Marele Gatsby, dar nu văzut de mine

de Cristian Tudor POPESCU

Stimaţi cinefili cititori ai Gândului, vă propun astăzi un nume: Andrei Şendrea. Are 28 de ani, a absolvit Ştiinţe Politice la SNSPA şi este student în Anul I la Facultatea de Film a UNATC. Visează să devină scenarist. Deocamdată însă, Andrei Şendrea face, în opinia subsemnatului, dovada unei remarcabile înzestrări pentru critica de film.
Iată cronica lui Andrei la un film în vogă în multiplexurile de la noi şi de aiurea: Marele Gatsby, cu Leonardo DiCaprio.


Scott Fitzgerald vs. Cinema, 6 – 0

                                                                                                                         de Andrei Şendrea



            Înainte să văd cea de-a şasea adaptare cinematografică a romanului Marele Gatsby, am citit două cronici, una americană, cealaltă românească, care începeau (prima) şi se terminau (a doua) cu aceeaşi concluzie: autorul romanului trebuie că se răsuceşte în mormânt. Am ieşit din sala de cinema convins că nu aşa stau lucrurile. În ciuda scandaloaselor (pentru fanii cărţii) licenţe regizorale, adaptarea lui Baz Luhrmann e atât de lipsită de vlagă şi de conformistă încât F. Scott Fitzgerald nici nu a tresărit.

            Ceea ce i se impută cel mai frecvent şi fervent regizorului, este anacronismul muzical: jazz-ul e înlocuit de muzică modernă, iar ritmurile de hip-hop masacrează frumuseţea şi puritatea charleston-ului şi foxtrot-ului. Dizolvă toată încărcătura socială şi morală a apariţiei şi succesului acestei culturi hedoniste pe fondul unei reconsiderări a fragilităţii existenţei umane, în urma atrocităţilor Primului Război Mondial. Critica se susţine, Luhrmann reduce roaring twenties, cultură a uşurătăţii, a bunului trai şi a bunului plac, ivită dintr-o tragedie mondială, la un kitsch muzical, în care găsim uşor reţeta de ani buni a Hollywood-ului: reîmpachetarea lucrurilor vechi în ambalaje noi şi lucitoare care să atragă publicul tânăr şi, preferabil, să nu îndepărteze nostalgicii (aşa putem traduce şi de ce bronzul, părul blond şi azurul ochilor l-ar putea face pe Leonardo DiCaprio să treacă drept Robert Redford).

            Concluzia e întemeiată, dar filmul nu este prost pentru că înlocuieşte jazz-ul cu hip-hop, pentru că încearcă să actualizeze petrecerile lui Jay Gatsby, să le mărească intensitatea şi să dea volumul mai tare pentru a rezona cu un public modern, obişnuit de mult cu excesele. Un public care nu înţelege libertatea absolută pe care şi-o asumă o flapperiţă atunci când bea alcool ilegal după ce, de-abia cu câţiva ani înainte, primise dreptul de vot, şi toate astea, în siajul unui război după care încă se semnează anexe la tratatele de pace. Un univers de film nu trebuie să oglindească preferinţele muzicale ale publicului, nici măcar nu e obligatoriu să respecte adevărul istoric (vezi muzica din Django Unchained), dar trebuie să fie coerent cu el însuşi. Or, Baz Luhrmann dă volumul mai tare, dar pare că scoate din priză boxele. Iconoclasmul filmului nu merge până la capăt nici măcar în ceea ce priveşte dezmăţul generalizat. Scena bizară a beţiei din apartamentul pe care Tom Buchanan îl ţine pentru amanta sa, de exemplu, plină de aluzii sexuale care nu există în carte, şi care promite o reinterpretare totală a romanului, este maximul pe care acest film şi-l permite, alături de o singulară şi timidă referinţă la consumul recreativ de medicamente şi alcool. La acestea, se adaugă mişcările foarte rapide de aparat, cadrele foarte plonjate, efectele CGI (de proastă calitate) şi tehnologie 3D, menite să sugereze rapiditatea vieţii, nepăsarea adolescentină şi eliberarea de orice restricţii care defineau societatea americană din acele timpuri.

            Toate licenţele pe care şi le asumă filmul, personalitatea complet diferită a lui Nick Carraway, schimbarea totală a începutului şi sfârşitului cărţii (naratorul e internat într-un azil şi scrie Marele Gatsby ca un soi de terapie), Meyer Wolfsheim, gangsterul evreu jucat de un indian şi altele, nu sunt niciodată duse până la capăt, existenţa lor nu eliberează filmul de text (dacă asta a fost intenţia) şi Luhrmann se întoarce mereu la litera cărţii, fără însă să-i găsească esenţa.

            Romanul însuşi devine personaj, într-un fel de reverenţă pe care regizorul o face către opera lui Fitzgerald: pe lângă multele secvenţe în care devine pur si simplu o lectură filmată, în citirea lui Tobey Maguire, această ecranizare, reprezintă şi o istorie a scrierii unui roman intitulat Gatsby, pe a cărui foaie de titlu, autorul va adăuga cu pixul „Marele”. Reverenţă sau ireverenţă – aşa cum se întâmplă pe tot parcursul filmului, Baz Luhrmann nu se poate hotărî – pentru că Fitzgerald şi Carraway par să aibă în comun doar alcoolismul.

            În această cheie, finalul filmului capătă un sens, dar rămâne o mostră de cinema de mâna a doua. În câteva fraze bine lucrate, dar ăsta e meritul lui Scott Fitzgerald, spectatorului i se serveşte, în scris, morala filmului, adică un extras din roman. Dar pentru că e cinema şi nu proză, va trebui să şi auzim aceste cuvinte în lectura unui actor profesionist, care ştie unde să pună accentele. Regizorul nu se mulţumeşte cu atât, şi cuvintele şi literele încep să zboare către spectator graţie modernei tehnologii 3D, dar de fapt, Luhrmann, dă arta cinematografică în urmă cu o sută de ani, la epoca inserturilor tautologice, adică chiar mai înainte de epoca Marelui Gatsby, pe care nu reuşeşte să o surprindă, dar de care nici nu poate să se desprindă.

            Regizorul acestui Mare Gatsby nu a înţeles lecţia pe care Nick Carraway încerca să i-o predea lui Gatsby, şi pe care o redă fidel în film: ”You can`t redo the past”. După şase ecranizări, încă nu a fost făcut un film care să se ridice la valoarea romanului lui Scott Fitzgerald, un scriitor celebru, printre altele, şi datorită incapacităţii sale a-şi adapta talentul la scrierea scenariilor.

Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul

 

 

43 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 csila 29.05.2013 13:22

IN 12 IUNIE, FENECHIU, ARE LA ICCJ DOSARUL TRANSFORMATORUL, POATE...
ASA MINISTRU, ASA MINISTER.
"Pentru Relu Fenechiu, managementul privat înseamnă ca aceia care au devalizat ani la râd sistemul feroviar românesc, cum este cazul directorilor Micu, Dorobanțu sau Ghibu, trebuiesc promovaţi ca manageri privaţi, dar remuneraţi împărăteşte. Astfel, devalizatorul de ieri, este de astăzi managerul de succes şi, ca atare, trebuie plătit cu mii de euro pe lună. Practic, Fenechiu continuă campania de distrugerea cu bună ştiinţă a căilor ferate...
Cea mai elocventă caracterizare pentru DOROBANTU constă în descrierea făcută de Honore de Balzac: „Parvenitul se târăşte de-a buşilea în faţa celor ce-i pot fi de folos şi este obraznic cu cei de care nu mai are nevoie, aidoma paiaţei dintr-un balet, pare marchiz dacă-l priveşti din spate, dar este bădăran dacă-l priveşti din faţa”.

 
#2 Postacul Suparat 29.05.2013 13:39

Am citit cartea, nu am vazut filmul.

Domnule Popescu,

Dumneavoastra ati scris de multe ori critica de film in ziarul Gandul.
Eu, unul, chiar daca nu am vazut majoritatea filmelor, mi-a facut placere sa le citesc, iar dupa ce le-am citit m-am dus sa vad filmele despre care ati scris.

In cazul de fata, domnul critic nu a reusit decit sa ma enerveze prin stilul "dă băiat dăştept".
Nu am reusit sa citesc nici macar jumatate de text.

Daca dupa cronicile dumneavoastra m-am dus sa vad filmele din curiozitate, dupa aceasta cronica ma duc sa vad filmul de draci.
Sa vad si eu :
E prost filmul, e proasta cronica ( in sensul ca e foarte greu de citit ), sau eu sunt prost ?

PS : Dupa ce cititi " epoca inserturilor tautologice ", va recomand ca cel putin trei zile sa nu mergeti la computerul tomograf. Aveti toate sansele sa primiti un diagnostic gen " Pata pe cap ".

 
#3 alissia 29.05.2013 13:41

Totusi ecranizarea in care joaca Redford este cea mai buna.
Daca n-ar fi fost filmul cati arfi citit romanul lui Scott Fitzgerald care, dupa anumite pareri este de-a dreptul plictisitor. Nu-mi imaginez ecranizarea in varianta muta .

 
#4 laur 29.05.2013 14:14

Pentru nenea ,,studentul'' ala destept ,esplicheaza si la eu care nu este (fost) student ,unde ai gasit si ce inteles are in limba RO espresia:,,autorul trebuie ca se rasuceste in mormant''?Eu care este Roman,, jet bejet ''nu reuseste sa inteleaga ce scrie marele critic de ,,filmuri'' care nu vorbeste bine limba materna dar care se pricepe sa critice pe altii.oooffffff ,cum va arata Ro si lb Romana cand va fi generatia lui in charge?

 
#5 laur 29.05.2013 14:16

Si CTP-ulescu asta care zice de ala ca e capabil

 
#6 Hartia exista 29.05.2013 14:23

N-am vazut filmul, dar impresia este de film prost, cu adaptari abracadabrante, deturnari de la povestea initiala mult prea "indraznete" si cu o coloana sonora greu de suportat pentru gusturile mele personale.
Filmele ultimilor ani sunt tot mai lipsite de substanta, tot mai putin cer de la privitor.
Chiar azi am vazut noul film din seria Star Trek si nu mai am nici un dubiu ca filmele sunt facute pentru zombies.
99% din ce se produce la Hollywood este o insulta la adresa spectatorului.
Cred ca si acest Gatsby nu face exceptie, am asa un sentiment...

 
#7 Jos Guvernescu 29.05.2013 14:41

Dacă nu scriaţi numele autorului cronicii şi ne puneaţi întrebarea cine credem că a scris-o, răspunsul meu ar fi fost indubitabil Mihai Răzvan Ungureanu.

 
#8 Liviu 29.05.2013 15:16

Mi se pare o cronică excelentă. Nu am văzut filmul. Singura greşeală din textul ăsta, care se repetă de câteva ori, e virgula între subiect şi predicatul neprecedat de o apoziţie.

 
#9 ceare domne ? ce ,nai ce face ..?mergi si da dupa minge. hai! 29.05.2013 15:19

Il grande Gatsby, ma non visto da me da Cristian Tudor Popescu Pubblicato il: 2013/05/29 24:42 Aggiornato: 2013/05/29 00:44 Spettatori Pensiero Cari lettori, oggi vi propongo un nome: Andrei Şendrea. Ha 28 anni, è laureato presso Scuola Nazionale di Scienze Politiche ed è uno studente della Facoltà di Cinema UNATC. Sogna di diventare uno scrittore. Finora, Andrei Şendrea fare, secondo sottoscritto, la prova di doti notevoli di critica cinematografica. cronica Ecco Andrew multiplex cinematografici in voga da noi e altrove: Il Grande Gatsby con Leonardo DiCaprio. Scott Fitzgerald vs Cinema, 6-0 da Andrei Şendrea Prima di vedere il sesto adattamento cinematografico del romanzo Il Grande Gatsby , ho letto due recensioni, una americana, l'altra rumena che ha iniziato (prima) e finale (secondo) con la stessa conclusione deve essere che l'autore del romanzo colpi di scena alla tomba . Ho lasciato il teatro convinto che non è il caso. Nonostante la concessione di licenze scandalosa (per i fan del libro), adattamento del regista Baz Luhrmann è così infermo e conformista come F. Scott Fitzgerald non si ritrasse. Qual è il regista accusato più frequente e fervorosa, è musica anacronistica: la musica jazz è sostituito dal moderno e ritmi hip-hop massacri di bellezza e di purezza e Foxtrot di Charleston. Sciogliere tutte emergere carico sociale e morale e il successo di questa cultura edonista, con una riconsiderazione della fragilità dell'esistenza umana, a seguito di atrocità guerra mondiale. Critica sostiene Luhrmann ridurre ruggenti anni Venti , cultura levity, la bella vita e buona volontà, emersa da una tragedia globale, un kitsch musicale, in cui troviamo ricetta facile per anni di Hollywood: riconfezionamento cose vecchie nuovo packaging lucido per attirare un pubblico giovane e preferibilmente non rimuovere nostalgico (in modo che possiamo tradurre e perché abbronzatura,…

 
#10 Vasco da Gama in re minor 29.05.2013 15:23

esti praf, ti-au globalizat racheta!

ps: daca ti- o furau oltenii le puneai si asta pe cantar, acu ce te faci?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa