Înmormântare fericită!

Postat la: 07.01.2010 18:01 Ultima actualizare: 07.01.2010 18:02

Am o veste bună şi o veste şi mai bună. Încep cu vestea şi mai bună: statul măreşte ajutoarele de înmormântare. Vestea bună: o să murim sănătoşi.

De aici încolo urmăriţi-mă cu atenţie, e ştiinţă pură. Miért van ez? La ce ajută taxa pe chiftea a ministrului Attila Cseke? Răspuns final: la organism.

Az egészséges lélek, az egészséges elmeben. Sau, cum am zice noi, mens sana in corpore sano. Toată lumea la păscut. Lipida ucide! Dacă nu suntem buni gospodari şi ne consumăm muşcatele de pe balcon înainte de primul dezgheţ, să nu intrăm în panică. Primăriile - prevăzătoare - au şi investit miliarde în panseluţe, iederă, boscheţi. O tocăniţă de lalele, când or apărea, mai la primăvară - sănătate curată. Încă puţin până la sufleul de ghiocei - o delicatesă. Un Big Mac Mac (preparat din seminţe de mac), întâi, că-i foarte hrănitor şi, al doilea, că te tratează de agitaţie (Nu v-aş sfătui să consumaţi iahnie de zambile prea des: cade greu). Atenţie la gazonul artificial: rămâne între dinţi. Guvernul ne ajută să terminăm cu sucurile alea nocive, pline de e-uri (la cât o să coste, nici sinucigaşii nu se mai ating de ele), şi băgăm apă de la robinet, cu puţin cupru de pe conducte, atât de necesar corpului omenesc.

Bun... Ce facem cu această sănătate de fier? Facem cerere pentru ajutorul de înmormântare indexat, cât nu-l micşorează ăştia. Căci zice un deputat (singura vorbă de duh din Parlament din ultimele legislaturi): "Cine n-a murit în 2009 o să aibă multe motive de regret în 2010". Să nu fim, totuşi, atât de pesimişti. Putem muri şi-n 2010, depinde numai de noi să ne străduim puţin. Avem însă o problemă tehnică. Dacă toate ale gurii (în afară de muzicuţe) s-au scumpit - şi pe bună dreptate - am înţeles că foarte curând ministrul Cseke vrea să accizeze coliva, considerând-o - cum altfel? - un produs de lux, ţinând cont de faptul că mortul nu se poate bucura de ea, fiind risipită pe rude. Dar şi mort românul e inventiv: se poate înmormânta pe firmă. Te îngropi, dar TVA-ul îţi vine înapoi. Aşa-numitul TVA de APOI.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa