O ameninţare mai mare decât neplata pensiilor şi salariilor

Postat la: 15.10.2009 21:05 Ultima actualizare: 15.10.2009 21:06

Românii nu trebuie să-şi facă griji legate de plata salariilor şi pensiilor. Nu vor mai veni bani "buni" de la FMI, se va apela la banii "răi" de la BNR, care va fi constrânsă de către politic să dea drumul la tiparniţă. Cu cât pe piaţă vor fi mai multe petice de hârtie cu însemnele monetare, cu atât vor creşte preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor, iar românii vor ajunge, ca bulgarii în 1996-1997, să cumpere dintr-un salariu sau pensie doar 1-2 kg de cârnaţi. Sărăcirea absolută este principala ameninţare pentru români, care nu numai că au fost aduşi pe marginea prăpastiei de o clasă politică incompetentă şi coruptă, dar riscă să vadă moartea cu ochii, dacă nu se vor lua de urgenţă măsurile care se impun. Despre ce este vorba? Toată lumea este de acord că performanţa guvernului Năstase (2001-2004) a fost cea mai bună de după '89.

Cabinetele care l-au succedat însă nu au mai performat. Dar cel mai îngrijorător este faptul că nici guvernele viitoare nu vor avea şanse de izbândă. Motivul este simplu: cele trei atuuri pe care s-a bazat performanţa guvernului Năstase nu mai există astăzi. Primul este un scop naţional bine definit la care să adere toate partidele. Atunci era intrarea României în Uniunea Europeană. După aderare, nu a mai existat însă nici un scop naţional, deşi BNR a încercat, dar în zadar, să impună adoptarea euro.Un alt atu dispărut este atitudinea de câine de pază a FMI. După ce a abandonat reţetele sale monetariste în favoarea keynesismului şi a început să politizeze totul, Fondul nu-ţi mai dă peste mână când nu faci ceea ce te-ai angajat, ci te mângâie pe creştetul capului.

Condiţii mai blânde decât cele puse României de către FMI nu se mai întâlnesc decât în Ucraina şi Pakistan. Problema gravă este însă că politicienii noştri nu realizează că reformele convenite cu FMI trebuie făcute şi dacă avem, şi dacă nu avem o înţelegere cu Fondul. Scopul împrumutului de la FMI nu este altul decât acela de a face treptat, şi nu dintr-odată, reformele necesare, pentru ca populaţia să suporte mai uşor costurile lor.Al treilea atu, poate cel mai important, care nu mai există este ciclul electoral. Până în 2005 am avut alegeri într-un an din patru. După aceea, au fost aproape în fiecare an. În perioada 1991-2005 am avut patru ani de alegeri în care s-au suprapus prezidenţialele, parlamentarele şi localele. Altfel spus, din 15 ani, 11 au fost lipsiţi de constrângeri electorale. Din 2006 până în 2020 vor fi 9 ani electorali şi numai 6 neelectorali. Două sunt cauzele înmulţirii anilor electorali: decuplarea prezidenţialelor de parlamentare şi apariţia alegerilor europene.

Deci o să avem în 2012 parlamentare, în 2013 europene şi în 2014 prezidenţiale. Cum şi-ar putea imagina cineva că în cei trei ani consecutivi de alegeri se vor mai gândi politicienii noştri la economie, la reforme sau la adoptarea euro? Lipsa unui scop naţional şi a unui câine de pază, dar, mai ales, proliferarea anilor electorali au dinamitat atât calendarul electoral, cât şi ciclul economic. Dacă nu se vor schimba actualele reguli ale jocului, îndeosebi în ce priveşte calendarul electoral, orice guvern va fi în continuare legat de mâini şi de picioare, iar consecinţele sunt lesne de bănuit. O soluţie există şi este simplă: revenirea la un an de alegeri din patru. România se află la o mare răscruce de drumuri. Dacă va exista voinţă politică de schimbare, România va reuşi să depăşească actualele dificultăţi şi chiar să progreseze. În caz contrar, are toate şansele să alunece în prăpastie.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

19 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 constantin 15.10.2009 21:41

Chiar nu v-ati dat seama ca asa zisa clasa politica nu distruge tara in mod intamplator ci in mod programat , teleghidati de forte externe si ajutati de pasivismul si hotia din Romania ?

 
#2 Razvan 15.10.2009 21:42

Ştiţi ce mi-a trecut prin minte, ştiindu-vă "tare" la economie (v-am "urmărit"wink?
Că e foarte probabil să aveţi dreptate şi că o să fie jale...

 
#3 underdog 16.10.2009 01:37

dom' gigi, nu neaparat regulile jocului ar trebui schimbate, ci "jucatorii" siliti cumva sa le respecte...

 
#4 a 16.10.2009 07:01

1-2 kg.de carnati? Pai,de ce carnati?Mamaliga cu ceapa (ori,mai bine!,cu mujdei),ca pe vremurile cele minunate ale lui Carol I,nu se mai serveste in Romania? Pai,vedeti...

 
#5 ciupi 16.10.2009 07:06

romania n-a fost adusa pe marginea prapastiei de o clasa politica imcompetenta si corupta ci in primul rind de criza mondiala pe care au provocat-o bancile de pretutindeni, acolo unde coruptia este uriasa in comparatia cu cea pe care o exercita amarastenii nostri din politica virgula carasului auriu... asta nu inseamna ca parerea pe care o am despre politicieni se deosebeste cu ceva de aceea pe care o au toti oamenii cit de cit inteligenti din aceasta tara.

 
#6 Comunitatea Romanilor cu Bun-Simt 16.10.2009 08:36

Semnati petitia pentru a forma Comunitatea Romanilor cu Bun-Simt

www.petitieonline.ro/petitie-p55954054.html

Pentru toti romanii care vor sa schimbe lucrurile in bine, in Romania. Pentru romanii inteligenti, curajosi si cu bun-simt. Trebuie sa ne unim, pentru ca unde-s multi puterea creste. Spuneti si prietenilor de aceasta petitie.

Puteti accesa si blogul CRBS
www.crbs.blog.com

Multumesc

 
#7 Băsescu, paravanul hoţilor şi hoţiilor 16.10.2009 09:35

Nu este o surpriză că preÅŸedintele vrea un alt prim-ministru decât toÅ£i ceilalÅ£i!!! Nu trebuie să hâÅ£âne, bruieze el guvernul?? Scandalul din ce mai iese?? Ce se face dacă nominalizatul nu-l bagă-n seamă, ca Tăriceanu??!! Cum mai apare el priceput la toate??

Nu este o surpriză că preÅŸedintele pretinde că este apărătorul pensionarilor, când în timpul guvernării d.a cu ministru pdl Gheorghe Barbu la Ministerul Muncii(6 martie 2006, GalaÅ£i) , a avut loc prima grevă a pensionarilor din lume!!! El se contrazice în fiecare zi!!! Mai contează ce spune despre pensionari sau despre Tănăsescu sau despre oricare alt subiect???

Este o surpriză că preÅŸedintele n-a plâns!!! Doar i-a căzut guvernul ÅŸi-l ÅŸtie toată lumea cât e de „simÅ£itor” când cade câte-un „stolojan”!!. 11 pedeliÅŸti, tot unul ÅŸi unul! Boc, Videanu, Pogea, Blaga, Berceanu, Elena Udrea, Plăcintă, StâniÅŸoară, Toderică… Păcat că lipseau alÅ£i câÅ£iva nepregătiÅ£i, care au avut timp mai mult să dea măsura hoÅ£iei ÅŸi prostiei lor: Hârdău, Miclea, Ridzi, Dobre, Sulfina!!! Mai ceva decât „guvernul de unicate” al altui „democrat” celebru, Petre Roman!!!

Nu este o surpriză că miniÅŸtrii pedeliÅŸti ÅŸi-au premiat angajaÅ£ii! Doar de ce au fost angajaÅ£i?! Să muncească, să administreze domeniul pe care-l conduc??! Nuu!! Că majoritatea nu au nici o calificare în domeniul pe care-l administrează!!! Ei sunt specialiÅŸti în demolări!!! Au fost puÅŸi să-ÅŸi primească tainul ÅŸi să se angajeje cu nesimÅ£ire în campaniile electorale care vin!!! Åži cine ÅŸtie când mai cade peste capul lor aÅŸa o „pleaÅŸcă”!!

Nu este o surpriză că magistraÅ£ii refuză să-ÅŸi "demaÅŸte" colegii!!! Pentru că Daniel Morar este chiar apărătorul corupÅ£ilor pedeliÅŸti!! De aceea, oricâte încălcări ale legii a făcut - vezi cazul Emil Burzo, hăituit de Daniel Morar ÅŸi care a câÅŸtigat la CEDO - este încă ÅŸef la DNA-ul pedelist al lui Băsescu!!!

Nu este o surpriză că o solicitare pedelistă la Curtea Constituţională, facută de prim-ministrul Boc, profesor universitar de drept constituţional să fie respinsă!! Doar gaşca pedelistă nu respectă nici o lege, chiar dacă le ştie foarte bine, că doar le predă studenţilor!!!!

Nu este o surpriză că creşte cursul! Cu un preşedinte şi un guvern de şmenari ati vrea să scadă?!!

Nu este o surpriză că Băsescu-PDL apare la televizor şi spune poezii sau alte prostii!!!!

Åžtie că o ÅŸleahtă de golani, camarila profitoare, va spune că-i un om sensibil si câte alte tembelisme, valabile la omul prost!!! Åži scopul a fost atins!!!

"Catindatul" a apărut, l-au văzut oamenii, propaganda s-a produs!!!! Nu contează decât că a produs un subiect!!!

De aici încolo este treaba propagandiÅŸtilor să coafeze realitateatv, labe1tv ÅŸi alÅ£i netrebnici antrenaÅ£i în minciună ÅŸi diversiune ÅŸi s-o facă onorabilă!!!!

Băsescu n-a făcut ÅŸi nu va face niciodată nimic!!! El este un paravan în spatele căruia se ascund milioane de hoÅ£i ÅŸi hoÅ£ii!

PDL este partidul care este în campanie electorală permanentă! Acest partid nu are un program economic, politic!!!

Are insă o strategie de a-şi atrage votanţii - minorităţi de orice fel, unele antisociale!!!

Ştie că omul obişnuit nu este interesat de politică, face orice să-l convingă că nu merită să voteze pentru ca să-şi aducă la vot marginalii: curvvele, proxeneţii, drogaţii, membrii sectelor religioase!!!

Pdl a avut şi are o strategie de a atrage marginali ca: enoriaşii unor culte protestante sau secte: evanghelişti, adventişti, penticostali (au deputat pe fiul şefului cultului penticostal -Lucian rivis tipei -deputat pdl de Arad, la Satu Mare Samuel Ţintaş vicepresedinte pdl) - fiindcă sunt la fel de supuşi politic ca şi religios, ţigani-supuşi politic bulibaşei, consumatori de droguri( vezi ca eba susţine legalizarea drogurilor), currve şi proxeneti, homosexuali( Prigoană-Băsescu-pdl susţine legalizarea prostituţiei)!

Pdl este partidul hoÅ£ilor, currvelor si proxeneÅ£ilor, homosexualilor, consumatorilor de droguri, hoÅ£ilor împroprietăriÅ£i cu o parte din averea statului, Å£iganilor, sectelor religioase, antiromânilor, demolatorilor bunului simÅ£ în România!!!!!!!!

 
#8 punctul pe i 16.10.2009 10:40

Vai vai , da prapastios articol ati mai scris , stimate domnule profesor !! Vai vai ce REA poate fi tiparnita romaneasca , care tipareste ..biletele cu efigia BNR si ce BUNA este cea care tipareste ..hartia igienica cu chipul lui B Franklin !! Vai ce rau este celor care nu ..pupa * imparatului si ce bine este sa fii lingau !! vai ce bine este atunci cand defapt economia nu inseamna bunuri fizice , reale ci.. hartii tiparite !! Bravos...frumoasa .."stiinta " mai este si economia asta .. Oare or mai fi multi tamp/iti pe pamant care sa mai rabde ..potlogaria aceasta ??

 
#9 VW Bora 16.10.2009 11:07

ardeleni! decuplaÅ£i-vă odată de marasmul care duce Å£ara de rîpă! urmează votul. aveÅ£i minte? prostalăii de slovaci au avut, deÅŸi la ei nu era cazul...

 
#10 Si eu ma gandesc... 16.10.2009 11:36

...precum voi, ceilalti, adica MAJORITATEA, sa-i dam VOT NEGATIV LUI BASESCU!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa