Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3941 vizualizări 4 feb 2018

Ultima oară când a fost văzut era optimist. Săptămâna trecută, în declaraţia de presă comună cu preşedintele Comisiei Europene, euforicul Jean-Claude Juncker, discursul lui Klaus-Werner Iohannis căpătase accente de-a dreptul patetice (cât de patetic poate fi un ţurţure):

“Independenţa Justiţiei româneşti este intangibilă! Este o chestiune pentru care mă voi implica total şi voi face tot, absolut tot ce poate să facă un Preşedinte pentru a păstra lucrurile aşa!”.

Ce poate să facă, mai exact, Preşedintele? Acelaşi Preşedinte care a promis poporului său un Proiect de ţară până în Centenar, hotărât şi convins că va reuşi, cum şi la Bruxelles, miercuri, s-a declarat ”hotărât şi convins”.

Ce poate să facă?  O spune chiar domnia sa, cu netulburarea caracteristică: să se agite. ”Mă implic foarte mult şi sunt optimist (…). Şi pentru asta, cel puţin, eu mă agit destul de mult. Se vede, nu se vede, asta este partea a doua”.

O fi Justiţia ameninţată, în independenţa ei, de demersurile parlamentare ale majorităţii PSD-ALDE, dar statul de drept funcţionează, ne-a liniştit Preşedintele după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk:

“Nici nu a început cineva să considere că în România nu mai funcţionează statul de drept. Nu trebuie să intrăm în panică aşa din oficiu şi pe orice temă. Faptul că avem discuţia pe legile Justiţiei este o chestiune care ţine de politica românească şi eu sunt optimist că se poate rezolva. Statul de drept este o chestiune care e vitală pentru România, dar în acelaşi fel şi pentru Europa, şi nu a fost pus sub întrebare sau n-au fost îndoieli în această privinţă nici acasă (şi strada? n.m.), nici la Bruxelles”. Cu alte cuvinte, au dreptate Dragnea şi Tăriceanu că Juncker şi Timmermans, preşedintele şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, au fost “dezinformaţi” când, de 24 Ianuarie, ne-au trimis o felicitare care începea aşa: “Urmărim cu îngrijorare evoluţiile recente din România. Independenţa sistemului judiciar din România şi capacitatea sa de a lupta contra corupţiei sunt esenţiale pentru o România puternică în Uniunea Europeană”.

Ce să înţeleg? Că n-avem o problemă cu statul de drept. Şi, totuşi, concede şi Preşedintele, ”cred că avem o problemă majoră cu legile Justiţiei şi cu Codurile în România”. Avem sau n-avem? “Însă această problemă trebuie să o rezolvăm în România. Degeaba aşteptăm să vină cineva din afară să ne prezinte o soluţie. Soluţia este la noi şi, din acest motiv, am insistat mai mult decât în alte situaţii să avem soluţii legislative care, sigur, satisfac şi nevoile sistemului de acasă, dar care satisfac şi criteriile general valabile, pe care le numim noi valorile europene (…). Procesul legislativ este, însă, undeva la jumătatea sa, suntem în etapa în care Curtea Constituţională (controlată politic, n.m.) trebuie să se pronunţe. La mine nu au ajuns. Când o să ajungă, atunci o să scriu o scrisoare Curţii Constituţionale sau Parlamentului, aici sunt mai multe variante pe care le am, şi atunci o să vă dau mai multe detalii”.

Care sunt variantele cele multe? Aştept detalii.

Între timp, a izbucnit scandalul cu Serviciul de Protecţie şi Pază, catalogat de Preşedinte ”o non-problemă”. Altă “non-problemă”, dar pe care cei care au declanşat panarama nu ştiu s-o traducă în termeni instituţionali. Dacă SPP face poliţie politică (se prea poate), lucrul acesta trebuie cercetat şi dovedit. Până vor fi dibuite procedurile corespunzătoare, era firesc ca Preşedintele să ceară directorului să se suspende.  

În sfârşit, ultima “non-problemă” e ceea ce am numit apocalipsa anticorupţiei – macro-eşecul DNA în Dosarul Microsoft. Comunicatul tehnicoid al instituţiei nu răspunde la ceea ce Preşedintele ar fi putut să facă adresându-se naţiunii: mai putem avea încredere în Justiţie? Este Justiţia independentă? Cu fiecare  zi care trece şi sub tirul încrucişat al propagandei, încrederea se va prăbuşi, greu de resuscitat, cu toată “agitaţia” Preşedintelui. 

Citește și: