Patria şi Mafia reloaded
La prezidenţialele din 2000, Corneliu Vadim Tudor a ţinut democraţia cu sufletul la gură intrând în turul al doilea sub sloganul "Jos Mafia! Sus Patria!". M-au trecut fiorii auzindu-l pe Sorin Oprescu preluând limbajul şi ideile liderului PRM. Candidatul "fără stăpân" aleargă acum spre Cotroceni pe culoarul extremei stângi. Oprescu se vrea noul Vadim Tudor, în varianta upgradată.
În Banat, în prima vizită electorală după anunţarea
candidaturii, Oprescu s-a jurat că nu este omul lui Traian Băsescu.
A probat-o descriindu-l pe preşedintele în funcţie ca "vârf al
sistemului nenorocit" şi acuzându-l că "a lăsat ţara la îndemâna
structurilor mafiote economico-financiare". Nicio dovadă, nici
măcar de genul celor abracadabrante cu care Vadim Tudor îşi amăgea
alegătorii.
Primarul-candidat are şi program de guvernare. E bazat
pe "adevărul spus românilor". Şi e "scurt". O fi bine? E prima dată
când aud că mărimea unui program de guvernare contează. Are şi
premieri, tehnocraţi, pentru că politica e infectă. Îi vrea pe
Daniel Dăianu (liberal) sau Florin Georgescu (fost pedeserist).
Garantează că nu-i va nominaliza niciodată ca prim-miniştri pe
Băsescu sau pe Emil Boc. Nu pentru că ar fi incompetenţi, ci pentru
că, din nou, mărimea contează: "Mulţi cred că funcţia asta li se
potriveşte ca o mănuşă. Şi ea este ca o pălărie foarte mare care
cade peste ochi. Şi în timpul ăsta, curea la pantaloni, băieţii
n-au şi cade pantalonaşii (...) Şi când cad pantalonaşii li se vede
cocoşelul. Şi atunci vede naţiunea de ce sunt în stare ei".
Sorin Oprescu dă asigurări, ca şi Vadim Tudor, că va instaura
liniştea în ţară într-o lună de la instalarea la Cotroceni. Nu
spune cum, pentru că n-are încă destul curaj să promită execuţii pe
stadioane şi arestarea fără proces a corupţilor.
Alegătorul însetat de ordine pe străzile scăpate de sub control e lăsat să-şi imagineze armata patrulând şi soldaţi zdrobind cu patul puştii ţeasta hoţilor. Celor care-i reproşează faptul că s-a bucurat de privilegiile regimului ceauşist fiind băiatul unui general de Securitate, primarul le răspunde cu un limbaj demn de "România Mare": sunt nişte "viermi nenorociţi reşapaţi". Ca şi în cazul preşedintelui PRM, candidatul Oprescu a avut de-a dreapta, la lansarea de la Hotel Caro, vechi comunişti şi persoane ieşite din tenebrele serviciilor secrete.
Sunt şi diferenţe între Oprescu şi C.V.Tudor: primarul general e credibil, frecventabil, iar autoritarismul său este uman-prietenos, pentru că nu ţinteşte declarativ către dictatura personală, asumată de liderul peremist, ci către fericirea românilor, pe care vrea să-i vadă zâmbind pe stradă. O reţetă naţională pentru Prozac ar fi fost mai eficientă şi mai puţin nocivă decât strategia electorală a lui Sorin Oprescu. Apropiaţii său spun că mesajele primarului sunt îndreptate către electoratul nehotărât şi nemulţumit pe care Vadim Tudor a reuşit să-l mobilizeze în 2000 şi că se vor schimba radical dacă Oprescu intră în turul al doilea. O tactică facilă, poate câştigătoare, dar imorală, pentru că nu poţi acoperi lipsa de soluţii reînviind fantome şi nu poţi face campanie pentru viitor întorcându-te cu faţa spre trecut.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












22 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Semnati petitia pentru a forma Comunitatea Romanilor cu Bun-Simt
www.petitieonline.ro/petitie-p55954054.html
Pentru toti romanii care vor sa schimbe lucrurile in bine, in Romania. Pentru romanii inteligenti, curajosi si cu bun-simt. Trebuie sa ne unim, pentru ca unde-s multi puterea creste. Spuneti si prietenilor de aceasta petitie.
Puteti accesa si blogul CRBS
www.crbs.blog.com
Ultima gogomănie propagandistică care se lăbărÅ£ează pe ecranele televizoarelor ÅŸi monitoarelor este golănia „Comunitatea Românilor cu Bun-SimÅ£”!!!!
Cum apare un comentariu critic la adresa lui Băsescu sau a mafiei patronate de el, cum apare ÅŸi golănia cu „Comunitatea Românilor cu Bun-SimÅ£”!!!!
PropagandiÅŸtii ÅŸcoliÅ£i de Soros ÅŸi alte fundaÅ£ii antiromâneÅŸti ÅŸi anticetăţeneÅŸti au inventat această ÅŸmecherie pentru a bloca sau măcar bruia furia românilor dezamăgiÅ£i de guvernările hoÅ£eÅŸti, de dreapta, ale PDL ÅŸi PNL!!!
Când i-au susÅ£inut, promovat, apărat pe aceÅŸti hoÅ£i care i-au nenorocit pe români ÅŸi au demolat România, nu aveau bun simÅ£??
Cine plăteÅŸte propaganda scârboasă, diversionistă?? Timp de 5 ani, de când la conducerea României este Băsescu, demolatorul bunui simÅ£ în România, nu aveau nevoie de bun simÅ£?? !!
De ce nu se cunosc iniţiatorii acestei golănii propagandistice??!!! Fiindcă nu au nicio credibilitate!!!
Cetăţene, nu te lăsa păcălit!!!! Nu participa la golănii!!! Du-te la vot şi dă-le-n bot!!!
Daca aveti putina demnitate, va rog frumos trimiteti-mi un e-mail (neagu_marin@yahoo.com) si spuneti-mi cu cine ati vota Dumneavoastra, ca sa stiu si sa votez si eu! Eu nu vreau neaparat sa-l votez pe primar, dar nici nu mai vreau sa le mai bag milioane-n buzunar lui basescu si familiei lui!
in plus, nu stiu nimic despre antonescu si-l detest pe geoana, o alta progenitura de securist! Deci ce sa fac? Va intreb, pentru ca nu vreau sa incep sa balacaresc fara rost, atata timp cat nu am o alternativa!
Acum este momentul cand foarte multi alegatori nehotarati, dar care vor altceva in locul scandalurilor interminabile si a limbajului politic grobian, cauta modele de candidati spre care sa-si indrepte votul, ori evolutia lui Sorin Oprescu in Banat a fost atat de prost inspirata, incat il trimite direct la lista de fosti candidati la Presedintia Romaniei.
In acest articol, ca si in discursul public in genneral, se incearca in mod constant discreditarea liderilor politici sau de opinie care sustin ideea de a face justitie cu masuri ferme, dure, pe masura nemerniciilor faptuite de cei care astazi constituie cleptocratia romaneasca. Adica, dupa anumite pareri ca si cea prezenta in acest aricol, pentru ca nu cumva - vezi doamne! - sa stea 'democratia cu sufletul la *' si sa nu care cumva sa-i treaca 'fiorii' pe diversi indivizi interesati in mentinerea unei stari sociale ca si cea din prezent, ar fi mai bine ca banditii sa fie lasati in libertate, sa nu fie stingeriti ca sa poata sa praduiasca in continuare! Se pare ca nu mai conteaza faptul ca au fost distruse destinele si vietile multor cetateni, - incredibil, chiar in frumoasa si mult laudata democratie - tocmai din cauza politicilor sterile, neomenesti, antipopulare, care au ca scop imbogatirea si perpetuarea privilegiilor de casta a unei categorii sociale si ca astfel de lucruri ar trebui pedepsite pe masura, chiar si apeland la pedeapsa cu moartea! Pana cand nu se va intelege, in sfarsit, ca victima si pradatorul, ca banditul si omul cinstit nu pot trai bine impreuna, ca e nevoie de masuri dure de descurajare a fenomenului de banditism ce bantuie la varf societatea de azi, pana atunci vom mai putea plange inca 20 de ani si mai bine...
Scumpa doamna ,atunci de ce Dumnezeu sa mai votam !
Nu este o surpriză că Băsescu-PDL apare la televizor şi spune poezii!!!!
Åžtie că o ÅŸleahtă de golani, camarila profitoare, va spune că-i un om sensibil, si câte alte tembelisme, valabile la omul prost!!! Åži scopul a fost atins.
"Catindatul" a apărut, l-au văzut oamenii, propaganda s-a produs!!!! Nu contează decât că a produs un subiect!!! De aici încolo este treaba propagandiÅŸtilor să coafeze realitateatv ÅŸi s-o facă onorabilă!!!!
Băsescu n-a făcut ÅŸi nu va face niciodată nimic!!! El este un paravan în spatele căruia se ascund milioane de hoÅ£ii!
PDL este partidul care este în campanie electorală permanentă! Acest partid nu are un program economic, politic!!!
Are insă o strategie de a-şi atrage votanţii - minorităţi de orice fel, unele antisociale!!!
Stie că omul obişnuit nu este interesat de politică, face orice să-l convingă că nu merită să voteze pentru ca să-şi aducă la vot marginalii: curvvele, proxeneţii, drogaţii, membrii sectelor religioase!!!
Pdl a avut şi are o strategie de a atrage marginali ca: enoriaşii unor culte protestante sau secte: evanghelişti, adventişti, penticostali (au deputat pe fiul şefului cultului penticostal -Lucian rivis tipei -deputat pdl de Arad, la Satu Mare Samuel Ţintaş vicepresedinte pdl) - fiindca sunt la fel de supusi politic ca si religios, ţiggani-supusi politic bulibashei, consumatori de droguri( vezi ca eba susţine legalizarea drogurilor), currve şi proxeneti, homosexuali( Prigoană-Băsescu-pdl susţine legalizarea prostituţiei)!
În campania electorală aceste hoarde pedeliste nu se feresc să-ÅŸi atace fizic adversarii politici. Vezi zecile de atacuri în care una dintre părti era pedeleul (aÅŸ zice ÅŸi cu concursul media, care-i prezenta pe acesti legionari pedeliÅŸti ca "revolutionari", "democraÅ£i" ÅŸi alte îmbrobodiri propagandistice!!!
Pdl este partidul în campanie electorală permanentă!
Pdl este partidul Å£iganilor, sectelor religioase, currvelor si proxeneÅ£ilor, homosexualilor, consumatorilor de droguri, hoÅ£ilor împroprietăriÅ£i cu o parte din averea statului, demolatorilor bunului simÅ£ în România!!!!!!!!
Vad ca multi insista pe ideea de a incerca sa prosteasca toata lumea un timp, uitind ca proverbul nu specifica ce patesc aceia care reusesc sa o faca.Eun as da exemplul lui Ceausescu, care a reusit un timp sa-i pacaleasca si pe rusi si pe americani si ce e mai rau, propriul popor.Daca nu vrea nimeni sa inteleaga lectia asta, sa citeasca in Biblie, la capitolul regi, tirania lui Ahab si a Isabelei.Merita!
ce guvern vine dupa 6 Dec? Unul de stanga, cu prim-ministru PSD? Pai asta a votat poporul in nov.2008? PSD-34% !!!! Vrem un PM ca Nastase, Vanghelie, Hrebe, Dragnea? Poate pe Vosganian ca MF? Daca asta vrem, atunci sus cu Antonescu, Geoana, Oprescu (inordine alfabetica)!
Ce-ar fi sa facem un efort de a ne vorbi fara injurii.Pur si simplu. Decenta incepe cu limbajul, nu credeti?Oricum nu suntem tocmai bine informati, oricum " poporul" este doar unul dintre actorii politici; exista interese economice, militare. Iar " manipularea" face parte din regulile jocului; opusul ei este regimul de dictat - ala cu politia la usa daca ai alta parere. Iar cei care au mai incercat sa faca din politica un "forum al virtutii" au fost cei mai mari impostori ai lumii, si cei mai periculosi - ne-au pricopsit cu socialismul. Ai o opinie ? Spune-o fara sa jignesti, incearca sa aduci argumente si mergi la vot. Atat.