Lege de intimidat pacienţii
no title
Guvernul a suferit un atac. Strânşi, miercuri, în obişnuita lor şedinţă, celor 18 membri ai Cabinetului Boc li s-a pus, subit, o pată pe creier şi, drept urmare, timp de câteva zeci de minute, n-au mai putut judeca limpede. Dovada stă chiar pe site-ul oficial, unde scrie negru pe alb că "pacienţii şi aparţinătorii acestora" care agresează personalul medical aflat în exerciţiul funcţiunii vor fi pedepsiţi, în funcţie de gravitatea faptei, cu amendă sau închisoare de la 6 luni la 12 ani. Dacă, de exemplu, ameninţă sau înjură un ambulanţier, infirmier, asistent ori medic pot primi amendă sau închisoare de la 6 luni la 2 ani. Dacă îi lovesc şi îi vatămă, numărul anilor de puşcărie se triplează, iar, dacă le provoacă răni serioase, îi aşteaptă şi 12 ani după gratii. Ideea înăspririi pedepselor pentru bolnavi şi rudele acestora a încolţit la Ministerul Sănătăţii, posibil chiar în neuronii ministrului Ladislau Ritli, şi i-a contaminat, imediat, pe colegii săi de Executiv, care îşi tratează până şi gripa în Austria. Astfel, aceştia au aprobat, fără să stea pe gânduri, o iniţiativă care, sub pretextul că protejează personalul medical, vine să intimideze pacienţii.
Dar de ce şi-ar maltrata bieţii suferinzi îngerii salvatori? Există mai multe cauze şi circumstanţe atenuate. Sunt bolnavi psihic, dar, în acest caz nu sunt responsabli pentru faptele lor şi nu le poate fi aplicată pedeapsa penală. Şi-au băut minţile şi fac urât când asistenta suavă este chemată să le bandajeze capul spart. În această situaţie, merită măcar o amendă să le fie de învăţătură. Suferă dureri atroce ori sunt în stare de şoc, deci în situaţii excepţionale de pierdere temporară a lucidităţii, mai greu de probat, pentru care n-ar trebui însă traşi la răspundere penală. Au o tumoare cerebrală, un început de Alzhaimer sau altă boală nediagnosticată, care le alterează comportamentul, dar aceştia ar trebui îngrijiţi, nu târâţi prin tribunale. În fine, eliminând toate cauzele medicale care generează manifestări agresive din partea pacienţilor, mai rămâne una care-i împinge la fapte necugetate: supărarea pe personal. Furios pe asistenta căreia îi bagă, zilnic, 10 lei în buzunar ca să-i schimbe perfuzia la timp şi ea tot nu-l bagă în seamă, un bolnav îşi poate pierde cumpătul, înjurând-o de mamă şi ameninţând-o că, dacă scapă viu, o bagă el în spital. Un părinte, care şi-a internat copilul pentru o banală apendicită şi l-a scos pe catafalc, se poate năpusti asupra medicului nepăsător sau nepriceput, care a lăsat să se întâmple nenorocirea. Au ars de vii bebeluşi în Maternitatea Polizu şi nimeni n-a plătit. De fapt, simplul gând de a petrece o săptămână într-un spital românesc te aruncă în hău.
Dar, oricât de rău ar fi tratat, pacientul român oarecare este umil şi răbdător, nu-şi reclamă drepturile de jenă ori de teamă că va muri cu zile. Personalul medical este agresat, în general, când intervine după bătăile dintre interlopi sau când are pe vreunul dintre aceştia în custodie, însă asemenea situaţii nu justifică sporirea pedepselor aplicabile pacienţilor. Amendamentul pare menit, mai curând, să pună surdină oricărui tip de protest din partea acestora din urmă şi să-i transforme în necuvântătoare la picioarele personalului medical, fiindcă orice strigăt ascuţit, orice reproş în gura mare, orice scatoalcă verbală ori brânci din exasperare poate fi interpretat drept agresiune. Nu personalul sanitar are nevoie de protecţie (cea mai tare platoşă pe care a îmbrăcat-o este lipsa culpei medicale), ci bolnavul. El se duce, înainte de termen, pe lumea cealaltă, fiindcă îngrijitorilor lui le-a murit conştiinţa şi compasiunea. Iar statul, în loc să-l ajute, mai bate un cui în coşciug.
Rodica Ciobanu este senior editor al ziarului Gândul
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













55 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Ce articol e asta, madam' Ciobanu? Ce câmpi bati 'mneatale aici? Pai dupa rationamentul tau, oricine are o suparare poate sa loveasca si sa-njure pe cine i se pune pata. Nu asa trebuie sa functioneze justitia! Pedepsele astea cu dedicatie sunt absolut necesare, si daca nu stii îti spun eu: ele sunt îndreptate împotriva clanurilor de tigani, mafioti si altii ca ei care efectiv iau cu asalt unitati medicale si dezlantuie teroarea împotriva medicilor, pentru ca nu trateaza cum vor ei (adica cu prioritate maxima si cu facere de minuni) pe cine-stie-ce pramatie înjunghiata sau împuscata în încaierare cu altii ca el. Ia vino matale în Craiova, de-un exemplu, sa vezi cum au instalat jandarmii post permanent la Spitalul de Urgenta, si tot nu reusesc sa-i biruie pe descreieratii de "apartinatori" de tigani! Si pe urma mai vorbim... In general vorbind, guvernul asta va ramâne în storie (ca o nota de subsol) drept unul al idiotilor, însa de data asta au luat o masura buna -- tocmai de asta, m-ar mira sa se puna si în aplicare...
Pe tine avem voie sa te scuipam, injuram si pocni, madam ciobanu, pt aberatiile pe care le-ai scris? Ai auzit de doctorii batuti in cabinete, in UPU sau cand se duceau la locul unei urgente? Ai auzit de asistente omorate in policlinici (de ex., un celebru caz din Iasi, cu ani in urma)? Tu ai habar ca oamenii astia sunt agresati in policlinici si spitale pentru ca nu exista personal care sa le asigure paza? Nu este vorba despre cei care sunt acuzati de malpraxis, ci de cei care sunt atacati de nebuni (ca tine) in timp ce le acorda ingrijiri medicale. Daca nu ai invatat carte si nu ai ajuns la medicina te simti scutita de riscul de bataie? Eu as propune guvernului sa instituie si pedeapsa pentru ziaristii prosti, care se baga singuri in seama si abereaza pe subiecte care le depasesc nivelul de (ne)inteligenta. Uite, acum, imi vine sa pocnesc medicul care ti-a semnat adeverinta de boli cronice necesara la angajare; te-a declarat apta (inclusiv psihic) si acum chiar te crezi asa si te dai priceputa in lucruri pe care nu ai capacitatea sa le pricepi.
Madam Ciobanu a suferit un atac !
Ma intreb daca nu cumva are permis si de conducere ca e jale daca se mai urca si in ML.
Pai nu mai bine aplicam "legea Huidu"? Ai asteptam afara si ai calcam cu masina ca luam 3 ani cu suspendare...dupa cum se poate observa omorul din culpa e mai putin periculos decit amenintarea sau agresarea...
articolul asta dovedeste cat de jigodii pot fi unii jurnalisti
boikotati referendumul. nu participati romanilor la referendum. miza e foarte mare. nu-l injurati pe presedinte. el este manipulat de tiganii din jurul lui care servesc unor interese oculte , masoneriei. nastase a dat o hotarare de guvern prin care a repus in drepturi masoneria romana. masoneria romana este formata din tigani. au patruns in toate punctele cheie si scopul lor este sa incalece tara asta si pe romani sa-i transforme in minoritate. asa pot fi condusi si furati mai usor. boikotati recensamantul. cu cat dati mai putine detalii despre voi sau deloc cu atat mai bine. scopul nu este decat unul sa stie cati romani suntem in tara si cati tigani. si sa ne incalece. nu participati la recensamant oameni buni. sunt interese oculte in joc iar presedintele este manipulat din nefericire. impiedicati-i pe tigani sa puna mana pe tara.
@doctor
Domn doctor pentru cei care agreseaza alte persoane fie ei si doctori sunt deja legi in vigoare nu mai trebuie una noua.
Asa cum sunt legi impotriva spagii sau neacordarea de ingrijire pacientului pana nu primiti plicul sau bacnota.
De culpa medicala nici nu mai vorbesc, daca ar face cineva un studiu serios in romania ne-am ingrozii de rezultat.
Saptamana trecuta am operat pe cineva drag la Cluj de cancer, uite si pretul:
500 euro chirurgul
100 anestezistul
50 lei asistenta sefa
10 lei de fiecare data cand intra in salon de la infirmiera la femeie de servici. Nu dai nu sunt cearceafuri, ti se vorbeste urat, etc cunoasteti toti problema.
DjFicus
@djficus
tu l-ai operat?:P
si ce, vroiai ca dr sa opereze pentru un salariu de 14mil/luna, cat are un specialist?hai sictir. nu va vedeti lungul nasului.
@ana
Nu am operat eu insa tot doctor sunt. Ca sa vezi ca si intre colegi se ia spaga acum.
Domnu doctor daca nu e multumit de salar poate sa faca greva, sa se inscrie in sindicat, sa isi dea demisia sa plece dincolo etc.
Un roman simplu de unde sa scoata atatia bani? Sunt multi romani care nu au nici 14 mil/ luna si despre asta aduna tot ce au pentru a va da voua imbuibatilor.
Asta cu lungul nasului dovedeste cat va dispretuiti pacientii, va credeti deasupra tuturor, o casta de mafioti.
Respectul meu pentru medicii competenti si cinstiti din Romania, chiar daca nu mai sunt multi merita sa fie amintiti.
@djficus
Si zici ca esti doctor? Nu prea cred! De fapt nu am vazut medici agramati :) Se spune" bancnota" si nu "bacnota".
Corect este: "......ne-am ingrozi de rezultat.", si nu
"......ne-am ingrozii de rezultat."
Si acum pe fondul comentariului tau: Romania este tara unde medicul este tratat fara nici un respect. Am ajuns mai rau decat in Albania la acest capitol. In nici o tara de pe Mapamond nu exista atata lipsa de respect si umilinta la care sunt supusi medicii. In timp ce in majoritatea tarilor civilizate salariile medicilor sunt de 5-8 ori mai mari (fostele tari comuniste), sau de 10 - 20 ori si chiar mai mult pentru elita medicala ( in celelalte tari dezvoltate) comparativ cu Romania, solicitarea lor este dubla sau tripla. Ti-ai pus intrebarea de ce o operatie la noi este platita cu un salariu fix de MIZERIE , in timp ce daca vrei sa o faci la Londra , Viena, Paris ( pe buna dreptate, aparatura de ultima ora), te costa de-ti suna apa in cap. Ai vazut apeluri disperate de colectare de bani la TV pentru operatii in strainatate care costa 10-50 mii euro?
Si inca un fapt real: Un bebelus dus la Viena pentru o operatie de malformatie congenitala necesita 12000 Euro. Un mare chirurg de acolo i-a zis tatalui copilului: De ce ati venit aici pentru operatie cand la Bucuresti il aveti pe Prof Dr.Pesamosca,care este as in acest tip de interventii chirurgicale? Da, dar Dr Pesamosca, un om de mare caracter a murit sarac, spunand ca nu asteapta decat o retributie decenta de la stat si nu de la pacient! Am spus tot!
Medicul are grija de sanatatea omului si in consecinta trebuie tratat de catre societate asa cum trebuie! In Occident, asigurarile de sanatate scot sume uriase pentru a remunera medicul! La noi, guvernantii accepta tacit ....mila *! E ceva normal?