Geoană şi-a făcut nodul la laţ ca să scape de maşinuţele lui Ponta

Geoană şi-a făcut nodul la laţ ca să scape de maşinuţele lui Ponta

PSD l-a suspendat pe Geoană pentru şase luni. Zice-se că la cererea expresă a lui Ponta, care a ameninţat că, dacă nu va fi suspendat, îşi va lua maşinuţele de pe birou şi va pleca. Posibil…

Spuneam într-un comentariu apărut în gândul în urmă cu mai bine de doi ani că Geoană e un actor politic fără har. Că dă senzaţia unui preşedinte de partid care nu mai are acces la butoane. "Nimeni nu-l atacă, direct, pentru că PSD vrea linişte până la alegeri. Între timp, rotiţele sistemului se-nvârt şi, din când în când, liderul apare în piaţa politică acţionat de diverse pârghii ca într-un mecanism de acţionat butaforii într-un teatru de păpuşi. Nu pentru că ar avea decizii importante de luat, nu pentru că ar avea mesaje extrem de clare şi de importante de transmis. De câte ori are iniţiativă, într-un fel sau altul este sancţionat…" suna textul.
N-am avut niciun fel de satisfacţie asistând la demolarea nocturnă a personajului politic interpretat de Mircea Geoană, un an mai târziu. La arborarea succesivă, în grimase fizionomice, a tuturor stărilor "preşedintelui de-o noapte", de la extaz la agonie, ca într-un film despre preşedinţii de-o viaţă, pe extrem de repede înainte. Nici parti-pris n-am avut pentru Mircea Geoană. Doar decepţia unui forfait lamentabil, în locul unei lupte politice pe viaţă şi pe moarte. Încă o dată, Geoană purtând vina unei iniţiative ce va fi fost sancţionată cu vârf şi-ndesat: vizita la Vântu.

Că nimeni nu a uitat acel episod, la un an de la desfăşurarea lui, e absolut normal. Cum să le scoţi din cap pesediştilor că au pierdut patru ani de guvernare pe prostia de-o oră a unui singur om? Cum să refaci poza de grup în care sărbătoreau în pupături şi strângeri la piept o victorie ipotetică? Cum să redai încrederea în tine a unui partid care nu uită şi nu iartă?

Schimbarea lui Geoană de la conducerea PSD, la câteva luni de la eşec, a venit în logica firească a lucrurilor. Primul care ar fi trebuit să se bucure ar fi fost chiar el, Geoană. Ce să te liniştească, să te facă să-ţi aduni gândurile şi să-ţi lingi rănile, mai mult decât penitenţa? Decât recunoaşterea faptului că ai greşit? Însă Geoană nu şi-a asumat eşecul. Ceea ce nu înseamnă că, în forul său interior, a respins implacabil greşeala. Iar asta se vede. Reculul îl munceşte. Mahmureala dimineţilor înfrânte îi face greaţă după beţia de-o noapte, a victoriei. Sigur că, tulburat încă, i se pare revoltător ca toţi cei care i-au fost aproape, în campanie, să fie acum, bine-mersi, în fruntea partidului, iar el, singurul care dă socoteală. De la sine înţeles că simte nevoia să acuze, să-şi facă părtaşi la vină, să arunce anatema. Din păcate pe jocuri, pe replici, pe gesturi fără miză. Sigur că, poate, Ponta a minţit. Sigur că, poate, Năstase s-a răzbunat. Sigur că Iliescu nu l-a uitat. Pentru că, la rândul său, Mircea Geoană, atunci când era în funcţie n-a avut scrupule.

Dar nu se poate să nu fi înţeles că o greşeală rămâne o greşeală şi că nu e nicidecum necesar să ţi-o explici, după un an, acuzându-i de vini colaterale pe cei care, atunci când promiteai, ţi-au fost aproape. Cum să nu înţelegi că, la rândul lor, trebuie să-şi digere frustrarea. Şi, mai ales, cum să nu înţelegi că o postare pe blog, târzie şi fără posibilitatea de a-ţi îndrepta greşeala, nu poate fi nimic altceva decât motivaţia de fi pedepsit exemplar.

O iniţiativă pe măsura ameninţării lui Victor Ponta. Aceea cu maşinuţele…

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine