|
Noi simţim, nu gândim!
de Cristian Tudor POPESCU | 19 MARTIE 2009
Cred că greşeala cea mai mare pe care o poate face un jurnalist în legătură cu Traian Băsescu este să analizeze zicerile d-lui preşedinte din punct de vedere politic, economic, social, turistic, agricol, sepepistic etc., sau din punct de vedere uman. O singură specie ziaristică, astăzi în declin, se potriveşte cuvântărilor publice ale d-sale: cronica de teatru. Tot ce prestează la televizor d. preşedinte este o succesiune neîntreruptă de autoînscenări ale propriei persoane, de piese într-un act, cu un singur actor şi, după caz, cu niscai figuranţi. În ultima sa reprezentaţie, la Teatrul Cotroceni, n-a fost vorba nici de FMI, nici de deficitul bugetar, nici de salariile bugetarilor, nici de Ungaria şi Constituţie, nici măcar de Elene, ci de noile roluri, noile poze din spectacolul cu sine pe care d. preşedinte vrea să le dăruiască naţiei cu autograf pentru stagiunea de toamnă.
Deviza şi-a enunţat-o limpede tot marţi seară: „Când eşti lider politic, îţi poţi permite orice artificiu”. Tema luptei cu corupţia, rolul Ţepeş din Piaţa Victoriei, cu care d-sa a câştigat premiul publicului în 2004, este în clipa de faţă golită, storcoşită, plină de noroi ca un pet de bere la doi litri călcat de un gip. Prin urmare, venind vorba despre proiectul actual de Cod Penal al Ministerului Justiţiei, care, potrivit şefului DNA, Daniel Morar, îi favorizează pe cei acuzaţi de corupţie, d. Băsescu ne povesteşte o pildă despre un caftangiu condamnat acum pentru ce-a făcut cu 10 ani în urmă şi care, între timp, şi-o fi întemeiat o familie, are copii...
Incredibil, dar adevărat, acum preşedintele nu mai strunjeşte ţepe, că nu mai rentează, în schimb e sfătos.
În toată discuţia despre amestecul său în acordul cu FMI, d. Băsescu a fost interesat să plaseze o singură frază, cu glas pătrunzător şi privire aşijderea: „Când ţara este în dificultate, preşedintele nu poate dormi la Cotroceni”. Şi a plasat-o. După aceea, pentru o bună parte dintre alegătorii săi, pe care aş numi-o simţirişti, „răsuceala” penibilă a d-lui preşedinte, cum că, cu 6 săptămâni în urmă a spus „cu convingere” că „FMI e ultimul lucru la care aş apela” şi faptul că acum susţine taman contrariul constituie o dovadă că el nu e „îngheţat în proiect” ca alţi politicieni, n-a mai contat. Ca să observi că atitudinea firească a unui şef de stat responsabil era nu să fie „îngheţat”, nici „dezgheţat” în proiect, ci, pur şi simplu, să nu arunce cu vorbe pe o temă unde cuvântul experţilor economico-financiari e hotărâtor, trebuie să aloci puţin timp gândirii. Or, simţiriştii fac asta foarte rar, pentru că ei sunt ocupaţi să simtă că preşedintele nu doarme, ne veghează.
„Biata Elena, ce fată curajoasă, merge singură în alegeri, ca pe podişca pisicii, ca să nu-i facă rău lu’ taică-su şi partidului, ce oameni răi, domne, ce-or fi avut cu ea, are facultate în America, a zis domnu’ preşedinte”. O altă mostră de simţire a simţiriştilor, după ce d- Băsescu a rostit cu glas cavernos despre sine şi familia sa: „Nu mizaţi că fiica mea, eu, nu vom avea bun simţ”, iar a doua zi, d-şoara Băsescu şi-a anunţat demisia din PD-L în vederea candidaturii independente, urmând să revină ca şi cum s-ar fi dus până la toaletă. Nu-ţi trebuie prea multă minte ca să râzi cu sughiţuri auzindu-l pe unul dintre cei mai performanţi mitocani din istoria politică a României vorbind de bun simţ, iar în cazul Elenei Băsescu, din nou, operaţiunea aceea un pic obositoare, gândirea, ar fi adus în capul simţiriştilor o constatare simplă: adevăratul, evidentul bun simţ, ar fi fost ca femeia-copil să mai aştepte cu candidatura, până învaţă măcar să vorbească. Sau, mă rog, la Bruxelles nu se cere să ştii româneşte...
Sceneta a treia. Propoziţia-cheie: „Acest lucru, Constituţia României, este nenegociabil”. Lăsând la o parte modul în care a „negociat” d. Băsescu Constituţia respectivei ţări în toţi aceşti ani de i-au zburat paginile, lucru pe care simţiriştii nu şi-l amintesc, căci şi memoria ţine de gândire, rămâne plăcuta percepţie „avem în fruntea noastră un fiu al ţării” care, ca un viteaz, nu l-a lăsat pe ungurul obraznic să aterizeze pe pământul Ardealului. Vadim s-a fleşcăit, îl avem însă pe Băsescu. Faptul că preşedintele Solyom a ajuns bine mersi cu maşina în „autoguvernarea Harghita” şi a spus ce-a avut de spus, faptul că sintagma de mai sus, aflată pe un act de circulaţie foarte restrânsă, putea fi corectată ferm pe cale diplomatică, fără spectaculoasa interdicţie de survol şi, în fine, faptul că, pe plan extern, singurul rezultat e că ne-am făcut de rahat ca stat, nu contează pentru simţiriştii noştri, care, pe lângă sensibilitate, au şi mult patriotism la lingurică.
Deci, imaginea integratoare pentru simţirişti a fotomontajului băsescian este: Preşedintele nu doarme la Cotroceni, el are bun simţ şi le dă peste bot bozgorilor. Cortina. Cu sentimentul frunzei care cade la început de primăvară (vedeţi, simt şi eu ceva), mai inventariez vreo câteva ne-simţiri de-ale d-lui preşedinte:
• În legătură cu arvuna petrogazeiferă din Marea Neagră a guvernului Tăriceanu, d. Băsescu zice: „Să vedem, să vedem. Eu încă nu m-am pronunţat pe această temă, deja am destule analize, dar prudenţă...” Vasăzică, în cazul unui posibil şmen local d. preşedinte e prudent, iar în legătură cu relaţia României cu FMI, esenţială pe plan internaţional, se aruncă din gard în gard cu declaraţiile.
• De ce a promulgat d. Băsescu legea privind creşterea cu 50% a salariilor profesorilor? Ca „să nu distorsioneze alegerile”. Interesant. Dar când cerea din trei în trei săptămâni alegeri anticipate, atunci ce distorsiona, viaţa culturală? Şi cum ar fi fost distorsionate alegerile din toamna trecută, se fura la urne, se publicau listele, nu mai erau libere, directe şi secrete dacă d. Băsescu nu promulga legea 50%? Nicidecum, singura distorsiune era adevărul în locul minciunii cu care PD-L şi PSD au adunat procente.
• „Era o chestiune de responsabilitate: până unde se implică preşedintele în deciziile Parlamentului”. Hă, hă, hă. Se implică până la a propune aruncarea peste balustradă a celor 322 de parlamentari care, nu moral, nu justificat, neinspirat, dar legal, au votat suspendarea d-lui Băsescu.
• „Construcţia este consum sau investiţie? Dă locuri de muncă?” Asta spune d. Băsescu despre sediul megalomanic proiectat pentru SPP-ul aflat în directa sa subordonare. Îmi îngădui să-i reamintesc d-lui preşedinte că exact aşa cuvânta biznismenul Ilie Alexandru, Hermesul de Slobozia, ca să justifice înălţarea unui turn Eiffel mai mititel în câmpia Bărăganului cu banii băncilor de stat: „E investiţie, dau de muncă la oameni”.
• Tot despre SPP: „Vă asigur că nu face bine nimănui să ţii o unitate militară în Parlament”. Da, de ce? Pe mine, ca simplu cetăţean, nu mă deranjează deloc să stea sepepiştii lângă ăia pe care-i păzesc sau să le dea sălaş d. Băsescu la Cotroceni, căci nu pe mine, cetăţean, mă apără mia asta şi ceva de bodigarzi bugetari.
Mă opresc. Despre „Frumoasă eşti, patria mea!” şi turista Udrea nu mai am putere să scriu. Îmi rămâne să mai spun doar că pe cei care îl susţin pe Băsescu din interes, pentru o şefie grasă sau un contract mănos cu statul, pentru un post de ambasador sau de europarlamentar, îi înţeleg. În ce-i priveşte însă pe simţirişti, mi-e milă. Nu de ei, ci de bestiile nesimţitoare asemenea mie, pentru că suntem contemporani cu ei.
|
EDITORIAL 
Nu sunt fan Gică Popescu, dar nici nu-l antipatizez. Îl consider un banal şmecher cu ifose şi scriam asta încă de pe vremea când îşi boteza copilul Nicolas, că Nicolae îi puţea, iar presa îl numea „barometrul” moral al campionatului românesc. După aceea s-a văzut cât de jos putea să meargă „barometrul”... 
