Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2336 vizualizări 24 sep 2017
America nu va ataca militar Coreea de Nord. Nici aliaţii săi, nici un stat responsabil din lume n-o susţine în acest demers care ar da foc nu doar Peninsulei Coreea, ci intregii lumi. Singurul pericol ar fi un accident nefericit, care să ducă la decizii intempestive (Kim şi Trump sunt, ambii, imprevizibili cu majuscule).   
 
Aliaţii săi din regiune, cărora Statele Unite le-au garantat securitatea - Coreea de Sud şi Japonia - se opun categoric soluţiei militare. China, căreia preşedintele Trump i-a pus în cârcă rezolvarea problemelor cu regimul de la Fenian, cu atât mai puţin îşi doreşte o rezolvarea armată a crizei şi, pierzând yuani frumoşi, susţine sancţiunile economice ale ONU.
 
Chiar dacă ieri ministrul de Externe nord-coreean, domnul Ri, i-a întors preşedintelui Trump înjurăturile la adresa lui Kim Jong-un, până la a-l face “dereglat mental”, iar  @realDonaldTrump s-a grăbit şi nu s-a lăsat mai prejos, chiar dacă wrestlingul geopolitic continuă, diplomaţii  – nu neaparat cei propulsaţi politic – continuă să caute canale şi platforme  de comunicare.
 
Ministrul de Externe chinez, Wang Yi, a reafirmat angajamentul ferm al ţării sale pentru denuclearizarea Peninsulei Coreea, prevenind guvernul de la Fenian să nu-şi continue drumul într-o direcţie greşită, şi propunând reluarea aşa- numitelor  “negocierilor în şase” - Coreea de Nord, Coreea de Sud, Statele Unite, China, Japonia şi Rusia – desfăşurate în perioada 2003-2008, cu vagi rezultate atunci,  stopate la iniţiativa Coreei de Nord. În scopul reconstruirii acestei platforme de discuţii, Beijingul a propus “suspendarea pentru suspendare”: nord-coreenii să suspende testele nucleare, iar americanii şi sud-coreenii să suspende exerciţiile militare comune.
 
“Suspendare pentru suspendare” a rămas în suspensie din vremea preşedintelui Barack Obama. Acesta a refuzat  propunerea nord-coreeană de dialog fără precondiţii, propunere care avea sens – Fenianul nu putea renunţa la principalul său instrument de negociere, programul nuclear, înaintea negocierilor.
 
Cerinţele nepotului preşedintelui etern sunt clare încă de când Trump nu se instalase la Casa Albă: Coreea de Nord să fie recunoscută ca putere nucleară (cum a fost recunoscut Pakistanul) şi lui Kim Jong-un să nu-i fie rezervată soarta lui Saddam Hussein sau a lui Gaddafi.  
 
În clipa de faţă, după toate maimuţărelile celor doi lideri – Kim Jong-un şi Donald J. Trump – prioritatea zero trebuie să fie reconstruirea atmosferei prielnice discuţiilor, prin reducerea tensiunilor, care, în ultimele luni, au escaladat artificial într-un penibil război al vorbelor.     

Citește și: