Legea - inscripţie pe o cruce
Legea - inscripţie pe o cruce
O fiinţă umană se apropie de altă fiinţă umană, o ia de gât şi o dă gospodăreşte cu capul de perete. Îi mai trage celui căzut un şut în plină figură şi-şi vede de treabă, adică se duce să danseze. Celălalt îşi vede şi el de treaba lui, se duce purtat pe braţe, în comă, la reanimare. Atacatorul a făcut totul public, în câteva secunde, cu o rutină liniştită, ca şi cum ar fi apăsat pe clanţă, ar fi deschis o uşă şi ar fi închis-o la loc.
Scena aceasta se repetă tot mai des sub diverse forme, de un număr înfiorător de ori, pe întreg teritoriul României. Femei, poliţişti, tineri, bătrâni, loviţi cu sălbăticie mecanică, umpluţi de sânge, călcaţi în picioare pentru că mergeau prea încet, pentru că deschid gura când vorbesc sau pentru că erau pe-acolo. O uriaşă nepăsare ucigaşă faţă de om, pentru care legea nu mai e decât un epitaf. Citate din textele de lege corespunzătoare decesului ar trebui scrise pe morminte ca în Cimitirul Vesel de la Săpânţa.
În jumătatea de veac de când trăiesc în Bucureşti n-am văzut vreun accident grav pe Magheru sau pe Ana Ipătescu. Acum, în inima României, maşini care rup cu 100 pe oră stâlpi şi copaci, morcovi negri de metal, intră pe trotuar şi omoară oameni care nici n-au când să ştie că mor. Maşinile, având la volan, se pare, câte un biped, se năpustesc asupra grupurilor de nuntaşi de pe marginea drumului, asupra inspectorilor aflaţi în parcare, ajung cu roţile din faţă pe masa din sufragerie în casele de lângă drum, spulberă femei, copii şi bebeluşi de o lună pe trecerile de pietoni. Ce să-i mai spui copilului, să aibă grijă pe unde traversează?
Ţara noastră are febră/De pietoni călcaţi pe zebră, ar trebui să sune nişte lirică contemporană angajată, de recitat la şcoală.
Şi nu e vorba doar de gipuri, beemveuri sau audi. Inşi cu loganuri, ba chiar cu dacii stinghere ca a mea, se suie pur şi simplu pe tine, vor să piei din calea lor unde-oi şti, prima regulă de circulaţie este dă-te la o parte că trec eu. Femeile la volan beneficiază în mod regulat, că au greşit sau nu, de valuri de obscenităţi desenate cu gura şi cu mâna. L-aţi văzut pe junele avocat, nu interlop, nu urmărit general, avocat oprit de poliţişti, cum îi anunţa că l-au deranjat, că n-are timp de ei? Dar pe insul care, stopat în ultimul moment pe Autostrada Soarelui, în vreme ce circula ca urina boului după 9 beri, răspunde reporterului că i se rupe lui de lege, o să scape şi de data asta şi o să conducă din nou cu alcoolul în cap, că aşa îi place lui?
Fenomenul de disoluţie a autorităţii, despre care începeam să scriu cu 12 ani în urmă, se apropie tot mai mult de culme. El generează altul, şi mai hidos: disoluţia umanului, la scara întregii societăţi. Într-o ţară în care şeful statului e un promotor al şpriţului la volan, al capului şi dosului de labă în gură şi în care presa e încadrată la ameninţări pentru siguranţa naţională, cetăţenii devin cel mai mare pericol la adresa siguranţei naţionale a concetăţenilor lor. Derbedeismul instalat de ani de zile la cel mai înalt nivel eliberează, prin rezonanţă, rezervele de agresivitate şi urâţenie lăuntrică ale acestei naţii. Până să-i termine guvernul, românii se grăbesc să se lichideze între ei. Cool.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















117 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Omul sfinteste locul. Dar poate sa si il imputa. E valabil si pentru un presedinte .
Ura este masura actuala a societatii. Tot ce ni se intampla de ceva vreme este ghidat de ura fata de "ceilalti" care ne-au furat, inselat, injurat, etc.
De la "oole" lui Nastase, romanul nu mai vede altceva decat tzepe sange si
dusmani.
cine era cool?...
nici macar unsingur cuvant legat de justitie,in schimb dacia dvs...............intradevar COOL ARTICOLUL!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Da, dl. Popescu. De 20 de ani incoace am inceput sa luam exempul celor de sus care ne conduc si sa invatam ca legea e facut ca sa fie incalcata, ca moralitatea, buna cuviinta si respectul pentru celalalt a cazut in desuetudine. Ca sa razbati in societatea romaneasca trebuie sa fii smecher, sa ai tupeu, sa fii nesimtit, sa nu iti pese de nimeni si de nimic, la o adica sa calci totul in picioare, eventual si pe muma-ta, daca iti sta in cale. Poti sa ai cei 7 ani de acasa, poti sa ai facultate si o diploma de doctor, ca tot deageaba, daca nu ai scoala vietii, vorba lu' don Baselu, esti un prost si nu te vei descurca in jungala plaiurilor mioritice.
SA BAGE FELIX TURNATORU' UN VOLUNTARIAT LA REUMANIZAREA BIPEZILOR PE CARE-I NETEZESTE LA CREIERI CU LACHEII LUI ZI DE ZI.
Darwinism...
Pare-se ca spre sfarsitul secolului trecut parea a pali.
Lipsa de resurse, inevitabil, ne va magnmetiza din nou pe campurile neuro-primitive ale creierului reptilian care sunt cu adevarat dictatorii nostrii !
Let the best survive !
Credeam ca resursele mele de a mai plange dintr-o cauza sau alta s-au epuizat. Acum descopar ca nu e chiar asa. Credeam ca nu mai exista nimeni care mai are timp (ca tot e vorba de viteza, fie ea pe asfalt) sa observe disoluţia umanului. Era sa ma resemnez cu totul, si poate asta m-ar fi linistit. Asa, in situatia de fata, citind toate astea, ma intreb ce era mai bine: daca n-as fi citit ma linisteam in resemnare? Sau poate citind, mai am niste spasme care ma scot din ea si imi mai acord mie o sansa de a spera ca... Pentru cine inca n-a vazut filmul Idiocracy, il recomand cu ultima umbra de caldura ce mi-a ramas inainte de a muri cu totul. Nu fizic, caci a muri fizic e absurd, avand in vedere ca deja vad atatia zombi incat ma intreb: ce inseamna uman?
Tupeul si nesimtirea badaranului care necinsteste cea mai inalta functie in statul roman, nu cunosc limite. Ne tot baga pe gat nulitati, semidocti, mafioti si parasute cu aerul cu care el nu ar fi vinovat cu nimic. Iar marlania cu care isi promoveaza si apara posibila amanta, Elena Udrea, este fenomenala.
Eliminarea derbedeului din viata * a devenit o necesitate stringenta. In mod democratic, prin suspendare si referendum, trebuie sa sfarseasca odata batjocura la care suntem supusi zi de zi, cetatenii onesti si decenti ai acestei tari
Daca ar fi sa cataloghez in cateva cuvinte situatia, as aprecia ca Basescu a devenit un scuipat pe obrazul Romaniei. Un om cu tendinte vadit autoritare, caz clinic. Trebuie izolat si tratat de puterea care i-a infierbantat si pierdut mintile.
Nu am sa uit cat am sa traiesc ranjetul cu care a intrat in scena, atunci cand urma sa anunte * Apocalipsei. Ca o fiara, ca o bestie, lipsit de orice sentimente de compasiune fata de cei pe care urma sa-i anunte ca vor muri.
De cand ne stim pe aceste meleaguri am avut in frunte un "conducator", pe care l-am ales sau care s-a ales. Calitatea lor a determinat calitatea noastra si invers. O singura data am fost si noi "in rand cu lumea" si anume atunci cand ne-am adus conducatorii de-afara. Cei 70 de ani de monarhie constitutionala sunt "accidentul fast "a istoriei noastre. Restul sunt ...Ceausescu, Iliescu, Gheorghiu Dej, Constantinescu, Basescu, Voda Tepes, Stefan cel Mare,...Popescu, Ionescu si istoria se repeta ca un blestem pentru imbecilii care n-o cunosc si se tarasc precum ramele in ...balegarul cotidian.
Stmate deontolog,haideti sa punem problema invers:intr-o tara in care oricine,dar absolut oricine,isi permite sa injure si sa jigneasca un presedinte ales,aflat in exercitiul functiei,bun,rau,cum o fi el,nu este normal sa scada increderea cetateanului simplu in autoritatea statului si a legii?
Intr-o tara in care o televiziune,Antena3,cheama explicit *,printr-un promo 3d,ce-i drept,bine executat,sa-i traga in teapa in Piata Victoriei pe Basescu si Boc,nu-i oare normal ca ura asta sufocanta si agresiva sa instapaneasca Romania de azi?
Intr-o tara in care un ziarist de talia dvs ajunge sa foloseasca nedemn o tragedie inimaginabila,precum incendiul de la maternitatea Giulesti,pentru o noua rafuiala personala cu seful statului,mai poate fi ceva normal,asa,in general?
Subscriu la ce spune Iuki mai sus. Este enervant sa vezi deplina compatibilitate intre cei care sunt trecuti in revista de articolul dumneavoastra si ideile magistrale de revolta, de rabufnire, raspandite catre mase de (mai ales) Antena 3. Pe de alta parte, cel care l-a bagat pe poitist in spital nu are parte din punct de vedere al neamului sau de obarsie de cea mai mare reprezentare artistica prin posturile Mediapro, Pro TV si Acasa TV? Maneaua n-a fost inaltata la rang de bogatie naturala pe frecventele fostului dumneavoastra patron? Nu cumva, la fel ca si Marius Tuca, procedati precum scria Titus Popovici in Strainul, si va vaicariti despre fenomene contemporane negative, va framantati, va intristati dar nu faceti nimic pentru a declansa in plan real opusul respectivelor fenomene? Cand Teo Trandafir maneliza Romania prin programul de la Pro TV nu v-am vazut condamnand public fenomenul si mai ales posibilele sale urmari. O sa zambiti, poate, dar aveti mari sanse ca avocatul furios la care v-ati referit, sa iubeasca maneaua la ceaiul de dimineata...
Domnule CTP, asta este capitalism de tip "colonie americana". Pentru asta ati iesit la baricada la Inter, pentru asta ati scris de bine despre comunistul cu fatza umana, pentru asta il sprijiniti acum, la modul practic, pe Antonescu, cel mai de dreapta dintre cei cu shanse reale la a foote si mai mult tzara.
Pentru mai multa ordine, ar trebui sa ca statul sa puna piciorul in prag. Intr-o tzara-colonie, ca Romania, Japonia sau Irac, cantitatea de bataie este aceeasi. In Japonia ti-o da statul, in Romania si in Irac ti-o da vecinul. In Japnonia se mai intampla sa fii arestat nevinovat si sa fii batut pana recunoshti, dar nu se intampla niciodata sa conduci manga sau sa iti fie frica de cel din mashina de alaturi.
As prefera ca statul sa detzina monopolul bataii discretionare, ca politistul sa mai bata si preventiv, ba chiar si pe nevinovat. As vrea ca provocat, Basescu sa il rupa in bataie impreuna cu sepepishtii pe * ala din fatza de la Cireshica. Dar dvs si altii preferati ca dreptul de a rupe cu bataia sa fie distribuit, "liberal", la tot poporul. Dvs. flegmati (deocamdata figurativ) pe ministri si il laudati pe Isaia Faur. Mai mult, dvs. credeti ca flegmele astea sunt dreptul dvs. O fi rau, o fi bine? Vad ca astea sunt efectele. Toata natzia e Radu de la Afumati, isi face dreptate cu mana din dotare si flegmeaza sau bate pe cine apuca.
Desigur, ar fi ideal ca violentza sa fie in general mai redusa, dar cu banii si independentza pe care le avem, mare lucru nu se poate face.
Mai e un factor. Isteria TV a autostrazilor si pasajelor ii face pe toti tampitii sa creada ca Bucurestiul si Romania sunt locuri in care deplasarile se pot face numai si numai cu mashina, chiar daca respectivele pasaje si autostrazi nu exista. Sunt prea multi oameni in mashini pentru un orash atat de compact, pentru o tzara atat de mica. Dar isteria presei continua, efectul fiind zero investitii in transport in comun, taxe din ce in ce mai mici si nebunie pe strazi si sosele.
Ca sa vorbesc intr-un limbaj uzitat pe "sticla", CTP se afla intr-o stare de confuzie. Autoritatea exista, violenta descrisa de CTP nu exista, cel lovit cu capul de perete nu a depus plangere, deci autoritatea nu poate face nimic, nici politistul in coma nu a depus inca plangere, iar daca scapa cazul nu a existat. Violenta in Romania nu exista fara langere, cel putin asta spune autoritatea. In Romania patria pitecantropilorte poti inarma linistit cu o bata, cu un topor de silex, o drujba, un ciocan, poti merge pe strada cu grija, poti rupe doua trei brate, poti taia cu drujba vreo doua piciare si trei mani, poti arde cu vitriol vreo doi nesimtiti, poti sa tai nasul uni obraznic, poti sa scalpei un politist, poti sa tai * unui politician, si toatea aste le poti face in cel mai mare confort daca victimele nu depun plangere. Daca scuipi, sau faci pipi in loc public poate vei fi pedepsit, dar daca vrei ca sa te distrezi sa mutilezi vreo 50 de persoane, nu e nici o problema pentru prcurori daca vitimele nu depun plangere, e stare naturala. Daca dai cu capul de perete un procuror, si acesta ajunge o leguma vie care nju poate depune plangere, din punctul de vedere al procurorilor inteleg nu este o problema, daca nu este depusa o plangere procurorul e vinovat.
Deci nu il inteleg pe CTP, despre ce violenta vorbim in Romania? Viloenta nu exista, asa cum nu exista victimele, si asta pentru simplul motiv, ca nu exista plangeri.
@luki
Aşa-i răspundea Alesul nenorocitei ăleia din Dorohoi căreia apa îi inundase casa. Însă detaliul picant a venit mai târziu: dumneaei îi făcuse, din convingere, campanie electorală până şi în biserica satului, să-l aleagă lumea în 2009... Fără supărare, mi se pare răspunsul cel mai potrivit: pe măsura "naivităţii" (spre a nu spune altfel) ei şi a tuturor celor care, alegându-l, au crezut (şi - se vede treaba - cred) în El.
traim in Romania degenerata a secolului pe care nu-l meritam si inca nu ne-am lamurit dincotro vine raul si incotro pleaca binele. dupa anihilarea, rand pe rand, si executarea in piata pu blica a tuturor categoriilor sociale, fara discriminare si fara ezitare, a venit randul celor ce produc cu mintea, a autorilor de ceva, cei care lasa un lucru in urma lor, adica, si care adauga lumii un plus palpabil. in conceptia de partid si de stat, a primului calau al tarii, acestia merita sanctionati, caci sunt oameni independenti financiar, proptiti pe propriile picioare, nu asistati social, nu beneficiari de subventii.... pacatul lor capital e acela ca, intr-o tara decapitata social si economic, mai exista ei, cei care produc si care gandesc.... prin urmare trebuie alungati, anihilati prin orice mijloace, redusi la tacere, la o masa amorfa , dezumanizata, viermuind haotic in niste cozi demente.
ofensiva asupra lor este asaltul final prin care s-a executat in scurt timp dizolvarea calculat-agresiva a unui popor. caci incet-incet vor pleca si acestia, dupa capsunari, pro stituate, cadre sanitare, ingineri, informaticieni..... adica exact dupa toti cei de care conducerea tarii considera ca nu mai are nevoie, ba chiar constituie un impediment in calea usor-manevrabilitatii celor ramasi.
saptamana trecuta am avut un accident de masina. descrierea lui se incadreaza in cuvintele articolului de mai sus. si pt ca ati scris despre acest lucru, mi s-a parut fair sa scriu si eu niste ganduri despre ceea ce v-a lovit pe dvs, autorii a ceva in Romania de astazi. :)
fără lege nu există viață
@apud Traian Basescu,
nu este vorba despre optiuni politice in propozitie,care,intamplator,difera mult de ceea ce * dta.Nu este vorba nici macar de dreptul legitim de a critica puterea.Este vorba de o inconsecventa logica:nu poti,pe de o parte,deplange sfasietor disolutia autoritatii statului,iar pe de alta parte sa duci campanii uriase tocmai pentru decredibilizarea reprezentantilor ei alesi.Sau vrei sa spui ca ce face CTP aici in ultima vreme mai are vreo legatura cu critica puterii?Asta ca sa nu mai vorbesc de antene,realitati si alte cele...
De două decenii fiece limbric din mass-media se străduieşte cu osârdie să demonstreze că autoritatea este incapabilă.
Vă daţi de-a rozicotorul să demonstraţi că instituţiile statului sunt nefuncţionale, împănate cu nepoţi incompetenţi.
Pentru tine un ministru s-a băşit, pe gulerul altuia ai trage o flegmă, pe alt ministru - femeie - ai "avut-o" pe canapea, pe preşedintele statului l-ai terfelit în cele "cool" moduri, pe intelectuali i-ai "transpirat" în cârdăşie cu Tarius Mucă Beşou, sau i-ai arătat lumii cu "bale" pofticioase la gură...
"Cretinii" vin aici şi, parţial, te pupă "ando bul", indiferent de imbecilităţile pe care le debitezi... apropo, textul de azi nu face nimic altceva decât să diminueze şi mai mult încrederea boborului în autorităţi.
Eşti parte activă a procesului de erodare a încrederii oamenilor în autorităţi şi, aberant, tot tu te plângi!
În realitate, infracţionalitatea românească este (încă) incipientă şi, deci, firavă (fă comparaţii între statisticile din România şi alte ţări!), iar încrederea în autorităţi este scăzută doar declarativ.
Ori eşti nepriceput, ori eşti ipocrit... nici nu contează! Eşti muult mai expirat decât Poliţia Română!
Se pare ca renteaza:
- victima: cheltuieli cu recuperarea (care nu va fi chiar totala, probabil)
- agresorul: cheltuieli de judecata, cazare si mincare pe un numar de ani
Se vede falimentul ?
...Ca o fiara,ca o bestie,lipsit de orice sentimente de compasiune fata de cei pe care urma sa-i anunte ca vor muri,"modelul bata-l vina",sa presupunem,a murit el intai...ne imaginam si ca i-am mancat coliva,am e.jacula.t ca atunci cand ceasca a fost infipt in pioneza de ionel & gashca,am halit fleici si am baut ca porcii de fericire,am f.utu.t ca medelin voicu ca sa ne perpetuam specia dar si din placere lumeasca etc...asa cum cum s-a comportat si "modelul bata-l vina" cat a fost presedinte si care ne-a chinuit,ne-a mancat zilele de a trebuit sa nu mai puna geana pe geana de grija noastra vantupatriciuvoiculesu...trec cele trei zile pana-l "ascundem" sub placa de beton si ne alegem altul mai harnic si mai frumos dar tot din c-u.r scos,adica f.ata.t de o mama romanca si de un tata... e o vorba pe care n-am inventato io sau frate'miu Bătrâ[î]nul Tâ[î]mpit,zis Sadea,tatal lu Tâ[î]mpițel,ca numai de mame suntem siguri...o fi unu,sa-l cheme antonescu cum vrea omu care-si sprijina devla'n mana stanga sau un altul care e ginere de popa scopit,dreacq sa-l eie...tot timpul o sa fie un "bartolomeulegumaceapacarebeaculitra" care sa vitupereze cu stropi si bale la * ca ei sunt nemultumiti ca presedintele "f.ut.e"si fisa postului zice ca el trebe numai sa medieze,sa vegheze,sa-si vada de ale lui ca d'aia avem doua camere si cinci sute de alesi,sa ne vegheze ca unde's mai multi nu-i loc de hoti,javre,cocalari,spoitori si manelisti...se va numi altfel,"viagravacadeluky" care se va contorsiona de indignare cand o sa vada o "adinarosiemontana" europarlamentara sau o "daciadatoteuroparlamentara" dar cu bona filipineza ca n-are doua tzatze ptr.acasa de supt copilu si doua de expus la Bruxelles sau cine stie ce grozavii o sa se mai inventeze ptr.a sterge amintirea poporului de sinistru 8asescu ca de sinistra cine-si mai aduce minte...doar ionel iliescu care viseaza noapte de noapte ca face * a.na.l,oral si normal cu codoi !!!
Magistral CTPul, ca de obicei. Asta e un articol pe care o sa il pomeniti peste alti 12 ani.
Sa vina MAZARE presedinte ! Atunci sa vezi ordine in tzara ! Ai sa vezi numai uniforme SS pe strada si salutul "HEIL MAZARE !" .Garzile de ordine vor fi echipate ca "banderos". Gangurile vor fi pline de amaratzii de alegatori care-si asteapta sacosica cu merinde electorale de la 3 noaptea.Gagici in cracii goi vor defila sub comanda lui Raducu in BMW-uri si vor face afis orice pensionar *-casca.Ada-l, Doamne
Si toate astea se petrec intr-o tara in care statistic vorbind la fiecare doua zile apare o noua biserica.... Daca zici ceva, Patriarhia sare ca arsa si zice ca toatre astea au ca rezultat dezvoltarea spirituala, morala a poporului. Din pacate traim in plina decadenta.
CT Popescule, se datoreaza puterii de cumparare " FALSA " primita de la UE sa le onorati contractele si sa le inghititi produsele exportate. S-a trecut de la subnutritie la beamveuri si mertzane prea repede ... multi din MIORITICUL INFERIOR au genetica modificata din cauza parintilor alcoolici.
Tot ce vezi pe strada se datoreaza lui CEAUSESCU si interzicerea avortului. Acum astia au copii ... deci degradarea este exponentiala.
Dl. CTP in Romania puterea este in mainile celor cu banii, legea, justitia, respectul nu se mai poarta, nu mai sunt la moda. Daca ai niste bani prin buzunare, o masina tare luata pe credit si mai esti si fiulul nu stiu cui, atunci, esti aranjat, toti si toate trebuie sa se dea la o parte din calea ta, altfel ii calcii in picioare sau dai cu masina peste ei si, asta, in cazul fericit, se mai alege familia celui decedat cu o despagubire de la societatea de asigurare, ca smecherul dupa ce iti omoara copilul, mama sau pe altul din familie, te mai si scuipa in fata si te face tampit pentru ca ai avut neobrazarea sa stai in calea masinii lui.
@Mihai
asa e mihai toti suntem de vina si partasi la tot felul de netrebncii dar putem fi si oameni buni cinstiti muncitori, patrioti, si putem ajuta la ridicarea poporului. un gand bun ,nu e lumea goala
CTP esti formator de opinie nu uita, ai o raspundere, multi oameni ajung sa citeasca ce ai scris si fara un efort de a fi rationali ar putea crede lucruri gresite zic eu.
"Scena aceasta se repetă tot mai des sub diverse forme, de un număr înfiorător de ori, pe întreg teritoriul României" esti sigur de asta? ai vazut un studiu statistic si ai tras o concluzie ? Nu cumva tot mai multe stiri de acest gen apar in presa odata cu ieftinirea echipamentelor de supraveghere. Scena cu pricina mi s-a parut triviala (absolut uman). A fost un episod de rivalitate intre masculi care a degenerat in violenta, regizat de Selectia Naturala bineinteles. Se intampla foarte des in grupuri de barbati (masculi) tineri numai ca de obicei nu se lasa cu urmari grave. Asta a fost ceea ce s-a intamplat cu adevarat.
"În jumătatea de veac de când trăiesc în Bucureşti n-am văzut vreun accident grav pe Magheru sau pe Ana Ipătescu. Acum, în inima României, maşini care rup cu 100 pe oră stâlpi şi copaci, morcovi negri de metal, intră pe trotuar şi omoară oameni care nici n-au când să ştie că mor."
Ar fi fost suspect sa se intample altfel. Sunt mai multe masini ca niciodata si la pachet vin si mai multe accidente,mai multi beti la volan, mai multe injuraturi, mai multi pietoni *.
"Fenomenul de disoluţie a autorităţii, despre care începeam să scriu cu 12 ani în urmă, se apropie tot mai mult de culme. El generează altul, şi mai hidos: disoluţia umanului, la scara întregii societăţi." Sigur?
Dupa 50 de ani de comunism cu o ultima portiune de dictatura stalinist-nationalista vorbim acum de disolutia carui uman? Dimpotriva, imi pare ca acum traim iontro perioda de convalescenta dupa socul comunist cu posibilitatea refacerii umanului.
It all ad up to normality. Cool!
@luki
Si cum ai vrea, alesilor de la putere sa nu le aduci nicio critica indiferent cat de mizerabil se comporta cu cetatenii lor, sa le aduci continuu osanale, doar in ideea in care, altfel, tu ca om de rand contribui la disolutia autoritatii??? Punctul acesta de vedere nu-i interesant, ci este extrem de periculos!!! Oameni ca tine sunt cei ce-au adus toate dictaturile si, tot oameni ca tine sunt cei ce vor ca tara asta sa se scufunde din ce in ce in toata mizeria umana. Esti ori te pretinzi si tu, cumva, vreun intelectual de atitudine? N-am inteles prea bine cum te-ai semnat, luki sau iac(i).
In flora dar mai ales in fauna RO. apar noi modele adaptate la timpuri noi, si de la FIRST GENTLEMEN si pina la ultimul cocalar&pitipoanca, iata avem NOUA DE GENERATIE, rod al greselilor din toate timpurile si culorile politice. Ia de sa introducem noi putintel LEGEA TALIONULUI si chiar sa-l aplicam, dar evident nu de asa zisa justitie , si in 24 de ore vom tempera excesele, de la cei cu barba sura pina la cei cu lapte in ...*!
superb articol; cit adevar si cita tristete; ne transformam incet dar sigur in oameni fara omenie, fara bun simt; pacat ca nu putem fi civilizati; dar romanul nu asculta decit de bici;ar fi si asta o solutie dar nu avem legi; sau daca le avem nu are cine sa le aplice; vai mama ei de tara si vai noua muritorilor de rind
Cand traia Ceausescu spuneam toti ca el este de vina de viata pe care traiam.Au trecut 20 de ani de cand dictatorul nu mai traieste si la noi nimic nu s-a schimbat in bine.Politicienii de aur ai acestor 20 de ani de DEMOCRATIE MANELIZATA pe care romania ia avut si inca-i mai are si-au batut joc de tara noastra si de romanii cu bun simt care s-au dus sa-i voteze.PILELE CUNOSTINTELE RELATIILE lor mostenite din tata-n fiu de pe vremea lui Ceausescu au fost sunt si vor fi in veci folosite spre binele lor.OARE CINE AR PUTEA FI PRESEDINTE si PRIM-MINISTRU in romania ptr.ca LEGILE din ROMANIA SA FIE RESPECTATE ? Sunt APOLITIC si de peste 8 ani traiesc departe de romania si demult timp am ajuns la CONCLUZIA ca la noi INDIFERENT cine ar FI PRESEDINTE si PRIM-MINISTRU ,VIOLENTA,MITOCANIA,GRANDOMANIA,CORUPTIA si LIPSA DE BUN SIMT nu vor mai disparea.In primii 7 ani dupa asa zisa ,,CADERE a COMUNISMULUI'' am avut ocazia sa traiesc mult timp in Germania si Olanda unde am circulat foarte mult cu masina (intre 2200 si 2500 km pe saptamana) ,iar din 1996 si pana in 2002 cand am revenit inapoi acasa nu ma mai simpteam in siguranta .Daca ma plimbam pe strada auzeam mereu : MARCI-DOLARI,MARCI-DOLARI,daca conducem masina vedeam ca la pietoni nu se acorda prioritate,semnele de circulatie erau respectate de fiecare in functie de ce MERTAN s-au BEEMVEU are iar majoritatea soferilor circulau fara centura iar daca se intampla sa acorzi prioritate la pietoni s-au la o masina care vroia sa intre in trafic erai injurat si amenintat. Daca statem civilizat la rand sa-mi platesc taxele s-au ma aflam la un spital- policlinica ptr. diverse probleme de sanatate multi in costume si cu genti DIPLOMAT intrau in fata DA din pacate acesta este comportamentul multora dintre cetatenii scumpei noastre romanii iar acest STIL ,,COOL'' nu va mai disparea din romania INDIFERENT cine va mai fi presedinte.Si acum dupa atatia ani de la moartea dictatorului la noi inca CADOURILE si MICICILE ATENTII se mai practica ,de la MATERNITATE cand se naste BEBELASUL si pana la MOARTE cand omul moare peste tot se practica aceste obiceiuri si TRADITII romanesti. HAOSUL si MANELISMUL care a CONTAMINAT romania in acesti ani de CIRC POLITIC nu va mai avea LEAC.In dec. 1989 si eu am iesit in strada in TIMISAORA si-mi doream sa dispara comunismul de la noi dar din pacate m-am inselat deoarece comunismul nu a DISPARUT si NU VA DISPAREA IN VECI din romania iar atunci Ceusescu nu a fost lichidat ca noi SA TRAIM BINE,el a fost LICHITAT ca tot ei SA TRAIASCA BINE (fostii comunisti care in acesti 20 de ani au reusit performanta sa aduca romania la sapa de lemn).Tuturor sa auzim numai de bine. PS: prin cate tari am avut ocazia sa circul in nici una nu am vazut ca la inceput de an scolar doamnele invatatoare,profesoare sa primeasca BUCHETE de FLORI in cantitati asa de mari ca si la noi iar de cate ori se intampla sa fie vreun examen s-au o sarbatoare a DOAMANEI INVATATOARE-PROFESOARE-DIRIGINATA (invatator-profesor-diriginte) sa se faca CHEFURI in stil MANELIZAT.
ca cimitiru vesel ,ca il da gospodareste cu capu de nusce,ca tara are febra,ca derbedeism ,.......ca ...sa sune niste lirica contemporana ... ca trebuia semnul / acesta nu acolo ci intre lirica si contemporana .... ca recital de scoala ca prea iti frichini neuronul la ...asa zisa arta a ta , asta care se vede si nu numai la tine se vede .
se mai observa ea si la alte personagii. ce-ti trebe? ce vrei cu asta?
ce rezolvi plangandu ti de mila atata?
tu vorbesti? ce cool?
ce cool ,ce cool ? crezi ca ii dai pa spate?
nu ti se pare ca de dragu de a avea subiecte, asemenea subiecte si teme pt prezent pierzi altceva din vedere?
tu privesti numa ca/caii cu ochelari?
in parti nu privesti?
de ce?
te sperii de ...masini?
esti cal sau catar indaratnic?
ori cam magarce tutu -te ziceai tot tu. ai???
cum este?
zii ca m-am saturat de arte din astea de doua parale ..chioare .
pa cine ai da gand sa chioresti si cu ce? si de ce?
iaaa uite ba baiete ce compune el acusa !
crezi ca mai arde cuiva ... sau decat catorva sa le pui ca si tie traista cu ..o vaz pa dupa cap si sa infulece ce le mai da unu si altu ... ca si tine acusa.si tu esti cu traista pusa-n cap de nu vezi nimic prin laturi.
nuuu vreeei sa vezi ci te complaci la a rumegaaaa tot din astea.
esti depasit de situatii.
se stie raspunsurile la multe, rezolvarile cum se finalizeaza si ...
si stii ce ?
sa-mi spui mie asa ca un on cu un pic de scoala daca mie ... deci mie ,, ca simplu cetatean '' vorba lu ceausescu daca imi ajung 6 milioane salar si daca numa asta .... asta cu salariu nu este facuta intentionat. si cu noi pe aici... siii ca imi trebuiau pt alte treburi ce nu tine de nimeni altcineva si nu ca sa-ti mai inghit io acuma zmiorcaielili tale.
ce articol/compunere de clasa a 4 ai facut azi aici?
zii ! nu le stia si era o noutate? sau cine ti-a bagat in cap ca dacaaa ziceee cetepeeee gata , ii face pe plac ca uite si-a pus straita-n cap si rumega la ovaz .
ie buni ovazurili ? suna frumos?
ie moi posmagii?
ca de iti era greu alta era treaba.
siii treaba nuuu ... raca-raca pe hartie siiiii...
siii stii ceva?
ce * boului scrii tu aici ca pentru camarazii tai de pahar ,ia zii? tu esti hal de om serios dupa al carui condei sa se ia altii?
zii .......ce * boului scrii ma tu aici ????????
democratia isi cere taxele. ati crezut ca bunul simt, buna cuviinta, cei sapte ani de-acasa sunt scutite de plata tevea-ului? cu cat devenim mai brunetzi, cu atat se innegureaza totul in jurul nostru.
CTP, este si responsabilitatea ta, adulator al gloatelor de intuneric care au distrus primavara romaneasca. Uiti cum mutra ta etern agasata de prostimea celor din jur a inspirat alti mediocrii ca tine sa fie la fel de vulgari, agresivi, admiratori deschisi ai violentei stradale ca solutie.... Este tara construita si de tine, in mai mare masura decat este ea creata de marineru' marlan. Sa traiesti in propria mizerie este pedeapsa cea mai potrivita.. dar sper sa platesti cumva si pentru cei care au suferit nevinovati atunci cand tu iti frecai conturile din Dacia ta de "proletar" imbuibat si aplaudai spargerea testelor celor care mai si gandeau cand munceau. Jigodiile dau lectii de morala, d'aia este tara noastra asa!
cui vb de urinaboului ?alta exprimare nu gaseai?
ie cineva dator sau datoare sa iti permita atata grosolanie????
mai, tinerilor din presa...nu va luati mai dupa depasitu de cristian popescu zis ctp si sa va faceti un obicei sa va plangeti de mila ,de neputinta,de atatea sefeuri visate si loat banii pa eleee... ca nu este in sefe cum e la stiinta sau la adevarata fata a treburilor.
asta e si profesor de facultate?
cu urinaboului cu tot?
sauu cu brunete visate , expliiiicaaate indeamanunt cum se auzea la o femeie in toaleta ?
si sa o tii minte si 25 de ani cu vinisoare la picioare cu ciorapii de nailon cu tot?
e, ca duce cu vorba,ca duce cu scrisu aiuristic asta-i treaba patronului lui care-l plateste in van.
dieci asa nea fost vorba?urinaboului dupa 9 beri.
bravas!
salariu cat ai?
pa ce?
stii ca n-ai talent ci numai talente de vorbit tutute si urinedebou-stai acasa/
nu mai iesi in lume cu din astea.\ si asaaa ai pus tu semnu /asta acolo?
sau rade vreunu da tine ?
de A si K ai auzit? in ziaru asta ?
ai vazut asa ceva ....maaare cu rooosu sauuu cu albastruuu ?
ai vazut sau numai brunete,veceuriurinide bou si siiii
si mai uita te n urma sa ti le vezi.
esti vraiste
esti depasit
esti imbatranit
nu ai talent
nu ai maniere
grosolan
glaspapir
pila bastard
racaitor degeaba pe hartie
iei si bani
intretii familia cu ei
cuuuu urinaboului??????
* lu bruneta cum erea?
25 de ani?
e de coma patronu ca te tine/si te si plateste??????
da
.
si le spui. maine va uitati la teve si sa-mi faceti compunere/articol cu ce ati vazut. sa povestiti dupa teve .
studentu vine cu urinaboului dupa 9 beri.
ca articol.
ii dai de trecere?nota?
auzi ?
nu ca-i finea si nu ca-i italia
da fata mea imi cere parerea ce a vrut sa spuna profu de acolo de la limba italiana despre geografia umana.
deci geograaafiiie ,cu luuumea prezeeenta , cu rase de oameni,tipuri ,conceptii ale raselor de lume,apropieeeri, asemanaaari, cum s-au fooormaat in urma timpului ...culturi ale populatiilor... ...nu da de trecere....neam , nam nu da de trecere ,nota lu studenta ,lu studentu ca peee dante il stie tot elevu.
tie daca venea un studnt cu urinaboului si iti prezenta il treceai . il luai de nota 8-9sau 10?
om batran .
sa-ti fie rusine ca altii se chinuie cu geografii umane , le talmaceste si rastalmaceste pana iese ceva .
macar ca intreaba studenta pa mamasa siiii tot afla domnu profe ce vrea sa scrie eleva-studentaca sa afle siiiiii iel.
uiteasa pierdeti
iuteasa de simplu
ati fi fost antaia-prima da' n-aveti maniere.
da
.
de pe terra
Nu vreau sa-i iau apararea lu CTPopescu. Nu e cazul pt. un jurnalist cu experienta sa, chiar daca uneori a inchis ochii.Articolul in speta este de bun simtz si il interpretez ca un semnal de alarma pt. generatiile tinere ,dar si pt. trecatorul de pe strada. S-au inmultit baietii de bani gata (victime ale bogatiilor lu taticu, copii ratati in general. De ce? pt. ca traind in lux ,cu un bentley la scara, cu roiuri de gagici NU MAI POTI TRAI CA UN OM NORMAL. Adica iti pierzi busola.De aici...droguri, betii,accidente de circulatie,crime etc. Fenomen specific capitalismului.Dar...exista solutii in a le tempera...LEGEA.Justitia este dura ...dar numai pt. saraci.Aici rezida marea eroare a societatii noastre. Cu o astfel de justitie e firesc ,ca si politia sa fie timorata in fata acestor lichele cu parinti bogati.Exista riscul ca tinerii sa sa se abata de la cursul normal si sa li se alature prin inductie.
In USA politia este f.f . dura cu toti acesti rasfatati. La orice opozitie li se aplica catuse la miini si devin mielusei. Am inteles atunci ca...numai legea disciplineaza. CTP ataca cu multa dreptate erorile lu base si eu as veni cu una din marile gafe de neiertat ale kelului : la deschiderea unui an scolar ,basescu le-a spus copiilor ca, ...nu trebuie sa invete, ca si el cind era elev a fost corigent, sau ca nu prea se omora cu studiul. Pt. aceasta gafa un presedinte normal si-ar fi dat demisia, pt. ca numai un om cu creierul in revizie putea sa spuna asa timpenie.Ce sa inteleaga copii....hai mai sa kiulim de la lectii, ca si fara ele putem fi...chiar si presedinti. Vai de capul nostru!!!!! Un exemplu identic,dar care s-a petrecut in USA...la deschiderea anului universitar un bilionar a indemnat pe studenti sa paraseasca colegiul, pt ca el n-are studii si...totusi a ajuns ultrabogat.
Dar de data asta tembelul a fost sanctionat pe loc de...security ,care l-au dat pe usa afara.
Nu va suparati, ce este Dacia, asta, vreo marca de ascutitoare, ceva? " Cel mai cool " ar fi pentru mine sa ma plimb cu dacia aia ramolita a Popescului :))))))))) Parca as fi la circ :))))) Cica e stinghera...Eh, de la o varsta pare si stinghera...
sa nu zica cineva ca nu am scrijelit si pre ziua asta ceva ceva
si pomo poti sa le stergi.
nu astept bagare-n seama
nici un I nici un iq nici nimic , nici apa-n piua ... nici n-am nevoie .
v-am vazut
v-am priceput de atatia ani
da' nici nu ma abtin sa nu le spun pe sleau
asa !
ca nu va rog!
stai numa sa mi le trec in catastifu de blog de ce s-o zice ca este
ca poate e posibil sa dispara si d'acolo
dar raman undeva totusi.
un picut sa le dau copiere .
ms!
In tara in care "judecatorii" isi aproba singuri avantajele, ca "legale", si iau spaga mai mare decat procurorii (fata de China, care pe judecatorii corupti ii impusca pe stadion),"membra UE" se-mpute de la justitie .
Buna caracterizare: legea e doar un epitaf, dar din pacate, in ultima perioada, legea a devenit un banc sec, si mu mai poate nici macar distra pe nimeni! Articol bun d-nule CTP !
nu tin neaparat ca ctp sa apar cu studente in poze ,in clik.
stiti cum e cu click si cu calc. si cu plata calc. meu?
de unde , cum si ce fel?
eee, asta ca veni vorba adusei si io vorba intracoa.
ms !
le poti sterge sanatos
la altii ...mmmm... le doresc ,,gurabogata'' de-i tine cureaua lata
de bracinar cu mine
mmmm... cine stie ce le urla catorva sa mai ma maimutareasca degeaba.
bine deci !
asa in genere pt altii-i bine . nu pierd vremea si nici vremurile deamoacacavoi.
ca de nu spuneam eram adracuca nu va spuneam
ca de spui esti maimutarita.
(nujdace nu pot zice cool - in inchiiere die aici die la * noastre dhragi tovarasi-netovarasi- si sa mai zica cineva de comunismu din italia , de nusce fata de nusce comunism de nusce tovarasire pa uneva )
cam asta-i la ora asta.
azi fac zacusca pt iarna si nujdaca mai scriu, nujdaca va mai deranjez sensibiurili
.
Fiti mandri cu mizeriile voastre si continuati sa-i injurati me moldoveni si ardeleni. Forza Craiova, Targoviste, Ploiesti, Bucuresti... polul nesimtirii si barbarismului romanesc...
bai Casargoz de la 13: da tu nu te intrebi de ce nu a depus "cetateanul" plangere ? tu iei faptele asa cum sunt , incerci sa vindeci efectul nu cauza. pai cauta domle la radacina lucrurilor. nu ti-a trecut prin cap ca cetateanul nua depus plangere din cauza ca increderea sa in justie este praf ? ar fi depus plangere si ce ... politia il aresteaza iar judecatorii il lasa liber. in 2 saptamani e inapoi pe strada si iti rupe *.
si atunci dupa ce sa mai depui plangere ?
Imi aduc aminte domnule CTP de un film de 20-30 de minute pe care l-ati difuzat la o emisiune in locul discutiei pe care trebuia s-o aveti .Era vorba despre o tinara de vreo 20 de ani pe care pur si simplu o durea capul si care traia un cosmar incepand cu mama ei care o agasa incontinuu sa foloseasca un analgezic pentru durerea de cap si sa nu consume ciocolata seara fiindca o sa se strice stomacul ,apoi tatal care se ducea zilnic sa spele masina un oltcit parcat ostentativ spunand tuturor din jur acest lucru ,apoi doctorul unde protagonista se duce pentru a-si trata durerea de cap si unde in loc de tratament doctorul nu face decat o criza de personalitate si terminand intr-un crescendo invariabil catre explozie cind tinara nu m-ai suporta faptul ca ea are doar o durere de cap iar ceilalti din jurul ei nu inteleg acest lucru ............nici chiar parintii ei ca urmare se duce se urca in oltcit vrea sa plece in tromba catre nicaieri dar surpriza..........nu poate pleca fiindca un smecher o vede ca este de * feminin ca se urca in masina ca doreste sa plece si incepe sa-si faca numarul stand in fata masinii adresand injurii si cuvinte indecente la adresa ei insotite si de o mimica corespunzatoere.Smecherul vede ca tinara este in blocaj dar ca orisice rahat profita............. ca urmare cuvintele si gestica acestuia se intetesc dar ceea ce nu intelege acesta este faptul ca era vorba doar despre o lupta interna ingrozitoare la finalul unei perioade de reactie anormala a societatii iar el nu era decat finalul........in care tinara trece cu masina peste el..........De cate ori nu am simtit acelasi lucru ............si am dorit sa fac acelasi lucru.Dumneavoastra domnule CTP nu a-ti simtit sau nu a-ti dorit sa faceti la fel..........?Cati oameni din Romania nu au dorit sa procedeze la fel oare......?De unde porneste aceasta dorinta ?Din faptul ca de 20 de ani suntem batjocura unor nemernici care ne jefuiesc si ne fura vietile si sufletele iar pedepsele pentru ei nu apar............Pentru a se schimba ceva in fibra societatii ar trebui un nou inceput in care cei care ne-au batjocurit sa fie PEDEPSITI EXEMPLAR dar eu sunt sigur ca acest lucru nu se va intampla in viitorul apropiat.....................................
@luki
Daca d-lui presedinte nu-i place sa fie injurat, sa faca bine sa nu injure , iar ideea cu tepele ii apartine tot domnului presedinte. "Daca vrei sa nu te vada nimeni nu te urca pe deal" daca domnului presedinte nu-i place sa apara in presa si sa-i fie comentate toate tampeniile pe care le face sa se lase de politica . Ca persoana * stie foarte bine la ce se expune.
Am 60 de ani si pentru ca am respectat toata viata legile cu cinste si corectitudine am ajuns sa-mi doresc sa plec oriunde,desi stiu ca nu mai am unde...Ca mine,fost dascal,sunt milioane cu aceeasi durere.Glasul nostru nu este auzit din cauza unei decente cu care am trait toata viata.Ma trezesc dimineata si mi se pare ca nu-i adevarat ce ni se intampla.Parca nu mai traiesc propria viata,caut dupa ea sa ma regasesc,dar nu o aflu nicaieri.UNDE SA PLEC??? Stiu ca unii dintre cei ce vor comenta mai departe vor spune:La cimitir,cucoana,ti-ai trait viata! Va rog,mai ramaneti cu noi dle.Popescu,desi fiecare articol al dv.doare pana la strigat.Multumesc!
Aveti dreptate dle CTP.De altfel nu trebuie sa fii erudit ca sa observi aceasta stare de lucruri.Le traiesti zi de zi pe pielea ta ca om normal si obisnuit.Dar se ridica o problema acuta!!Oare nu si dv presa ati contribuit la aceasta disolutie a autoritatii?Nu ati indus o conceptie de relativism in respectarea legilor ?Chiar si dv personal dle CTP care pozati in justitiar universal va ma i aduceti aminte cand fostul ministru de interne Dejeu a intentionat sa actioneze impotriva medicilor care iau spaga din greu de la * si vii ati sarit oe el cu toata artileria grea din dotare?Consecinta???Faceti o analiza incognito prin spitale:moarte cu zile,pauperizare fortata,nesimtire totala.Priviti-va opera.Mai puteti dormi linistit?Nu-mi fac griji,nu sunteti deosebit de altii.Fiti fericit.
Da bre si presa in timpu asta face seriale cat Dallasu despre casa lu Videanu si posetele Elenei Udrea de ne-am plictisit in loc sa puneti tunurile pe madame Pivniceru si magistratii lu peste filet care ii lasa p-astia pe strazi. Politistii, procurorii si judecatorii sunt mana in mana, se duc la petreceri la ei, le dau gagici de weekend...depind unii de altii. Ar trebui sa le faceti astora seriale ca mor oameni nevinovati.
Adevărul e că despre justiția din țara asta orice se poate spune, numai că e oarbă nu. Chioară, chiompalie, sașie, cu ochelari de cal, obtuză, zbanghie, cu vederi numai spre intrados, heterocromă (politic) etc etc, orice adjectiv ar fi mai potrivit decât atributul de a fi oarbă în luarea deciziilor.
Comportamentul lui Băsescu e un rezultat al disoluției și abia de șase ani o cauză (bineînțeles că nu o să merg până într-acolo să afirm că e o victimă) a stării de lucruri.
Și dați-mi voie să fiu reticent cu un șef de post care după ce vede că fiica îi este lovită ca o minge, direct în cap, și în reluare de zeci/sute de ori, nu depune plângere împotriva agresorului. De asemenea să-mi pun întrebarea ce om al legii e acela care petrece, la 4 noaptea, prin cluburi nesigure și promiscui. În compania căror tipuri de oameni își petrece el timpul liber?
Dl CTP are perfecta dreptate: Romania este o jungla salbatica in care pumnul, bata, caii putere si functia/averea sunt pe post de lege. As mai adauga, la ceea ce a scris despre Basescu "doar" cateva "atribute" la aceea de "promotor al betiei la volan": injuria pe post de gluma de mahala ("suie-te pe masa...") dar si ca formula de adresare ("gaozar", "pasarica" - uitasem, aici e valabil si pentru aia mica pe cand era mica, vorba ei, "tiganca imputita", "mafiot obraznic", "tzatza", "moguli de presa" - de unde, Doamne sfinte, inventeaza aceste cuvinte un om care si-a facut cultura la WC, la fumat, pe cand chiulea de la ore (ca atunci nu exista "Goagal"), "(in)cultura" facuta la carciuma ("Ciresica", "Golden Blitz" si alte titluri celebre din Vinoteca universala), dispretul la adresa "poporului", cand nu mai este aplaudac, nepotismul, ca scara de valori si de promovare in societate si in politica (Eba, aia mare, frate-sau, Udrea...), amenintarea, de pe post de staroste pe dulapurile cu dosarele Securitatii, minciuna, ca raspuns in fata adevarului indubitabil al celorlalti, cameleonismul ordinar (lacrimi de crocodil, hahaitul vulgar, dar si racnetele la adresa potrivnicilor), sfidarea (16 ore de munca pe zi, in care se includ orele dedicate igienei personale, timpul dedicat sportului preferat, fumatului, bautului, etc, stationarea pe puntea vaporului numit "Ciresica" pentru intampinarea cu fruntea sus a furtunei numita criza (cand ai in buzunar banii de la flota, de la vanzari anterioare, parandaraturi de la primarie, afaceri cu arme, "inghetata" si alte "beneficii", iti permiti sa dansezi pe punte, sa bei si sa stai drept - oare pana cand, s-a intrebat?)... Ma tem ca acestea doar (care nu sunt nicidecum toate) sunt mult prea multe pentru a incapea, ca inscriptie, pe o cruce. Dar, deocamdata, crucea o poarta poporul roman, din pacate!
Daca ai IQ 100 iti vezi doar de interesul tau. Daca ai peste 120, vezi si de interesul celorlalti fiindca esti constient ca traiesti impreuna cu ceilalti. Statistic, cei sub 110-120 sunt 75-85% din populatie. Oriunde pe glob. Nu va mai mirati de ceea ce se intampla. Se incadreaza perfect in legile naturale. Daca reprezentantii autoritati sunt cu un IQ mediu nu vor gasi solutii. Iar daca mai sunt si tematori, atunci .... Nici o societate nu e perfecta insa cand cetatenii nu au vointa si isi promoveaza interesul de familie in detrimentul comptentei atunci nu vei avea un stat puternic, ci doar o gloata divizata. In SUA,si nu numai, exista statistici, ce pun in evidenta relatia dintre meseriile si functiile ocupate, si IQ persoanelor ce le ocupa. Oare cum ar arata o asemenea statistica in Romania? Stiu ca nu e singurul criteriu la care stam nefiresc insa solutia de redresare a romaniei consta prin opozitia promovarii nonvalorilor in familie, la locul de munca, administratie, politica, etc. Este singurul lucru pe care un cetatean il poate controla.
Toti dau vina pe conducatori, cat tembelism in Romania!
Sitemul comunist intradevar a ceat monstri. Vinovati sunt in primul rand criminalii care comit acte de violentai! Tzigania din Tirgoviste si din tzara este un subiect serios. Legile trebuie inasprite pina la pedeapsa cu moartea. Hai sa ii convingem pe cei din UE ca la noi este nevoie de asemena lege.
Raman la parerea ca filmele difuzate de televiziuni au un rol covarsitor in proliferarea pana la banalizare a comportamentelor agresive. Sper ca editorialul va fi tradus.
@luki
Foarte bine zis. In plus, ar mai trebui punctat ca suntem unde suntem din cauza magistratilor corupti. Daca politistul, medicul, parlamentarul este corupt, magistratul, daca ar fi corect ar putea sa-i bage la racoare, dar pe el cine-l rezolva-nimeni, astia sunt stapanii Romaniei si cei care ne alunga din tara, de fapt. Jigodii fara nimic sfant-magistatii corupti. Problema e ca sunt tot mai multi, pe zi ce trece.
Stiu ca sunt cinic dar poate ca ar fi mai multa liniste daca toti nebunii astia ar crapa in aceeasi zi pe sosea la volan omorindu-se intre ei fara alte victime colaterale. Interlopii sa se omoare intre ei fara sa pateasca cineva ceva in afara lor.
@Kapponea
tatie, nu sistemul comunist este de vina, caci in comunism nu era asa ceva! nu-i nevoie sa-i convingem pe cei din ue sa intrducem pedeapsa cu moartea, ci sa avem la conducere medele, nu niste betivi, niste prefacuti, niste hoti, niste corupti si niste parasute venite de pe centura si care sa incalce ei in primul rand legile. e nevoie ca justitia sa-si faca treaba, sa plateasca daune pentru gafele pe care le face, pentru ca este primul domeniu din tara care este corupt.
din 1993 puteai sa constati ca se merge haotic.Nenorocirea este ca nici un grup de conducatori nu a vrut sa opreasca disolutia tarii
@Iuki
intr-o democratie nu e ilegal sa-ti injuri si sa-ti faci troaca de porci conducatorii alesi. si se intampla in tari mai dezvoltate. chestiile de care scrie in articol sunt ilegale. punct
...urmeaza disolutia autoritatii morale. un stat corupt educa un popor corupt
Domnule CTP,cunosc un personaj extrem de simpatic,foarte bogat si care conduce o Dacie stinghera!Am inteles de la el ca este vorba de tehnologia stealh in spatiul fiscului! Asa o fii...??
a eliberat energiile" novatoare " ale poporului roman.
Romanii au fost si sunt siliti ,obligati, indrumati sa se lichideze intre ei de catre gindirea iliesciana post decembrista .!
Va place sau nu asta-i adevarul!
Ni sa extirpat patriotismul din noi si implicit orice urma de bun simt.,civism, omenie, demnitate . Virtutile au fost inlocuite de catre Iliescu &cirlanii c cu propiile "virtuti"defaimare,ipocrizie ,batjocura ,dicreditarea oamenilor valorosi ,intr-un cuvint PAGINISM SOCIAL!
Si totusi ,infractionalitatea,nu poate sa fie o stare de normalitate !?Locul infractorilor este la ...celula ,pentru ca oamenii legii din tara asta cu asta se ocupa .Articolul este un strigat de alarma , de revolta pentru oamenii legii si nu numai... , deoarece se pare , ca s-au depasit unele limite .Romania este un stat in care legea trebuie respectata !
... articol ce pune punctul pe i. Din pacate.
De acord cu tot ce spuneti si excelent scris. Numai ca nu vad legatura dintre aceasta Romanie Reala si Presedintele Romaniei, indiferent care i-ar fi numele. Domnule CTP, pai, atunci, hai sa-l spanzuram pe Basescu si ,subit, scapam de toate relele descrise de dvs. Ce ziceti?
Va stimez si va apreciez scrisul. Inca! Dumitru Iuga.
Daca ar fi sa cataloghez situatia in care ne aflam noi romanii onesti si cinstiti ai acestei tarii ar tebui sa spun atat :MIZERABILA .Poate intr-o alta ordine de idei ne meritam soarta, pentu ca in toamna inainte de vot ne "bucuram"(unii dintre noi) cand primeam cate o cutie de chibrituri sau mai mult o sacosa cu inscriptia PD-L.Vai de noi...
@Dumitru Iuga
Permiteti-mi sa citez:
"Derbedeismul instalat de ani de zile la cel mai înalt nivel eliberează, prin rezonanţă, rezervele de agresivitate şi urâţenie lăuntrică ale acestei naţii.
@c.g.
Care lege? In rominia cei mai mari potlogari (interlopi) sunt oamenii legii!
Anunt: in piata principala din Piatra Neamt s-au scumpit tigarile de contrabanda, in medie cu cite 2 lei/pachet, datorita faptului ca politistii, organizatorii si gestionarii contrabandei, au marit taxele pe care le incaseaza de la tarabagii lor!
Tragice adevaruri ! Continua intensificare a violentei in societatea romaneasca nu poate fi straina de o serie-ntreaga de factori: apologia violentei de pe ecranele TV si din emisiunile de 'stiri' fata de care nu ia nimeni atitudine (ONG-uri, CNA, etc.); blindetea legilor si proasta lor aplicare (codul rutier nu poate fi schimbat de ani de zile dar guvernul da ordonante la foc automat cind e vorba de jecmanit/umilit *), toleranta exagerata fata de *, coruptia generalizata, nefunctionarea institutiilor statului, incapacitatea romanilor de a trece de la stadiul de turma la cel de popor. Nu in ultimul rind, lipsa de educatie si cultura a majoritatii populatiei.
@Politikon
na... vedeti daca tot nataraul are o tastatura si un pc acasa (sau la sala de net)... uitati-va la acest oligofren cu accese de "istetime" lingvistica...
@unaenervata
cine te enerva, draga? nu vrei sa te fac io o plimbare cu bemve-ul pe kisellef? iesim la omorat de studente... u-huuu, ce-mi place! shai-la-la-la-la-la-la...
Pamfeel (tanar manelist din Rahova)
@tzuchi
ce inteligent esti , ma, basistule...afla ca bipezii aia , sunt cei mai curajosi romani de acum...restul ...cu morcovul in cu...r , sau vinduti lui CATASTROFA NATIEI...dar tu...epigonule...? dai cu felix inainte ...ca base ...la alegeri...amaritule !...ca 5 mil. de romani , de altfel...vai de sufletul vostru..! inteligentilor !
@CTP:
1. va felicit pentru efortul pe care il faceti pentru a "forma opinia *", dupa ce in prealabil v-ati format, cu siguranta, propria opinie.
2. la ce capitol din "zoon politikon" s-ar incadra politicienii si oamenii politici din Romania actuala?
3. la ce capitole din "Declaratia Universala a Drepturilor Umane" ati incadra atitudinea dvs. conform careia Statul Roman chiar este un fel de mamaliga necoapta?
pt ca o societate sa progreseze,trebuie mai intai sa devina o natiune,un popor....pt a deveni o natiune,un popor,este nevoie de posesia unei culturi comune a intregii populatii de pe un teritoriu determinat....urmarind istoria ultimilor doua mii de ani si evenimentele istorice de pe teritoriul Romaniei actuale,observ ca nu se poate vorbi de o cultura bine inradacinata si de o continuitate in cultura....asadar din amalganul de culturi,mentalitati,de popoare,ce sau perindat pe * dunareano-carpatine s-a creat o "cultura"greu de definit si o populatie foarte greu de educat in spirit,daca vreti,civilizat....in ADN-ul acestei populatii s-a conservat cel mai bine si foarte impregnant,legea naturi:PESTELE MARE INGHITE PE CEL MIC....sau in lb romana moderna:FAC CE VOR SI POT MUSCHI MEI....
Dle CTP cu tot respectul pt cunostintele dvs si pt fel frumos de a va exprima gandurile....unde erati fost cand asceasta isterie de care vorbiti a metastazat tara???..ce ati facut pt ca acesta stare lamentabila din tara sa se schimbe spre bine???....sunteti la fel de ipocrit ca toti cei ce se lamenteaza(din obligatie,sau interes),dar nu inteprind nimic concret......Romania ar trebui ingradita ca o puscarie,un lagar pt toti criminali Europei(precum Australia candva pt imperiul britanic),nu sa fie introdusa in asa zisa lumea civilizata ......
in RO sunt si multe flori de admirat,dar se pierd in lanul de buruieni ce a impanzit tara,....
Genial articolul, dar stiti cum se zice... "Cainii latra, caravana trece". Astia suntem. Un stat african in mijlocul Romaniei. Maine poimaine incepe si al nostru "iubit de majoritate" presedinte sa ii faca nebuni pe cei care candideaza impotriva lui (daca schimba Constitutia cum are in cap... sau in alcool).
...si daca nu,sa moara * sau sa-ti moara tzie la intrare s-au sa-mi speli mie carpilii jilave dintre cracii varicosi,firoscosule ???
suma violentelor intr-o societate este constanta: daca statul prin reprezentantii ei este dur si violent in aplicarea legii, atunci * (ca medie) va fi "cuminte" si civilizata ; invers, daca statul e "moale" si neputincios, atunci * tinde spre violenta si anarhie --> exemplu: pe vremuri nu multi aveau tupeu sa loveasca un militian, caci daca erau prinsi mancau la militie o mama de bataie sora cu moar'tea.## acu s-au inversat rolurile, atata tot : nu mai bate militia, atunci bate golanu de pe strada. simplu
*=po-*-tia (a nu se rosti in preajma copiilor - cuvant obscen, supus cenzurii)
...copilu "fătat" frumos în Piatra Neamț,macar ..."români",sa stii a scrie e obligatoriu,e dat sarcina de serviciu pe netiquette... stie asta si Vaca mea deși e dobitoacă,parol !!!
sunt multe nereguli la examenele care se dau in justitie,de la tematica intocmita dupa capul unora,exemplu tematica la concursul de grefieri de la CURTEA DE APEL PITESTI,mai ales la proba practica si care nu are avizul CSM,subiecte aiurea pentru ca sa se greseasca si sa ia alesii,spaga mare
suie-ma` n caruta.... da-ma jos din teleguta....
@tzuchi, tu nu ai creiere, esti, doar, un vierme portocaliu, o vuvuzea din orhestra vuvuzelelor de neam prost, conduse de chelioja-dirijorul!
@ Iuki (postarea 10)
Subscriu si, daca permiteti, semnez alaturi de Dv.
Toate astea au o explicatie foarte simpla, Cassullika.
Infestare generalizata cu klauss-ochetsi.
Tebuie trecut prin decontaminare.
Da' sa nu uit, Basescu e de vina ;-).
Sa depestatsi bine.
bai nene,da ce inflamat e nenea ziaristu CTP !!
o gramada de ziaristi si-au dat cu parerea,de-a lungul a 20 de ani,despre politie si politisti,reusind sa le vaneze greselile unora dintre ei cu o ferocitate iesita din comun,i-au linsat mediatic oridecate ori au avut chef,i-au umilit si batjocorit prin intermediul presei scrise si vorbite, reusind sa fie in acest fel AUTORII MORALI ai decaderii acestei institutii !!
ce-ati semanat,asta culegeti,si ... din pacate asta e doar inceputul !
EL iti prinde hotul care ti-a furat munca de peste an, procurorul sau judecatorul IL ELIBEREAZA. A 2 a zi,acelasi individ iti maltrateaza copilul,EL intervine si nenea ziaristul musca din el, acuzandu-l ca l-a maltratat (desi nu e adevarat). A treia zi ,atunci cand TU esti batjocorit de acelasi individ EL,politistul iti intoarce spatele ...
are rost sa te mai intrebi de ce nu intervine ?
pana nu se schimba nimic la nivelul procurorilor slabi si al judecatorilor corupti sau incapabili, iar voi ziaristii nu creeati un curent de opinie in favoarea aplicarii cu fermitate a legii,degeaba EL,politistul incearca ceva ...
Statul s-a format la nevoie cand existau navaliri straine, in ziua de azi el este si depasit si inutil. La fel religia, scoala, munca, etc. Doar un sclav al sistemului accepta sa munceasca zilnic si sa plateasca taxe, sa se casatoreasca stiind ca partenerul va arata peste 5-10 ani de o va lua la fuga, sa-si dea copii la o scoala care il idoctrineaza si il prosteste etc. 99% din oameni sunt produsul de masa al matrixului, au nevoie de legi, presedinti, popi, partide etc sa le spuna ce sa faca, ce e bine si ce e rau, sunt incapabili sa gandeasca singuri, tot ce le iese pe * este propaganda sistemului…
Vestea buna este ca sistemul colapseaza global, actuala criza economica este finalul convulsiv al consumerismului si materialismului, al masificarii si mistificarii!
...si trebe sa ne intoarcem de la origini si trebe sa uitam de vorbit,scris,internet ???...mai bine ia du-te tu in p.iz.da ma/t/i si fa gargara cu menstr.uatie de fata mare ca poate-ti revii...parol,sunt mama lu Criza si o pazesc sa nu se "intalneasca/imbarlige" cu unul ca tine!!!
Bebelusul spulberat de fostul prefect de Cluj pe trecerea de pietoni a fost ingropat de ziua mamei. Mama, aflata la spital, nu stie:
adevarul.ro/locale/cluj-napoca/CLUJ-_Ingropat_de_ziua_mamei_0_327567467.html
citynews.ro/bucuresti/eveniment-29/bebelusul-omorat-de-platon-inmormantat-de-ziua-mamei-sale-92126/
@Ghicitoarea Viagra [ http://www.raph.com/3dartists/artgallery/6225.jpg ]
Omule (daca pot sa te numesc asa), dar tu ai mari probleme psihologice. Sunt genetice sau de foame ?? Sau pur si simplu esti pupinbasist ?
...si,si,si...dar te rog sa ma scuzi c-am abuzat de virgula,apropo de conjunctia "si" !!!
...bai Andrei,in c.u/r s-o iei,la orele trei...da tu nu mai pleci d'acasa ca am o vorba cu ma/t/a si daca nu ma rezolva ea,trec pe la nevasta/ta si daca nici ea,pe la fiica-ta si daca nici fiica-ta,n-am ce face,trebe sa ma rezolvi tu,parol !!!
nu ati inteles nimic domnule popescu. in capitalism doar cel puternic supravietuieste. asa a fost si este peste tot. vezi SUA. capitalismul este pentru cei puternici. selectia naturala, instinctul de conservare, de fapt toate instinctele animalice sunt scoase din latenta din animalul numit om in societatea de tip capitalist. e ceva normal. asa traieste capitalismul, asa s-a trait in capitalism, prin asta traieste capitalismul. dupa sute sau mii de ani de capitalism americanii sau englezii sau ce or fi ei stiu sa atace, stiu sa se apere, sufera putin si supravietuiesc usor. evolutia sociatatii noastre este spre aceasta directie, fura cat poti, musca cat poti, ...... daca se poate, doar cei mai buni, mai tari, mai rai vor supravieyui, vor merge mai departe. imi pare rau sunteti foarte naiv, din acest punct de vedere. in rest numai de bine. unii nu sunt pregatiti pentru o astfel de societate.
Domnule CTP,nu ne-am vazut niciodata,nu ne-am vorodit niciodata,da va stimez.Ideea este ca prostiei umane,nu te poti interpune in veci.E foarte...."inteligenta".Atata timp cat de la distanta se dau diplome unor faultati intelectual,atata timp cat mediocritatea este ridicata la rang de stat,nici eu,dar din pacate nici dumneavoastra,inca nu am(ati)vazut pana unde se poate ajunge:habar nu avem unde este limita...PROSTIEI.
...limita prostiei nu te-a depasit...tu esti cel mai prost si trebuie sa te feliciti,vei fi prostul,prostilor si vei intra in folclor ,parol !!!
din pacate nu am argumente sa va contrazic....
Este foare OK si real prin aspectele relevate. Am apreciat in mod deosebit umorul ... trist, sau foarte trist in esenta, privind epitaful posibil ... gen cele de la Sapanta. Poate ca cine are capacitatea intelectuala si umana (evident nu profesionala) sa inteleaga, va intelege.
Poporul, romanii, Parlamentul au vreo cale de a obtine un audit pentru VERIFICAREA "cailor" de distributie a banilor de la buget si de la FMI ? Sunt voci ce afirma ca, mai nou, dupa acele celebre licitatii, achizitii, se folosesc metode de scurgere a banilor de la FMI pentru plata datoriilor electorale imense. Sa zicem ca nu e asa. Insa, o verificare de acest gen ce, obligatoriu, va trebui sa aiba supervizare UE, NATO, deci, o asemenea verificare poate sa aduca Partidei D-L inca 10% in sondaje sau desfiintarea sa. Eventualele sume recuperate pot fi folosite pentru adaposturi si surse de hrana pentru 2012.
Răspunsul e unul singur:
MOARTE ŢIGANILOR!!!! MOARTE ŢIGANILOR!!!! MOARTE ŢIGANILOR!!!! MOARTE ŢIGANILOR!!!! MOARTE ŢIGANILOR!!!! MOARTE ŢIGANILOR!!!! MOARTE ŢIGANILOR!!!!
INTRA ACUM IN MISCAREA SOCIALISTA
Prin fiecare cuvant pe care il spuneti distrugeti sistemul, politic, statal. Sunteti suparatul de serviciu care nu dati doi bani pe autoritati poate ca de 13 ani sau mai mult si incurajati derbedeii. Asa cum ati fii si Dvs. daca nu v-ati exchiba /cu daciaaa /si v-ar vedea /toata lumeaaa
Disolutia autoritatilor a inceput odata cu crimele prin impuscare, petrecute in '89, iar autoritatile s-au autodizolvat, facandu-se ca ploua, criminalii n-au mai fost identificati, nici anchetati, nici judecati, ba mai mult decat atat, unii au primit si legtimatii de eroi ai Revolutiei, n-au mai platit impozite, au primit spatii comerciale si terenuri, incepand marea evaziune fiscala si marele jaf national. Asa a inceput aparitia lumei interlope, unii avandu-i la mana pe altii, santajandu-se reciproc si furand impreuna! De aceasta mare disolutie a autoritatilor, au profitat din plin, toti infractorii, inclusiv tiganii, iar astazi nu ne mai mira cum vand tigari de contrabanda pe sub nasul autoritalilor, deci autoritatile fiind murdare, toate legile au fost incalcate, iar infractorii lasati in libertate! In toata aceasta nenorocire a poporului nostru, BOR, a luat pozitia mutului, multi clerici fiind cuprinsi in afaceri, unele chiar evazioniste, politicienii si partidele primind fonduri de la aceaste entitati de interlopi, care au trebuit sa fie recompensate prin inchiderea ochilor autoritatilor! Oare ce s-ar mai putea face, in afara de emigrare, ori inarmarea cu arme letale a intregii popilatii?
@Iulia; pai nu e nevoie sa "pleci" fizic, mai ales cand nu poti; uite CTP-ul iti ofera o 'feuda ' a logicii si a ratiunii.....mai ai o biblioteca, o carte de specialitate, un post de radio, o amintire, un Google earth.....mai un Mircea badea, pe bune, vezi emisiunea de joia trecuta cu UrdaRea, e de men ti a la
Ca intotdeauna, lucid si la obiect. Sunt perfect de acord cu dv. Potopul anunta un nou inceput. Ciclicitatea e singura lege din univers. Totul se contine in el insusi, destinandu-se pe sine distrugerii si nasterii, pentru pura delectare de sine a constiintei. Nu va faceti griji, sunt sigur ca in cativa ani vom asista la schimbari structurale in societate. Asa e bine, lumea a fost creata prin gandire si Dumnezeu isi urmeaza cursul propriei esente infinite.
Va salut cu foarte mult respect!
multi dictatori au fost alesi, inclusiv micul caporal zugrav...iar tu la CTP vezi incitare la ura, eu vad la cultura si rationament,
DA. Domnul Popescu are dreptate. I-am urmarit si acum 12 ani discursul despre disolutia puterii. Era la Antena1 in emisiunea lui Marius Tuca. Si atunci avea dreptate. Intr-o tara in care ne-am obisnuit cu Stirile de la ora 5 sau cu OTV-ul domnului Diaconescu nu avea cum sa se intample altceva. O tara in care cultura a devenit un subiect de gluma. O tara in care daca inveti esti considerat bleg si asta chiar de catre presedintele tarii tale... O tara in care intelectuali de marca s-au intrecut in a pupa dosurile bine facute ale mai-marilor zilei. O tara a manelelor si a violentelor de limbaj si vestimentare. O tara in care nonvaloarea se lafaie grotesc pe toate ecranele...Asta e Romania. Cei care erau altfel au murit in puscariile de la Aiud, Gherla sau Canal. Trista tara. Vesel popor.
dpdv ctp e adevarul din inceputuri
oare de ce la adevarul
Incredibil cata melodrama e pe pagina asta. Si in articol, si in comentarii. "Disolutia umanului"??? Hai sa nu exageram.
Oamenii sunt tot mai nervosi, tot mai intaratati (si de presa si de asa-zisii guvernanti) si tot mai saraci. In plus, as zice, si tot mai inculti. Am, asa, o impresie ca parintii celor ce comenteaza aici cunosc mai multa gramatica decat progeniturile. Si nici nu se injura pe strada.
Asa ca elementelor de mai sus (nervozitatea, intaratarea, saracia), as adauga carentele de educatie ale noii generatii, carente care probabil provin din faptul ca parintii nu au stiut cum sa isi creasca odraslele "in libertate".
Dar sa spui ca trebuie si mai multa autoritate a statului, cand toata lumea e pur si simplu sufocata de golanii de la putere, e aiuritor. Dimpotriva, cred ca trebuie mai multa libertate, mai putine motive sa iti iei lumea in cap, sa te sui intr-o masina si sa zbori tot ce-ti trece prin fata parbrizului.
Intotdeauna, prevenirea e de preferat pedepsirii. Si prevenirea se poate realiza cel mai eficient tinand oamenii multumiti.
@mihalache
au fost capabili sa treaca de acest stadiu atit de banal????? sa cunoasca doaaar GRAMATICA LIMBII romane???? si in rest ,CE????
( voi , scriitori, medici profesori, juristi , politicieni si a.m.d). un dezastru total descris atit de bine de fiecare data in cei 20 de ani , ca si acum in acest articol,
( sa raspund si altui prost de mai sus),de ADEVARATUL INTELECTUAL, SI DIN PACATE SINGURUL,DOMNUL CRISTIAN TUDOR POPESCU !!!
( MARIA TA, imi pare rau pentru timpul pierdut pe la cozi! daca gulerele scrobite ar fi avut mintea limpede, si suflete altruiste vedeau de foarte mult timp cozile!! , ca asta le e menirea ,sa tina ferm BALANTA SOCIETATII sub lupa !! de-abia acum? ???!!!! preeeeeeeeea tirziu! si nici acum,in al 12-lea ceas nu sint in stare de o actiune in forta ! FAMENI !!! vorba celuilalt geniu romanesc ,MIHAI EMINESCU!!!) .
OPERA PARINTILOR LOR ,DECI MAREA LOR OPERA SI CAPODOPERA!!! VA REPREZINTA PARINTILOR !!! CULMEA "GENIALITATII" UNIVERSALE pentru toate timpirile, O REPREZINTA acum PROSTIA PARINTILOR SI implicit a PROGENITURILOR lor romanesti !!! VA MINUNATI ???( ce credeati ca va sa iasa din voi decit niste BALOSI LA MINTE SI TRUP?!) servit-i calzi, sint peste tot penibili si inumani !! rezultatul gindirii voastre strimbe!!! ne calca cu masinile??? si-o sa fie si mai bine !!! la asa parinti cu pretentii de mari intelectuali , si de fapt niste corupti MIRLANI , in proportie de 99.99%, asa odrasle !!!
ati inventat geniala si atit de adevarata SINTAGMA : razboiul ROMANO-ROMAN ! RAZBOI ce isi continua nestingherit ,secunda de secunda opera pe toate fronturile !!! si noi asistam parca hipnotizati,lamentindu-ne si minunindu-ne la fel ca proasta cu DROBUL DE SARE.... e normal!! omul sfinteste sau SPURCA locul!! iar locul * trebuie curatat .... DE BAIETII DESTEPTI BINEINTELES.... sa vinda pamintul la chinezi CA sa faca si ei de- un maruntisi pentru un HAMARASI ceva ..si cel mai bine ar fi de un helicopter , musai...la ce le mai trebuie autostrazi.....pina la urma...trebuie sa fii practic... la un moment dat si PAMINTUL SA GATA....
Deficitul la Fondul de pensii a fost marit de aducerea de la bugetul de stat a pensiilor sistemului se aparare, dar acestea nu se mai regasesc si la bugetul de stat ! O mutare de "operatiuni"...
Poporul, romanii, Parlamentul au vreo cale de a obtine un audit pentru VERIFICAREA “cailor” de distributie a banilor de la buget si de la FMI ? Sunt voci ce afirma ca, mai nou, dupa acele celebre licitatii, achizitii, se folosesc metode de scurgere a banilor de la FMI pentru plata datoriilor electorale imense. Sa zicem ca nu e asa. Insa, o verificare de acest gen ce, obligatoriu, va trebui sa aiba supervizare UE, NATO, deci, o asemenea verificare poate sa aduca Partidei D-L inca 10% in sondaje sau desfiintarea sa. Eventualele sume recuperate pot fi folosite pentru adaposturi si surse de hrana pentru 2012.
Din pacate aveti dreptate. Eu insumi am intalnit asemenea giboni si din nefericire nu numai pe sosele. Sigur, "pestele de la cap se-mpute", dar, poate ca, aceasta maree de rautate si definitiva prostie se intampla si pentru ca generatiei de azi ii lipseste din frageda tinerete, ceea ce generatiei mele (am 51 ani) nu i-a lipsit opera celui atat de pe nedrept uitat Vladimir Colin, acest Ray Bradbury al nostru. Poate ca daca macar o parte din copiii de ieri ar fi citit cateva din minunatele Basme ale Omului, cine stie, poate totusi... Oricum, pacat de V. Colin! Cu respect, Paul, Caransebes.
"Biped" - exact asa numea si Schopenhauer omul, aceasta creatura cu un milimetru peste maimuta, cand nu este cu un centimetru sub porc.
Suntem obisnuiti sa nu respectam legea. Consideram ca e facuta pentru altii doar, pentru prosti sau naivi. Consideram ca e facuta impotriva noastra si nu ca sa ne protejeze, deci devenim experti in cum sa facem ca sa o ocolim:
- o formulam confuz in parlament;
- o pastram intr-un sertar si
- o aplicam compensatoriu cu un buzunar.
Apoi ne plangem ca uite domnule, nu numai noi stim strategia, si altii o stiu, si ce-i de facut ca a devenit viata un infern?
E chiar asa de rau in Romania? Acum trei ani un autoturism-taxi condus de un mahar cu manele a 'scurtat' drumul pe trotuar la nici 2 centimetri de piciorul meu! M-am enervat si i-am zis vreo doua, s-a enervat si el si a iesit din masina, crezand ca ma inspaimanta, dar s-a imblanzit el cand i-am aratat un politai in apropiere. Balcanic, ne-am 'impacat' si ne-am vazut de drum. Am fost curajoasa :)
M-am invatat sa traversez strada pe trecere marcata fara sa ma uit macar la masini, pentru ca se opresc imediat ce-ai pus piciorul pe zebra. Dar suntem in Londra, nu in Romania!
...ooo, dar cit ne-am mai omorit in linishtea shi "pacea" securismului care iata cum a instalat in "terorishtii" ashtia bombele cu ceas ale "atacului terorist la fiintza ro " cu un singur scop : " sa infricosheze pe cei buni ! " ... dar va spun sa nu va fie frica -sa indraznitzi-sa luptatzi ca asha e la razboiul asta cu "victime la paritate - doi buni la unul nebun -fair enough ! oricum sa shtitzi ca cine invinge scrie legea cu singele invinshilor shi re-scrie istoria cu litere din cadavrele invinshilor (doamne fereshte ! )...dar romania buna va rezista , va lupta , va invinge shi va dainui !!! asha sa ne ajute dumnezeu ! mister ctp indrazneshte misterule indraznetz , nu te speria de "glontzul in frunte shi nici de glontzul in ceafa " ( poate ca te vor acrosha doar in lipsa = itzi vor zdrobi mashina parcata regulamentar...ca un ultim avertisment ...sau tu le faci jocul shi ne sperii pe noi ca sa nu ne punem cu ei shi sa ne dam la o parte ca lashii care chiar merita strivitzi ca nishte mushte...ooo, dar hai sa fim eroi shi sa murim de git cu alde ashtia in mod paritar - "doi buni pe unul ne-bun "...watch your step !
Mai trebuie sa adaugam si scena de la manastirea in care staretul il altoieste pe un binecredincios care isi cauta mantuirea pe cele meleaguri, pentru a avea un tablou complet al romaniei lui TB.
...mi-am zis: ia sa vad in cate paragrafe reuseste CTP sa ajunga la concluzia ca de fapt dobitocul ala care loveste cu bestialitate un alt tanar e tot produsul raului suprem Basescu. In doar cateva fraze generalizarea a survenit si iaca, repede-repejor, s- a ajuns "unde trebuie". Sarmana victima - la iesirea din coma - ar trebui deci sa se lumineze din articol si sa mearga sa-l ia de gat pe dictator - adevaratul agresor care l-a dat cu capul de perete... D-le Popescu, e totusi, sub nivelul talentului dumneavoastra. Ar trebui sa va propuneti teme mai "challenging" de exemplu: ia, in 3 paragrafe, de la scurgerea de petrol BP la vinovatia lui Basescu. Sau stiu eu, incalzirea globala, 11 septembrie, ceva care sa va solicite mai mult...