Florin NEGRUŢIU
Florin NEGRUŢIU
33876 vizualizări 9 mar 2015

E de prost gust văicăreala lui Victor Ponta, care de vreo două săptămâni se tot plânge cum mama sa este linşată la televizor. Dl. Ponta nu scapă nicio ocazie să transmită cât este de îndurerat de ceea ce păţeşte familia lui. În replică, mama premierului şi-a făcut apariţia la Antena 3 să pună lucrurile la punct.

Nimeni nu şi-ar dori ca familia sa, ca mama şi sora sa să treacă prin porţile DNA, mai ales că, în mentalul colectiv, alimentat zilnic de transmisiunile în direct din faţa instituţiei, cei care intră sunt, dacă nu dinainte condamnaţi, cel puţin anatemizaţi pe termen lung. În grila de receptare a poporului telespectator, cine dă cu subsemnatul la DNA trebuie să fi făcut ceva, nici nu mai contează calitatea procesuală în care este chemat. În această logică a privitorului, nimeni nu mai are răbdare să aştepte un proces care s-ar putea întinde pe ani sau un verdict al unei instanţe de judecată care ar putea veni când nimeni nu mai are niciun interes pentru subiect: arestul, audierea cu orele sau simplul interogatoriu al reporterilor de la intrare („De ce v-au chemat?” „Sunteţi vinovat/ă?” „Vă reproşaţi ceva?”) dau satisfacţie instant setei de dreptate a telepoporului. Puţini se sinchisesc de această realitate până când nu li se întâmplă lor sau apropiaţilor lor. Acum a venit rândul familiei Ponta să intre în luminile rampei.

M-am uitat cu atenţie dacă mama sau sora lui Victor Ponta s-au bucurat de vreun tratament special din partea presei, aşa cum, de pildă, a fost tratat Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte. N-am văzut clasicele montaje rulate în buclă pe muzica din Naşul, nici dezbateri kilometrice despre „familia mafiotă”, care să justifice „linşajul mediatic” reclamat de dl. Ponta. Şi atunci unde este durerea premierului? Cine-l supără atât de tare?

În primul rând, îl jenează teribil situaţia în care se află cumnatul, acuzat printre altele de evaziune fiscală. Vestea vine tocmai în momentul în care premierul îşi înţărcase Antifrauda de la ANAF şi îşi făcea un titlu de glorie că are şi el un mic DNA. În realitate, o instituţie mamut, ineficientă, acţionând la comandă politică şi incapabilă să recupereze mai mult de 10 la sută din prejudiciile constatate de instanţele de judecată, ANAF-ul fusese vopsit de dl. Ponta ca să dea bine în faţa populaţiei şi să justifice noul discurs anticorupţie al premierului, adoptat după pierderea alegerilor. Numai că ghinion: DNA (nu Antifrauda) constată că evaziunea fiscală este tocmai în familia premierului, marele luptător antifraudă.

Este evident de ce pe dl. Ponta îl supără DNA, dar nu poate să o spună. Este încă premier, iar după loviturile repetate pe care le-a dat democraţiei şi statului de drept, dansează pe sârmă. Nu se mai poate îngurguţa ca pe vremuri contra „justiţiei băsiste”. Măcar atât a învăţat în ultimii trei ani: că dacă atacă Justiţia, şi în special DNA şi Înalta Curte, e de rău. Totul se întoarce împotriva lui.

Şi-atunci dl. Ponta atacă şi el unde poate: urăşte presa care nu-l iubeşte. Dacă ţi se pare că este o ştire prezenţa mamei premierului la DNA şi-ţi începi jurnalul cu asta, înseamnă că eşti rău intenţionat, duşman al premierului şi chiar – vai! - băsist (?!).

Vă supun atenţiei un episod de un umor involuntar teribil, relatat de însuşi fiul doamnei Cornelia Naum:

Aflând că mama sa e chemată la DNA, dl. Ponta este pe cale să facă un gest suprem de curaj:

- „I-am spus că merg cu ea la DNA, nu voiam să aibă impresia că e singură sau că mă feresc”.

Mai lucidă, doamna Naum îl opreşte strategic, vorbind ca Antena 3:

- „Ca de fiecare dată, ea a fost mai puternică şi mi-a zis: Stai acasă, că o să înceapă toată propaganda băsistă, cum influenţezi tu justiţia. Mă descurc eu foarte bine, nu am nevoie”.

După această corecţie politică, dl. Ponta se întoarce sprinţar la vârsta primei compuneri pentru mama:

- „Nu vreau să sune hazliu, dar cred că sunt fiul mamei mele cu mult înainte de a fi prim-ministru şi o să mai fiu cu mult după ce nu o să mai fiu prim-ministru. Mama mea e cu mult înaintea funcţiei de prim-ministru”.

Ana are mere, cumnatul are contracte, Victor are mamă.

Din această poveste, mama apare mult mai puternică şi mai hotărâtă decât fiul ei. O legendară mumă. A suportat cu stoicism şi, aş putea spune, chiar cu demnitate chemarea la DNA şi momentul dificil în care se află ginerele său, găsind puterea şi de o mică ironie la adresa presei („Sunt soacră, nu consilier”). Apoi, dovedind stomac de politician, a ieşit la bătaie, într-o emisiune care i s-a dedicat la Antena 3, unde a impus obiectivul discuţiei: „Nu am vrut să am imaginea unei persoane speriate, care pozează în victimă. Am refuzat categoric imaginea de săracă, bătrână şi bolnavă”.

Prin urmare, doamna Naum vrea să spulbere exact imaginea pe care i-a desenat-o fiul său, în văicărelile lui televizate. Spre deosebire de mama care nu a vrut să i se plângă de milă, Victor Ponta s-a victimizat din primul moment în care cumnatul a fost arestat, cerşind lacrimile audienţei: „E o mare suferinţă să văd că mama şi sora mea sunt linşate mediatic doar ca să fiu eu lovit politic”.

Atunci când e întrebat de fraudarea fondurilor europene sau de contractele cu statul pe care cumnatul le-a obţinut de când dl. Ponta e premier, acelaşi dl. Ponta se ascunde după fustele mamei: Linşaj, sufăr, săriţi, băsiştii mă omoară! Suferă că mama sa e linşată când nimeni nu face asta, la fel cu „suferea” în campanie că este ortodox, când nimeni nu-l „acuzase” de aşa ceva. Manipulare de grupa pregătitoare. Singurul care vorbeşte cu obstinaţie de mama sa e chiar dl. Ponta. Articolul acesta nu ar fi existat dacă dl. Ponta nu găsea de cuviinţă să-şi plângă suferinţa din nou aseară în direct. E prea mult, e prea de neam prost. Singurul linşaj la care asistăm e cel la adresa bunului simţ.

Deocamdată, realitatea seacă zice că doamna Naum este martor în acest dosar şi că nu are nicio vină. Singura vină este că a crescut un copil laş, obraznic şi răzgâiat, care, inevitabil, a ajuns premierul unei ţări triste, pline de umor.

 

Citește și: