Incertitudinea – singura certitudine

Veştile cu privire la disponibilizarea unor salariaţi şi dezbaterile legate de creşterea şomajului în România ne readuc în memorie războiul din Vietnam. Zilnic, apăreau în presa vremii comunicate despre avioanele americane doborâte de armata vietnameză. Spre sfârşitul războiului, când s-a tras linie şi s-a socotit, a rezultat că americanii au pierdut în luptă mai multe avioane decât au avut în realitate. Astăzi, am putea avea însă surpriza să constatăm, la un moment dat, că în România există mai mulţi şomeri decât locuri de muncă. Iar astfel de absurdităţi nu pot fi evitate cât timp discuţiile despre şomaj, inflaţie sau cursul de schimb vor continua să se poarte pe marginea unor cifre care nu spun nimic dacă nu sunt raportate la o bază de calcul pentru a afla adevărata amploare a fenomenului. Avem, într-adevăr, întreprinderi afectate de deteriorarea situaţiei pe principalele lor pieţe de desfacere, dar nici una nu s-a resemnat în faţa situaţiei nou create. Deşi motoarele economiei europene şi-au redus mult turaţiile, exporturile româneşti au continuat să crească chiar mai repede decât importurile. Explicaţia constă în flexibilitatea exporturilor care au reuşit să se reorienteze spre ţările vecine. Turcia a ajuns pe locul trei ca destinaţie de export a României. Ungaria a avansat pe locul cinci, iar Bulgaria – pe şase.  Cele trei ţări au absorbit în primele opt luni ale anului în curs 17,2% din exporturile româneşti, ceea ce înseamnă mai mult decât Germania care este principala noastră destinaţie. În aceeaşi perioadă, exporturile către ţările din afara Uniunii Europene au crescut de două ori mai repede decât cele către statele din clubul european.

Nu este mai puţin adevărat că se aşteaptă o agravare a situaţiei economice mondiale în 2009. „Ce-i mai rău abia urmează”, declara economistul-şef al FMI, Olivier Blanchard, care avea, probabil, în vedere estimările potrivit cărora ţările industrializate, în ansamblu, vor intra anul viitor în recesiune, pentru prima dată după al doilea Război Mondial. Într-o asemenea eventualitate, şi piaţa muncii din România ar avea mai mult de suferit, iar şomajul ar putea deveni o problemă foarte serioasă. Este un pericol pe care toată lumea încearcă să-l prevină. O dovedesc şi acţiunile concertate în direcţia liberalizării schimburilor economice internaţionale. Atât la reuniunea la vârf a grupului celor 20, de la Washington, cât şi la cea a OPEC, de la Lima, s-a convenit ca nici o barieră vamală să nu fie ridicată în următoarele 12 luni. În perioadele de criză, naţiunile comerciale se retrag în spatele propriilor baricade, iar, aşa cum a demonstrat şi Marea Depresiune din anii ’30, protecţionismul mondial nu duce decât la ruina economiei mondiale. Acesta este şi motivul pentru care principalele ţări industrializate şi în dezvoltare s-au angajat să ajungă, la apropiata Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru Finanţarea Dezvoltării, la un acord mondial cu privire la finalizarea ciclului de negocieri multilaterale din cadrul OMC, cunoscut şi sub numele de Runda Doha, care şi-a propus o mai mare liberalizare a comerţului internaţional. Deschiderea şi mai largă a pieţelor ar reprezenta un preţios balon de oxigen pentru economia mondială, care acum dă semne tot mai îngrijorătoare de sufocare.

Măsuri de stimulare a producţiei şi de prevenire a creşterii şomajului au fost anunţate şi de guvernanţii noştri. Dar, când vor fi puse în practică şi de unde vor fi luaţi banii necesari, nimeni nu ştie. Incertitudinea şi inacţiunea reprezintă pentru economia românească pericole mai mari decât cele care vin din exterior. Iar agenţiile de rating tocmai asemenea ameninţări au în vedere când ne penalizează. E drept că situaţia economică din România, ţară care a fost scoasă de pe harta investitorilor de către Standard&Poor’s şi Fitch, este mult mai bună decât cea din Ungaria şi Bulgaria, care nu au fost însă penalizate atât de serios. Dar, tot atât de adevărat este şi faptul că în timp ce Budapesta şi Sofia au luat măsuri capabile să readucă economiile lor pe linia de plutire, Bucureştiul nu face mai nimic concret pentru a preveni înrăutăţirea situaţiei economice, fapt ce riscă să ne ducă de la bine la rău. În condiţiile în care incertitudinea este singura certitudine în România nu trebuie să ne supărăm prea tare nici pe Moody’s, care ne previne că dacă mai stăm mult cu mâinile în sân putem ajunge chiar mai rău decât în visele noastre cele mai urâte.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine