La Papagalul Carismatic

- Moare lumea de foame şi voi…!
Strigătul ăsta s-a auzit acu o juma de oră, în faţa celui mai nou butic din spatele blocurilor. Când toţi trag obloanele, un pensionar pe caz de boală şi-a deschis prăvălie: "Fast food pentru păsări/animale". În spatele blocurilor a rămas doar el să îi facă pe ei, cu dugheana lui în care nu intrau nici hingherii. De-aia a fost deranj mare când a dat buzna un ins. A izbit uşa de perete. Patronul s-a lungit pe podea, lângă sacii cu boabe, căutând butonul de panică, aşa cum văzuse la televizor că se procedează când intră hoţii în casele de amanet. Fireşte că n-avea nici un buton de panică, iar ciudatul care venise, neînarmat, voia un kil de grăunţe vărsate. Nu era din cartier, că l-ar fi cunoscut. Avea gesturile repezite şi mina aia ciudată a lipitorilor de afişe electorale când netezesc poza candidatului.
- Ce ţii? Hamster, piţigoi, piton, pitulice?
- ?
- Ce creşti? l-a întrebat patronul mai mult să câştige timp.
S-a prefăcut că netezeşte linoleumul de pe tejghea, apoi că îndreaptă rama de la "Nu mângâiaţi crocodilii", dar nu-l scăpa o clipă din ochi pe individul cu mişcări bruşte.
- Nu cresc nimic. Am un botez în familie, nu vreau să merg cu mâna goală.
- Ia mai bine ia o linguriţă pentru ştiucă. Luceşte frumos, l-a sfătuit patronul, dumirit şi parcă mai liniştit.
- Ai dreptate, s-a lăsat convins ciudatul. Şi a scos fulgerător portofelul din buzunarul de la piept, cât să mai tragă patronul o spaimă.
- Ţi-o împachetez de cadou… Ce zici de politica asta? Cu cine votezi?
- Io? clientul părea de-a dreptul speriat. De ce mă-ntrebi?
- Ca să vorbesc cu tine. Nu vrei, nu spui. E confidenţial, poţi s-o ţii în tine. Eu votez tot cu Băse. Dacă promite că nu-l mai pune pe Boc. Atât îi cer. Să nu-l mai pună pe Boc.
- Ce boc?
- De unde vii, pe ce lume trăieşti? Premierul care l-au dat jos. Aşa-l cheamă pe el: Boc.

Până i-a dat restul s-a lăsat întunericul. Aşa-i acum în România, se înserează devreme. În stradă a apărut tembelul ăla, care a început să strige, ca în fiecare zi: "Lumea moare de foame şi voi…". (Zilele trecute, ţipa ca din gură de şarpe să nu taie de Crăciun porcuşorul de Guineea). N-avea ce-i face, chiar dacă îi alunga muşteriii.
Doar ciudatul nu se mai dădea dus. Se proptise în mijlocul prăvăliei cu pacheţelul la piept. Patronul l-a întrebat mai mult să-l urnească din loc:
- Ce lucrezi? Cu ce te ocupi?
- Cu nimic. Sunt acordor de piane.
- Frumos…

Ciudatul privea fix în ochii sticloşi o dropie împăiată.
- Spune-mi şi mie, că le ai cu astea, îţi place Mozart? Recviemul? Nu te mira că am cultură, am lucrat ca fochist la Bamboo.
- Da.
- Ce-nseamnă "Dies irae"?
- Ziua Mâniei.
- Aşa am crezut şi eu… Crezi că vine şi peste noi? Aici la noi?
- Cred că da.
- Cum o s-o cunoaştem?

N-a apucat să-şi termine întrebarea. Ciudatul a dispărut la fel de brusc cum venise. I s-a părut, totuşi, că desluşeşte un răspuns. L-a notat pe un bon vechi de casă: "Când pescarii îşi vor mânca momelile"…

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine