Haosul creat de necunoaştere
Haosul creat de necunoaştere
Măsurile de austeritate dure luate de Guvernul Boc, la care s-ar putea să se adauge altele la fel de aspre, vor crea, într-adevăr, mari dureri sociale. Creşterea sărăciei, a şomajului sunt însă efectele, nu cauzele asupra cărora trebuie acţionat, pentru a putea depăşi actuala situaţie critică. Reducerea salariilor bugetarilor, de exemplu, este efectul creşterii lor fără nicio legătură cu posibilitatea de a le putea finanţa permanent. Toată lumea vorbeşte despre drama bugetarilor, care este reală, dar nimeni nu suflă o vorbă despre cei care au creat-o. Dimpotrivă, s-a forţat inversarea valorilor: "Bun a fost Guvernul Tăriceanu că ne-a crescut salariile, rău este Guvernul Boc că ni le taie", spun oamenii, fără să realizeze cât de departe sunt de adevăr.
Principala cauză a dificultăţilor sociale cu care ne confruntăm este modesta educaţie economică atât a publicului, cât şi a politicienilor. România nu are o masă critică de oameni care să înţeleagă cauzele maladiilor economice şi tra-tamentele adecvate. Avem foarte buni specialişti în economie, dar puţini. Iar, culmea ironiei, nici aceia nu sunt ascultaţi de factorii de de-cizie decât atunci când criza înfige cuţitul până la os. Premierul Boc se hotârâse, la începutul mandatului, să se consulte cu un grup de economişti, dar, după o primă întâlnire, a aban-donat ideea. Când s-a întors din nou cu faţa spre specialişti, răul era deja produs.
Slabele cunoştinţe economice îi împiedică pe mulţi români să se pună în postura de manager: cum aş face eu, dacă aş fi acolo sus. Tot timpul se uită la cei din vârful piramidei ca la ceva venit din Cosmos. Aceia trebuie să aibă soluţii, să le spună, să le facă. Dar, dacă le pui în faţă problema şi trei soluţii alternative, nu sunt în stare să se pună în postura de manager şi să spună pentru care variantă ar opta. Necunoaşterea generează haos în România. Nu întâmplător, în noul proiect Lisabona 2020 al Uniunii Europene, din cele 5 seturi de indicatori care vor fi urmăriţi, 4 au legături indisolubile cu educaţia. România a devenit o ţară de asistaţi social tocmai pentru faptul că politicienii noştri nu ştiu că problemele sărăciei şi şomajului nu se rezolvă cu bani, ci prin educaţie, care le-ar permite oamenilor să obţină slujbe mai bine plătite sau să-şi găsească mai uşor un nou loc de muncă când îl pierd pe cel vechi.
Românilor mai trebuie să li se spună că nu se poate trăi mai bine prin redistribuirea bogăţiei, ci prin muncă. Or, după '90, deşi tortul economic a crescut, feliile s-au subţiat, pentru că numărul beneficiarilor a sporit mai repede decât tortul. Calitatea vieţii se distruge când, aşa cum se întâmplă în România, cei care produc şi creează locuri de muncă sunt pedepsiţi prin impozite şi taxe, iar cei care nu muncesc sunt recompensaţi prin ajutoare sociale. Dacă nu vom reuşi să descurajăm nemunca, nu vom avea niciodată bani pentru a asigura un trai mai bun, inclusiv celor care au cu adevărat nevoie de sprijin din partea societăţii. Totul depinde de partidele ce se perindă pe la guvernare, care, dacă nu vor reuşi să câştige capital politic şi prin alte mijloace decât prin cumpărare de voturi din bani publici, actualele probleme financiare vor fi floare la ureche faţă de cele care vor veni.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













11 Comentarii [+] Adauga un comentariu
"Românilor mai trebuie să li se spună că nu se poate trăi mai bine prin redistribuirea bogăţiei, ci prin muncă."
probabil ca prin presa aveti interese mari de luptati atata ca sa se pastreze aberatia asta cu cota unica, iar povestea cu "raman mai multi bani mediului de afceri" nu tine, functionarii nu-s mediu de afaceri.
partea cu munca e corecta dar cum sa afirmi asa o aberatie ca prin redistribuirea bogatiei nu se poate trai mai bine?
toate tarile civilizate pe care le invidiati AU impozit progresiv, pana si guru' vostru marele licurici are asa ceva si peste o suma platesc de se indoaie!
ia bagati-le de exemplu impozit de 80% peste o suma decenta (sa zicem 50 de milioane vechi) sa vedem daca mai renteaza sa faca functionarimea tot soiul de artificii si sa-si dea spor de 300% ptr Solitaire, membrii in zeci zeci de consilii de administratii etc. de ajung la sute de milioane pe luna.
sau nemernicii aia din casta judecatorulor care si-au facut singuri legea lor si pe care-o scot acuma in fata si au pretentia sa "*" de la stat de 100 de ori mai mult decat au contribuit? (daca s-ar sustine singuri din contributiile platite tot de ai lor n-asi avea nimic impotriva, dar nu sa ceara o diferenta imensa de la buget)
nu sunt un fan al lor ba chiar ii urasc pe portocalii dar masura asta mi se pare cat se poate de normala.
"Românilor mai trebuie să li se spună că nu se poate trăi mai bine prin redistribuirea bogăţiei, ci prin muncă "- nu stiu de unde a venit asta. Cunosc f f multi romani care muncesc din greu pentru salariul lor.
Nu poti domnule Cercelescu sa ii faci pe romani lenesi.
Mai bine ai spune celor ce guverneaza tara: NU MAI FURATI MAI !!!
educatia ne poate permite sa obtinem o slujba bine platita sau sa gasim o alta slujba in cazul in care ne-o pierdem pe cea actuala. ma intreb insa catzi dintre noi percep educatia ca pe un factor creator de harnicie, de seriozitate, de inventivitate si de onestitate.
In tara asta daca este de munca ...,se munceste si mult mai ieftin ca in U.E. ... ,in aceleasi conditii de calitate , la productivitate si termene de executie mai schiopatam...,dar sunt destule articole in -GANDUL-domnule Cercelescu care povestesc de plaga istorica , "sportul national",ciorditul...,care au inghitit si inghit ... bani de bani !S-a promis o reglementare a ciorditului ... , in campania "...mai vreau o data ..."dar in schimb avem taieri ,pardon ,impozitarea pensiilor inclusiv cele mai amarite si cita pasiune si abnegatie prezidentiala in treaba asta .., finalizata cu "nu mai am ce pierde..." ,NU NE CREDETI MAI PROSTI DECIT SUNTEM... !
"Bun a fost Guvernul Tăriceanu că ne-a crescut salariile, rău este Guvernul Boc că ni le taie"- citez din articol. Sunt convinsa ca 70% dintre romani stiu ca acele salarii au fost date in urma cresterii unei economii fictive. Dar tot in urma acestei cresteri fictive a economiei, au crescut si preturile la utilitati si necesarul zilnic.Care continua sa creasca si acum,desi mai mult de jumatate dintre noi suntem in pragul saraciei. Cum se face ca romanul intotdeauna a muncit doar atat cat sa isi poata plati utilitatile si sa isi ia mancare? De 20 de ani am auzit doar vechea poveste, trebuie sa adaptam preturile la nivelul celor din UE. Cum mama naibii facem,de la noi intotdeuna sunt preturi duble fata de tarile din UE iar salarul unui om de rand e doar un sfert fatza de a celor din UE?? De ce acest guvern rusinos de incompetent nu poate face un mic calcul sa vada care e venitul omului de rand si care sunt cheltuielile lui?De ce trebuie doar sa umble ca niste hiene flamande dupa bani al buget,cand ar putea sa puna ordine si sa stopeze coruptia din mastodontii care ne furnizeaza utilitati?Toti stiu ca pretul gazului,de exemplu,este supra umflat,sunt zeci de alte mici firmulite ale suspusilor nostri,care intermediaza si vand gazul cu suprapret?!!La fele si cu energia electrica,si cu apa etc...De ce e obligat consumatorul sa plateasca pierderile din retea ale companiilor de Stat? Pate daca nu am avea acest jug urias al platilor la utilitati, nu am fi atat de afectati de * de austeritate actuale.
Referitor la educatie: da, intradevar este primordiala, cea mai importanta, intrucat ajuta tinerii talentati sa obtina o slujba bine platita in afara. Nimeni nu merita sa indure incompetenta guvernantilor, raspunzatori pentru situatia actuala, imposibila.
si bine-nteles ... PE BANII AMARATILOR de CONTRIBUABILI romani pe care ii lasam ..acasa !! Daca ai invata pe banii TAI ( incepand din gradinita si terminand cu facultatea !!) CINSTE TIE !! Altfel... SA-TI FIE RUSINE !!!
te pomenesti ca ai si pregatire economica !!!cum drra cu mai nea cutare daca distribui bagatia sa nu poti sa obtii macar locuri de munca?? dupa ce ca esi libidinos, esti si lingau si prost!! pacat de parul alb!! cretin esti!! poti sa fii super calificat!! de unde sa obtii un loc nou de munca daca nu exista nici un plan national de a creea aceste noi locuri de munca!!! a da ! am uitat la vecini in ieuropa..... economistu ma-siiiiiiii...
adevarul e ca e gresit sa incerci sa duci salariile la un nivel european celor care muncesc.
e corect sa aduci preturile la un nivel european si atat. nu este asa mare economist ce esti ?
cat despre redistribuirea bogatiei la cei care nu au muncit, ci au furat se poate vorbi la infinit. normal ca multi o duc din ce in ce mai prost. grav e ca multi si-au facut-o cu mana lor !
hai sictir !
" România a devenit o ţară de asistaţi social tocmai pentru faptul că politicienii noştri nu ştiu că problemele sărăciei şi şomajului nu se rezolvă cu bani, ci prin educaţie, care le-ar permite oamenilor să obţină slujbe mai bine plătite "
Prea multe injuraturi pentru un om acare a spus adevarul