Mai multe arene decât Hănescu şi Tecău?

de Cristian Tudor POPESCU Postat la: 29.08.2010 20:00 Ultima actualizare: 29.08.2010 22:22

Mai multe arene decât Hănescu şi Tecãu?

Credeam că n-am înţeles bine: unde, domne?! Cupa Davis la "23 August"? Păi, acolo nu-i nimic, nici o amenajare pentru o arenă cu 3.000 de locuri şi anexe. Nu e, domnu Popescu, da' se face...

Auzeam niuzalerta asta aflându-mă pe arena centrală a bazei Idu din Mamaia, care, cu câteva ajustări, poate găzdui fără probleme un meci de Cupa Davis. La fel, baza de tenis de la Braşov a Clubului Dinamo.

Sibiul a mai organizat un meci de Cupa Davis. Asta pentru că Federaţia Română de Tenis a hotărât că meciul România-Ecuador din 17 septembrie nu se poate desfăşura pe arena de mare tradiţie a tenisului românesc din str. Dr. Staicovici. Motivul? Cică s-ar suprapune sponsorii de la Turneul Open România, ale cărui calificări se desfăşoară sâmbătă şi duminică, cu sponsorii Davis Cup ITF. Un pretext cât se poate de subţire: organizatorii Open România sunt gata să suprime bannerele şi panourile publicitare pentru cele două zile, montându-le luni.

În plus, conducerea FRT le refuză astfel un avantaj jucătorilor noştri, pentru care meciurile echipei naţionale pot fi şi o bună acomodare cu arena BNR, unde vor juca imediat meciuri individuale în turneul ATP Open România.

Construcţia de la Centrul Naţional de Tenis, făcută în asalt, prin import de materiale din Germania, cu costuri de 150.000 de euro, presupune şi distrugerea a 8 terenuri de tenis, foarte necesare pentru antrenamentul tinerilor jucători. Ea nu poate folosi decât o singură dată, după care trebuie demontată; la cât tenis de nivel internaţional se joacă în Bucureşti, arena BNR este şi aşa mult subutilizată, ce să faci cu încă una?

Năzuim, în felul ăsta, să avem mai multe arene decât jucători de Top 100, care sunt Victor Hănescu, Horia Tecău la dublu şi atât?
În loc să investească, de pildă, în pregătirea băieţilor tenismani, unde stăm foarte prost, conducerea FRT ţine morţiş să bage banii în această construcţie inutilă. Bani de la buget - mai mult de jumătate din finanţarea FRT vine de la bugetul de stat aflat în criză.

Dacă şefii de cluburi de tenis din ţară nu au nimic de spus, guvernul n-ar trebui să se uite mai atent la cheltuirea banului public în stilul "C-aşa e-n tenis!"?

P.S. Mai rău decât tenisul românesc, a ajuns presa românească. Într-un editorial din Ev. Zilei, sunt tipărite următoarele propoziţii: "Aceştia sunt cei care au ieşit să-l voteze pe Băsescu, de teamă că Geoană va da ţara pe mâna mogulilor! De ei îşi bate joc Boc punându-i să piardă zile întregi pe la cozi. Pe ei îi ameninţă Vlădescu, spunându-le că sunt evazionişti. Oare îi va arunca acuzaţia asta şi lui Cristian Tudor Popescu, cu care joacă tenis? Sau prietenului său, Dinu Patriciu?"

Deci, numitul Popescu, ziarist, e pus la un loc cu magnatul Dinu Patriciu în asociaţia "Amicii lui Vlădescu". La baza acestei minciuni, pe cât de grasă, pe atât de jegoasă, se află neantul.

Subsemnatul am spus recent la televizor că ministrul Vlădescu joacă bine tenis pentru vârsta lui, ca replică în treacăt la o vorbă aruncată de fostul consilier al lui Vlădescu, cântăreţul Bittman. Dacă n-aş fi vorbit "în orb", doar pe telefon, şi l-aş fi văzut pe dl. cântăreţ cum se hlizea, i-aş fi zis ceva mai mult. De unde rezultă că aş juca eu tenis cu ministrul Vlădescu? Cu ani în urmă, am jucat un meci de dublu, în echipa adversă fiind şi dl. Vlădescu, care pe atunci nici nu era ministru. Atât. Nu aveam cu actualul ministru de Finanţe alte relaţii decât de bună ziua până acum, când, aşa cum scriam în precedentul comentariu din Gândul, l-aş decora cu o flegmă pe rever.

Dar şi dacă aş juca tenis cu dl. Vlădescu, ce-ar însemna asta? Că voi face evaziune fiscală sub oblăduirea ministrului, în vreme ce colegii mei ziarişti votanţi Băsescu, care nu joacă tenis, vor fi taxaţi fără milă?

În anii '50 se mai dădeau sancţiuni pe linie de partid pentru că "s-a plimbat ţinându-se de mână cu o persoană străină de instituţia noastră".
Nu doar guvernul Boc suferă de râgâieli comunistoide, presa ţine şi ea aproape. Ev. Zilei a fost cândva un ziar.

Citeşte şi Investiţie ciudată a FRT: 150.000 de euro, tribune de 3.000 de locuri pentru un singur meci, România-Ecuador

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

21 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 cata 29.08.2010 20:32

Ce pretentii sa ai de la nea Mircica Marian.

 
#2 Jay jay 29.08.2010 20:44

O inregistrare cu CTP prin youtube m-ar interesa ... pe teren, intr-o partida tenis.
Foarte curios cum loveste, multumesc.

 
#3 Petronel 29.08.2010 22:07

Hai bre, Nea Popescule, poate colegii de la Eveniment doar ți-au ridicat o minge la fileu, și matale le-ai și întors-o din rever.
Dar Idu ăsta, Idu, cum a făcut avere?

 
#4 Plec pe Marte 29.08.2010 22:49

Flegma pe rever, pur si simplu ma oripileaza.In rest poti sa joci tenis cu cine vrei, Basescu, Nastase etc.Eu plec pe Marte!

 
#5 presa a fost presă și ea, odată, când nu era afacere 30.08.2010 01:16

sau nici atunci? atunci, ... sigur va fi. în viitor, când nu vor mai fi decât copii, dinozaurii fiind deja uitați, cu toate diktat-urile lor, cu tot

 
#6 fifi 30.08.2010 01:25

Nu bagati de seama dl. CTP, toti sunt niste invidiosi.Va invidiaza cand vad cat de bine va miscati si cat de talentat sunteti la tenis. Sincer, eu nu am auzit de ziaristi de la Eve. Zilei care sa va poata tina piept la tenis si, ce mai incoace si-n colo, nici la scris!

 
#7 lulu 30.08.2010 01:31

Sigur si-a bagat coada Lenuta, altfel nu imi explic. Teren de tenis ne trebuia noua CTP cand avem foarte putini jucatori de top?! Sa fim seriosi! Tara este in criza economica, banii nu trebuie aruncati pe * unora. Va inteleg in faza cu Vladescu. Vladescu nu nerita nici macar o flegma de la dvs., nu stricati orzul pe gaste!

 
#8 procurorul 30.08.2010 01:55

Va aduceti aminte de replica domnului Tudor Popescu cu un forumist care actualmente numai exista, a murit intrun accident de masina am Emailu surorii sale incepe o ancheta cit de curind impotriva Domnului Popescu care ia dat adresa de Email pe ziare

 
#9 ciupi 30.08.2010 07:33

daca domnul cepopestiasalamine? a jucat bambilici sau leapsa pe ouate, desi e greu, ei fiind masculini la *, cu virgula respectivul, intreb fara sa dau cu parul ce aia mea legatura are cu recesiunea pe care domnul vladescu o declara alaltaieri ca incheiata, si pe care eu am declarat-o in particular trecuta de fapt la decesiune.

 
#10 nelu 30.08.2010 08:43

MAESTRUL C......ULUI LA SCOALA PNL DIN MAMAIA SI MAI IL LINGE SI PE MAFIOTUL IDU ca de e cosor de ros si de aici ca malaiul n-are gust .

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa