Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
7800 vizualizări 25 iun 2018

Am uitat multe chipuri de atunci, însă chipul Păcăliciului nu mi-l pot scoate din minte. Era imaginea pierzătorului senin. Clovnul confuz, mirat că aduce ghinion.  

La Moţiunea de Cenzură de miercuri, Ludovic Orban, omuleţul nevricos aşezat în jilţul Brătienilor, va face figură de Păcălici.

Să dobori Guvernul Vasilica - între noi fie vorba, n-ar fi existat un Guvern Vasilica fără munificenţa preşedintelui Klaus Iohannis, care a mai avut şi cinismul să-i ureze succes (în buimăcirea României) – cu un Păcălici e, fireşte, o păcăleală tipic politicianistă.

Aritmetic – cum altfel? - vorbind, Orban are nevoie inclusiv de voturi ale pesediştilor (ăştia îl ţin pe Dragnea în pervaz, ca pe bunica lui Bulă, până îşi trec legile). Ca să-i convingă pe cei de care are nevoie, trebuie să le garanteze că nu vor pleca de la Putere, să le dea ceva la schimb. Urmaşul bizar al brătienilor le dă cu flitul unor declaraţii golite de noimă: “PNL este deschis, după căderea Guvernului, la negocieri cu toate forţele politice civilizate, decente, care vor binele României, pentru conturarea unei soluţii benefice pentru România, care să reaşeze România pe drumul firesc, euro-atlantic, pe un drum democratic, care să respecte valorile şi principiile fundamentale care stau la baza funcţionării UE”. După o frază ca asta, cad ca seceraţi până şi propriii acoliţi.

Ludovic Orban nu s-a ostenit nici măcar să negocieze cu asociaţia culturală UDMR, deşi a minţit ieri, la Suceava, că ar fi făcut-o: “Am purtat negocieri cu UDMR, de asemenea am purtat negocieri cu parlamentari individuali din coaliţia majoritară, negocieri care vor continua luni, marţi şi miercuri până în momentul votului”. În urmă cu câteva ore, Kelemen Hunor a simţit nevoia să restabilească adevărul: “Am auzit că Ludovic Orban a negociat cu mine, dar ceea ce dânsul numeşte o negociere, a fost o discuţie la o cafea, undeva prin 20 mai (şi a durat maximum 13 minute, n.m.). Nu acum, nu după ce au depus moţiunea de cenzură, ci în urmă cu peste o lună. Nu am negociat. I-am spus atunci d-lui Orban că vreau să ştiu ce se întâmplă după moţiunea de cenzură, presupunând că există şansa de a schimba Guvernul, vreau să ştiu pe ce majoritate se bazează, cu semnături. Cine va fi premierul, susţinut de o majoritate, cu cele peste 200 de semnături, aşa cum se face în ţări civilizate. Apoi am vrut să văd programul de guvernare, să ştim ce se face cu ţara, cine sunt miniştrii portofoliilor importante – Finanţe, Interne, Apărare, Educaţie, Transporturi, Dezvoltare regională, Economie şi care sunt acţiunile pe termen scurt şi mediu pentru jumătatea de mandat – fiscalitate, educaţie, dezvoltare infrastructurală, să ştim în ce direcţie se duce ţara. Sunt chestiuni simple, oneste, transparente”. Şarpele Ka le zice bine.

Şi dacă Kelemen e preocupat de faptul că Orban habar n-are încotro va îndrepta România după moţiune, ăsta da motiv de reflecţie pentru doamna Chichirău când va ieşi din live.

Că “liderul Opoziţiei”, cum îi place să-şi zică, îşi abureşte partidul, e treaba celor care îl duc în cărcă. Dar că îi minte cu neruşinare pe românii din stradă e un gest care îl va trimite foarte curând la muncă, dacă va face faţă interviului de angajare.

Citește și: