Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2566 vizualizări 9 iul 2017

Din Cărţile Junglei.

Când lighioanele l-au întrebat pe primul stăpân, elefantul Tha, “Ce este frica?”, cel care le dăruise lumea, scoţând-o cu trompa din apă, a răspuns doar atât: “Căutaţi-o, până o veţi găsi”. Au găsit-o, “ghemuită într-o peşteră de la marginea junglei”.

Abia apoi a venit ziua veştilor proaste, când "urmele lighioanelor au început să semene cu drumurile oamenilor", iar Legea s-a transformat într-o Liană Gigantică.

Cea mai veche amintire a mea e din Vizuinile Reci, oraşul pierdut al maimuţelor “clevetitoare, nesăbuite, vanitoase”. 

(Caut încă peştera fricii acolo, departe, “la sud de Apele Stabile”). 

Ce ar mai fi de adăugat? Rânjetul onctuos al panterei negre: “Aţi luptat pentru libertate şi acum o aveţi. Mâncaţi-o şi săturaţi-vă de ea, lupilor...”.

Şi sfatul dezinteresat: “Lasă-le să  cadă. Nu sunt decât lacrimi”.

Citește și: