Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
4144 vizualizări 16 dec 2017

Poate pentru că ne aflam în bibliotecă, ca într-un cavou al cuvintelor, şi aprindeam cu rânjet pieziş de piroman cea de-a patra lumânare de Hanuka, Rabbi Mevin Lempel şi-a călcat pe inimă (el, care are doar răspunsuri) şi m-a întrebat:
 
-Ce mai face Oz?
-Vrăjitorul sau ”trădătorul”?
-”Trădătorul”, fireşte.
- Când, pentru că i-a apărat pe palestinieni, a fost etichetat ”trădător”, a replicat zâmbind: ”O iau ca pe un compliment. Un trădător este cel care se schimbă în ochii celor care nu se pot schimba şi nu se se schimbă şi nici măcar nu concep o schimbare (...). Ionatan şi Michal l-au trădat pe tatăl lor, Saul; Ioab şi ceilalţi fii ai Zeruyei, cinstitul Absalom, Ammon, Adonia, fiul Haghitei – toţi au fost trădători, iar cel mai mare trădător dintre toţi a fost Regele David însuşi”. Plata răsturnată a “trădării” lui Amos Oz -  pierderea Nobelului pentru Literatură.
-Cei treizeci de arginţi ai lui Iuda, pe care nu i-a luat, ci i-a dat.
- Oz tot n-a reuşit să-şi explice de ce s-ar fi bucurat Iuda, un om înstărit, la cei treizeci de arginţi (cam 600 de euro, după cum a socotit).
- A reuşit. În ”Iuda”. Ai citit-o?
-Sunt la pagina 102, la povestea cu al unsprezecelea soldat. O termin până de Crăciun, când o să spunem împreună, Rabbi, povestea. N-am apucat să-ţi răspund la întrebare: habar n-am ce mai face Amos Oz în ultima vreme, nu l-am auzit după decizia-dictat a lui Trump din 6 decembrie, dar îmi pot închipui ce ar putea să spună.
-E obosit şi lehămetit.
- Crezi, Rabbi, că mai vrea să vadă Ierusalimul, acum, de la etajul doisprezece al apartamentului său căptuşit cu cărţi din Tel Aviv?
- N-are cum să nu vadă Ierusalimul şi din vizuină de vulpe. Ierusalimul în care s-a născut.
- Într-una dintre cărţi, nu mai ştiu în care, există o imagine a finalului, cu evreii şi palestienienii care se distrug reciproc şi nu mai rămân decât Tora şi Coranul, şi vulpile care amuşină pe ruinele arzânde ale Ierusalimului....
- Mai de folos pentru noi e ce spune Oz când iese din vizuina ficţiunii.  ”Iubesc Israelul, dar nu-mi place prea tare”.
- Sau: “La finalul unei tragedii de Shakespeare, scena e presărată cu cadavre, peste care poate că planează ceva justiţie. O tragedie de Cehov, pe de altă parte, se încheie cu toată lumea deziluzionată, amărâtă, cu inima zdrobită, dezamăgită, absolut  spulberată, dar încă în viaţă. Îmi doresc o soluţie cehoviană  nu una shakespeariană pentru tragedia israeliano-palestiniană”…

Citește și: