Frig în ceafă

de Cristian Tudor POPESCU Postat la: 29.01.2009 21:23

Frig în ceafă

Când, la nici o lună după instalare, ministrul de Interne din guvernul Boc a fost schimbat, mă întrebam cum s-o vedea România în ochii partenerilor ei externi. Acum, după ce 50 de arme, de la pistolet până la mitralieră grea, dispar dintr-un depozit din Ilfov ca nişte saci cu fasole din cantina unităţii militare, nu mă mai întreb nimic. N-am în minte decât o secvenţă din filmul „Airplane”: nişte inşi cu turbane, cărând bazuci şi mitraliere cât un stat de om, trec la pas printr-un checkpoint de aeroport, în vreme ce antiteroii  cu scoică în ureche se reped asupra unei pensionare suspecte, cu pălărie înflorată şi gentuţă.

Pericolul unei insurecţii nu mi se pare iminent, nu cred că s-au adunat nişte bugetari români ca să răstoarne guvernul Boc cu arma în mână, noi n-avem vocaţia loviturilor de stat, trebuie să ni le organizeze cineva.

Cel mult, detaşamentele de asalt din Ilfov ale generalilor Oprea şi Iordănescu vor fi pus la cale toată tărăşenia ca să-l compromită pe urmaşul lui Oprea la Interne. Nu e greu, căci spectacolul poliţiştilor bântuind bezmetici pe şoselele din Câmpia Română, căutând cetăţenii la portbagaj, năpădind ecranele televiziunilor ca nişte roiuri de insecte albastre, îţi dă fiori. Oamenii ăştia nici nu ştiu ce caută, trec Neajlovul prin ciur, nici măcar seriile şi elementele de identificare ale armamentului evaporat nu le-au fost comunicate de către superserviciile de contrainformaţii ale armatei noastre de profesionişti. Când am făcut eu armata, la amatori luaţi cu arcanul, căutai un tub gol de cartuş la tragerile de noapte de-ţi venea bâţul, până nu ieşeau la numărătoare nu pleca nimeni de pe câmp.

Acum, Ministerului Apărării profesioniste a ţării membră NATO i-au trebuit 24 (douăzeci şi patru) de ore ca să numere armele din depozit, să vadă câte lipsesc. Nu ştie nimeni când s-a produs furtul, ieri, acum trei zile, cu o săptămână în urmă.

Ieri, scriam criticându-i pe Băsescu, pe Geoană, guvernul, politicienii. Azi mă gândesc că nici n-ai ce să critici. De ani de zile, norocul acestei ţări e că n-a fost pusă în nişte situaţii cu adevărat critice, că n-a fost atacată de forţe cu adevărat hotărâte. Omar Hayssam a vrut doar să se care din ţară, nu să arunce în aer aeroportul Otopeni. Dacă Miron Cozma, care îşi face partid, nu s-ar fi oprit acum 10 ani pe vremea asta la Rm. Vâlcea, ar fi trecut cu minerii prin armata şi poliţia română ca prin brânză până în Bucureşti. Pe vremea lui Ceauşescu, am trăit ani de zile cu impresia că oamenii serioşi, sobri, incliftaţi mereu în costum şi cravată care mergeau în jurul lui, tovarăşii cu munci de răspundere, ştiau ce fac, ţineau situaţia sub control, lucruri ieşite din comun nu se puteau întâmpla. Îmi amintesc şi acum senzaţia de frig în ceafă pe care am trăit-o prin anii ’80, realizând brusc că acea armată de dulapuri îmbrăcate nu înţelegea, nu ştia, nu conducea nimic, eram ca într-un avion zburând cu cabina piloţilor goală şi cu un pilot automat nebun. Fiecare guvern al României de după ’89 mi-a dat, mai devreme sau mai târziu, această senzaţie.

De data asta însă, întrevăd şi o soluţie. Să intervină de urgenţă unitatea de luptă antiteroristă înfiinţată la ministerul Turismului, sub conducerea directă a doamnei ministru Elena Udrea.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

191 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 29.01.2009 21:35

Când, la nici o lună după instalare, ministrul de Interne din guvernul Boc a fost schimbat, mă întrebam cum s-o vedea România în ochii partenerilor ei externi.

 
#2 !! 29.01.2009 21:35

inceput bun si f bun...iar finalul e nefericit ales ..dupa seriozitatea faptelor descrise..
speranta moare ultima...si romanul o are in sange!!

 
#3 cititor 29.01.2009 21:37

bravo ctp, ai perfecta dreptate, suntem de tot rahatu cu conducatorii pe care ii avem.

 
#4 unde suntem!! 29.01.2009 21:44

in haos total!!!
parca se degradeaza pana si gandurile bune!!!
scaparea va sa vina numai din interiorul inimilor curate!!

 
#5 eu 29.01.2009 21:47

esti colosal domnule, da ce sinteza de sentimente, emotii, trairi, asa da se vede viata, din perspectiva asta, mersi domnule. in putine cuvinte!!

 
#6 Revenire Comunism! 29.01.2009 21:49

doriti revenirea comunismului in romania, urmata de executarea promta a tuturor afaceristilor si oamenilor politici afirmati dupa revolutie?> sondaje.php0h.com/ceatiface.php

 
#7 petre 29.01.2009 21:52

cata dreptate ai...din pacate...

 
#8 rock 29.01.2009 21:52

cetepica nu aflasi?conf.com.de presa dat de antena felix the kat(de ***) vinovat este,normal,basescu,asta dupa ce vindu flota se specializa pe vanzari de armament...sau nu o fi asa?in fine,astept parerea lui stanlaptop,asta sigur va confirma ca de vina este"bai basescule..."

 
#9 anca mica 29.01.2009 21:53

i-am gasit eu pe hotii de pusca
****://***.youtube.com/wat ch?v=ug8rvhfuu6m& ;feature=related

 
#10 sau... 29.01.2009 21:55

...aici :
****://***.youtube.com/watch? v=msnsdigwd0k&nr =1

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa