţelele noilor structuri.

Am asistat, pe acest fond, de-a lungul timpului, deloc sideraţi, la topirea/bulversarea/pulverizarea partidelor istorice, precum „insolaţii” care urmăresc indiferenţi, în transă, vara, pe caniculă, cum li se topeşte iaurtul gras pe burtă.

Am asistat cum preşedinţi puternici spiritual şi declarat în strânsă relaţie cu Dumnezeu n-au mai avut putere, cedând scârbiţi, învinşi, încă o dată, de Securitate.

Am văzut, de la un moment dat, cum zboară acuze între tabere şi vechi camarazi cu privire la vechi aderenţe în servicii: cum Băsescu îl acuză pe Ponta că e acoperit; cum Ponta şi alţii, îl acuză pe Băsescu că este fost colaborator al securităţii; că Ponta e pe mână cu Băsescu şi cu Kovesi, împotriva celorlalţi, puşi la post de fostul preşedinte-colaborator; că protocoalele de colaborare pe interceptări, anchete şi procese desfăşurate în „câmpul tactic”, parafate în CSAT, între servicii şi justiţie, vizând, inclusiv, cazuri care nu fac obiectul siguranţei naţionale, constituie actul de naştere al statului paralel; că statul paralel ştia să trăiască bine în week-end-uri şi zile libere, chemându-i la ospeţe şi pe liderii politici ai partidelor din România, cu şefi de guverne, cu tot, şi cu apropiaţii lor; că la chermeze se oficiau pomeni, nu ale partidelor răposate, ci ale porcilor înjunghiaţi, iar locaţiile „conspirative” se pierdeau ca ipoteticii măgari în ceaţa cu miros de şuncă, momiţe şi şorici; că „mezanplasul” îl asigurau politicieni cu mâni curate, cărora astăzi le pute afumătoare din statul paralel; că au sărit în aer partide şi alianţe, care au cântat (mai cânta oare?!), pe partitura SRI; că, de câteva zile, sar scântei din ciocnirea foştilor lideri/camarazi/prieteni politici, iar încordarea este maximă; că, din spusele lor, reiese limpede subordonarea politicului de către servicii, cu acordul liderilor social-democraţi şi cu ştiinţa liberalilor; că Ponta îl acuză pe Dragnea, că Dragnea îi răspunde fostului premier şi că liberalul Crin Antonescu, fost preşedinte interimar al României, recunoaşte liniştit că liderii PSD au dreptate atunci când se acuză de colaborare cu serviciile, şi că, în 2012, era la curent, în principiu, cu implicarea SRI în actul politic şi de justiţie, că a tăcut mâlc, şi, când s-a săturat, a plecat, obosit şi „învins”, la somn, abandonând USL fără apăsare.

Iată „dialogul” edificator al liderilor PSD: „Liviu Dragnea a plecat ultimul de la mine! Era foarte supărat ca nu am fost de acord să fie Ministru de Interne şi că i-am cerut să rămână la Partid să îl organizeze pentru alegerile locale şi generale din acel an ( nu mă gândeam în acel moment că va fi şi Referendum)! Dragnea l-a sunat pe George Maior ( cred că si pe Florin Coldea) să îl roage sa mă convingă pe mine că el e cel mai bun la Ministerul de Interne - şi a promis că dacă îl sprijină el va face acolo tot ce vrea SRI ! Maior i-a explicat că nu se bagă peste alegerile mele, că Parlamentul şi Băsescu vor aproba ce propun eu şi să aibă răbdare!”, a postat Ponta pe Facebook.

„Mi l-a dat la telefon pe George Maior, care mi-a zis că Guvernul nu este o chestiune simplă, trebuie să aibă totuşi o anumită anvergură, trebuie să fie oameni verificaţi, trebuie să nu ştiu ce...Mi-a zis că nu pot să fiu ministru de Interne, că e mai bine să mă ocup de partid, că vin alegerile locale şi parlamentare. Nu mai ţin minte exact cum i-am zis, dar ştiu că eram destul de nervos. Ştiu că i-am zis, cred, „de când e SRI consultantul PSD?”, să ne spună nouă cum să facem?”. Sigur că a fost foarte urât”, a completat Dragnea tabloul.

Şi, chiar aşa! Dacă toate cele spuse sunt adevărate, până când va mai fi „verticala SRI” perpendiculară pe statul de drept şi pe „vectorul” politic, şi dacă e şi dacă nu e cazul?

Citește și: