83 vizualizări 14 dec 2008

Nu pentru că seamănă cu Lenin, Marko Bela mi-a amintit ieri de Ion Iliescu. „Vin moşierii! Vin ungurii!” răcnea Tovarăşul în toamna lui 1996 simţind că pierde partida. „Vom încerca să împiedicăm o întoarcere la tensiuni interetnice. Să nu se întâmple ca în Slovacia”, ameninţă acum politicos şi vătuit tov. Marko. Ca să nu mai vorbim de Nicolae Ceauşescu prevestind distrugerea României de către „agenturili” străine când funia i se apropia de par.

Marko Bela repetă conştiincios atitudinea dintotdeauna a şefului politic pe care rotativa istoriei începe să-l arunce spre margine: se agaţă cu disperare de miezul fiinţării sale politice, de ceea ce i-a făcut cândva gloria. Aşa cum Ceauşescu a supt 20 de ani din augustul ’68 al invaziei ruseşti în Cehoslovacia, UDMR trăieşte tot de aproape două decenii în contul acelui martie negru de la Târgu Mureş 1990. Mă număr printre cei care au scris şi spus de-a lungul anilor bine că UDMR a prins Parlamentul, nu-i rău că a intrat şi în Guvern. UDMR părea o soluţie oricând preferabilă radicalilor maghiari, părea o garanţie a moderaţiei şi dialogului care să facă uitată teribila amintire a lui martie ’90. Şi chiar era.

Mai exact, a fost. Astăzi, după atâţia ani de guvernare, Uniunea, rămasă pe tuşă ca şi PNL, de pildă, cu 18%, nu cu 7%, a ajuns să agite din senin, din iarbă verde, spectrul confruntărilor interetnice, pe care, eventual, le-ar putea crea chiar ea. Căci, cine altcineva s-o mai facă astăzi? Cetăţenii români de etnie română majoritară s-au pronunţat prin vot: PRM, partidul antimaghiarului, antisemitului şi antiumanului C.V. Tudor, a fost azvârlit, în sfârşit, din Parlamentul României. Prin urmare, românii majoritari nu mai văd o ameninţare în concetăţenii lor maghiari. La rândul lor, maghiarii beneficiază în acest moment, în statul român, de un statut dat ca exemplu în întreaga lume. Sunt egali în drepturi cu majoritarii, au toate condiţiile pentru a-şi păstra limba, cultura, tradiţiile, au ajuns până la a da un vicepremier al României în chiar persoana lui Marko Bela. Printre simplii cetăţeni din Transilvania, români şi maghiari, relaţiile de muncă şi viaţă, de zi cu zi, contează mult mai mult decât umbrele trecutului. Şi trăim cu toţii într-o ţară NATO şi UE.

Aşa că trebuie să fi fost tristeţe mare în UDMR la auzul veştii că PRM a rămas pe dinafară. Cum să mai ascundă acum capii UDMR sub steagul „minorităţii primejduite” osânza care le-a crescut la guvernare? Cum să mai pretindă că vor să fie în guvern pentru altceva decât ca să-şi facă jocurile pe bani şi clientelă, aidoma oricărui ştab cu numele terminat în „escu”, ba uneori chiar cu respectivul „escu”? Nu Trianonul îi doare pe Marko şi compania, îi doare buzunarul inflamat.

În anii care vin, e posibil să fie tulburări în România. Dar ungurii şi românii vor ieşi în stradă umăr la umăr, pentru un loc de muncă, pentru taxe şi impozite mai mici, pentru salarii mai mari, nu pentru vreo statuie ciuntită sau inscripţie ştearsă de nişte imbecili. Momentul în care UDMR, considerată de maghiari o formaţiune desuetă şi nefolositoare, o va lua pe urmele PRM, va fi istoric pentru România. Dar pentru ca acest moment să vină cât mai repede, guvernarea PD-L – PSD trebuie să dea maghiarilor sentimentul că nu sunt neglijaţi, să se aplece cu egală grijă asupra problemelor maghiarului de rând, să-l asculte şi să-i apere drepturile mai bine decât ar face-o un udemerist. Electoratul maghiar nu mai trebuie abandonat din start UDMR, politicienii partidelor neetnice trebuie să încerce să câştige încrederea şi voturile maghiarilor.

Când s-o întâmpla şi asta, un tânăr măgar înainte de a fi maghiar, ca dl. udemerist Kelemen Hunor, care s-a apucat să cobească declarând că UDMR se duce în opoziţie în aşteptarea încăierării PSD cu PD-L, va fi trimis unde îi e locul: la iesle, să mai rumege înainte de a vorbi.

Citește și: