Johannis în turul doi
Ce nu face PNL este limpede. Crin Antonescu a repetat ieri, la prânz, de patru ori: "Este exclusă orice colaborare politică între mine şi Traian Băsescu. Este exclusă susţinerea mea pentru Traian Băsescu în turul doi. Nu contaţi pe faptul că mă răzgândesc! Voi recomanda susţinerea lui Mircea Geoană, numai dacă ne vom înţelege pe un proiect comun".
Ce face PSD a anunţat Mircea Geoană, la trei minute după liderul liberal: "Preferinţa mea este pentru o majoritate social-liberală, cu Klaus Johannis premier". Ce zice PD-L sau Traian Băsescu nu mai contează. Sunt la fel de izolaţi după primul tur al alegerilor, cum erau în urmă cu două luni. Deşi campaniile electorale dislocă, de obicei, blocurile politice, aceasta pare să fi sudat alianţa PSD-PNL, zilele acestea cele două partide urmând să încheie un acord politic pe "proiectul Johannis", care, în viziunea lui Antonescu, înseamnă "un alt fel de guvern".
S-ar putea spune că viitorul preşedinte al României s-a decis în noaptea de 22 spre 23 noiembrie, fără participarea directă a electoratului. Pedeliştii nu sunt de acord. Ei încă mai cred că, peste două săptămâni, alegătorii lui Antonescu, scârbiţi de tovărăşia acestuia cu Vanghelie, Hrebenciuc, Voiculescu şi alţii, vor da fuga să-l voteze pe Traian Băsescu, onoraţi de alăturarea cu Udrea, Ridzi sau Boc. Se-ndoapă cu iluzii! O parte a simpatizanţilor liberali va sta în casă, o alta mai mică va opta pentru Băsescu, dar, după declaraţiile de ieri, cei mai mulţi îl vor alege pe Geoană.
Nu-l plac pe liderul PSD, nu-i reprezintă, dar sunt dispuşi să-l accepte, fiindcă votând pentru el, ştiu că vor avea un guvern liberalo-pesedist condus de un independent, pe care îl apreciază, cu o personalitate suficient de puternică pentru a nu fi manevrat de preşedinte sau de partidul său. Ei, de fapt, nu-l votează pe Geoană în turul doi, ci pe Klaus Johannis, o garanţie pentru ei că, împreună cu liberalii, nu va lăsa PSD să-şi facă de cap ca pe vremea lui Adrian Năstase. Tot ce le rămâne lui Antonescu şi Geoană de făcut este ca, în zilele următoare, să se pună de acord asupra detaliilor acordului, să prezinte public principiile guvernării şi liniile programului anticriză, să "scape" numele a două-trei persoane competente din viitorul cabinet şi să se fotografieze cât mai des cu premierul. Imaginea acestui trio stabil, în ciuda atacurilor din campanie, se va impregna pe retina alegătorilor, care, în fine, vor şti cine va guverna, dacă-l aleg pe liderul PSD.
Un cabinet puternic, sprijinit de o majoritate solidă, care va include, în continuare, UDMR şi parlamentarii celorlalte minorităţi naţionale, este singurul atu al lui Geoană, în confruntarea cu Traian Băsescu, care vine în faţa electoratului cu fantoma guvernului Negoiţă şi refuzul categoric al principalelor forţe politice de a i se alătura. În turul final, accentul se mută de la demolarea unei Camere a Parlamentului, pe ieşirea din criza politică şi economică sau rămânerea în interiorul ei, iar o astfel de prezentare a lucrurilor îi face pe puţini alegători ezitanţi. Graba cu care Mircea Geoană a acceptat premierul liberalilor, arătându-se deschis, totodată, la alte condiţii puse de aceştia este aşadar de înţeles. A înhăţat cu amândouă mâinile o carte câştigătoare, poate singura. Perechea de roşu Geoană şi un prim-ministru pesedist ar fi băgat, cu certitudine, în sperieţi alegătorii de alte culori.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













54 Comentarii [+] Adauga un comentariu
asa e cind maninci de la mogul
), comentariu pe masura
Dupa cum s-a manifestat Geoana la "marea confruntare", putem spune ca merita sa fie votat, fara nici o retinere. Vorba celor din studio-ul Realitatii Tv, avea "staif", a vorbit cu moderatie, a aratat ca nu tine sa-si impuna punctul de vedere, s-a aratat democrat, civilizat si omenos. As fi vrut sa fie Antonescu in turul II, dar daca au fost prea multe autobuze si atata frauda cat n-a fost vreodata in toate tarile din Europa, atunci nu avem ce face: votam cu Geoana, care nu e, de departe, chiar ceva rau. De fapt, as fi votat pe oricine, numai pe Basescu, NU. Basescu este cel mai mare rau in Romania si trebuie sa dispara, daca vrem sa nu se intoarca dictatura in tara. Normal ca merge singur, daca vede ca se feresc toti de ele si de PDL ca de un blestem. Si-a facut-o cu mana lui, ajutat de cei pe care i-a sustinut: Udrea, Ritzi, Videanu, Blaga, Berceanu, Popoviciu, Casuneanu, Urdareanu, Costanda...
azi turnatorul SRS, nepotul matusii Tamara si Mele s-au prezentat la masa la paturiciu.
au discutat despre libertatea presei.
programul meu politic: sa-l alungam pe basescu de la cotroceni.
Programul meu economic: BINGO pentru creduli. sa dam sperante prostimii. e saracie. sa-i facem sa viseze.
Exact asta voiam, adica o *. scurta pentru Basescu si clica lui!!! Il displac profund pe Geoana si partidul lui, dar nu-l mai suport pe Basescu, fiica-sa, amanta-sa si tot partidul lor de *!
"Mircea Geoan, Cristian Diaconescu, Adrian Năstase ÅŸi Adrian Severin – greii politicii externe româneÅŸti - E vremea diplomaÅ£ilor ! " este titlul unui articol ca multe alte articole de acest gen dintr-un cotidian din Oltenia (C.L. 02/11/09)...Cu astfel de minciuni ...oamenii au votat...PSD, Nastase, Diaconescu...Severin...si Geoana vine cu strutocamila de alianta "dreapta/stinga"...pai nici boii nu treag daca nu-i comanzi cum trebuie...cind la stinga cind la dreapta...iar "badea " Klaus Iohanes...este de-al nostru...mai vine cu vreun Serghei de la prietenii la care a fost in vizita ...ce o fi facut pe acolo...sau cine stie ce i-o mai dicta dl Vintu (pentru cei ce au uitat este domnul acela de v-a lasat cu buza umflata cu FNI-ul) sau Voiculescu...ds-tii inainte ca mergem in cerc..ne intoarcem inainte de '89! Dl. Antonescu care ne-a convins sa-i dam votul cind a fost serios cind l-a atacat consatant pe Geoana sau acum cind il ia in brate. Pacat de capitalul electoral cistigat de PNL... pe care il va pierde odata cu aceasta mascarada...mai buboasa decit alianta "DA"! Crin Antonescu ar trebui sa lase romanii sa voteze cum ii taie capul...ca doar prin votul acordat nu l-au votat sa-i reprezinte sa aleaga presedintele in locul lor...ce face VINDE increderea romanilor...oricum promite "vrabia de pe gard"...romanul care are acum a alege dintre 2 rele si are creier sa judece realizeaza ca nu are sens sa se alieze la aceasta ura nejustificata...ura impotriva poporului...pina la urma.... si iarasi vad rosu in fata ochilor CE A CAUTAT GEOANA LA RUSI?
Crin Antonescu ar fi putut sa negocieze tare cu pdl canditatura unica de dreapta ptr. presedentie in 2014 cand basescu isi epuiza dreptul. Cu geoana in alianta crin nu mai are nici-o sansa de a mai candida, dar pana atunci si partidul lui la care sustine ca il apara de basescu va fi terminat. mult succes draga crin( *, cine te-o fi sfatuit?)
bravos, superb articolul, sper ca asa vor proceda cei 2 lideri; atunci in 6 dec, nu voi mai vota anti-base, ci voi vota pt trio-ul solid Geoana-Antonescu-Johannis.
solid, solid da cu guzganu intre ei si cu banghele in coada.