24 vizualizări 30 nov 2010

N-am înţeles niciodată ce înseamnă sentiment naţional saupatriotism. Mi-au fost explicate, dar nu le-am simţit. Am ştiut tottimpul că nu sunt legată de ţara în care m-am născut, că pot trăioriunde atât timp cât am cu mine familia şi că naţionalitatea este,până la urmă, o întâmplare. Nu m-am autodefinit niciodată ca fiindromâncă - mi s-a părut cel mai puţin relevant atât pentru mine, câtşi pentru ceilalţi - şi întrebarea "Where are you from?" mi s-apărut tot timpul nelalocul ei.
Îmi doresc ca România să se schim­be nu din dragostea pe care,subconştient, i-aş purta-o, ci din egoism. Visez să trăiesc într-oţară normală. Atât de normală, încât să fie banală. Atât de banală,încât să fie plictisitoare. Să citesc despre alţii loviţi de ocriză economică perpetuă, să văd în alte părţi autostrăzi de 10kilometri, spitale sinistre, pensionari la cozi pentru zahăr,poli­tici­e­ni corup­ţi obsedaţi de talk-show-uri, ora­şe şi oamenigri. Şi, să­tulă de imaginile agasante, să închid televizorul saucomputerul nedumerită că undeva, în lume, în­că se petrec astfel delucruri. Să uit rapid şi să mă întorc la realitatea banală a ceeace se numeşte conven­ţional "ţara mea".

Citește și: