Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3187 vizualizări 25 oct 2017

Patriarhul Kiril s-a dorit mereu egalul Puterii, iar în ultimii ani dorinţa i s-a împlinit. Şade alături de Preşedinte, împărăţind frăţeşte Sfânta Rusie şi nădăjduind că într-o bună zi vor împărăţi întreaga Ortodoxie.

Putin şi Kiril se sprijină şi se completează. Prin Patriah, Preşedintele are controlul norodului pravoslavnic. Prin Preşedinte, Patriarhul priveşte lumea întreagă ca printr-un ochean. Amândoi ca unul ilustrează teza bizantină a simfoniei Stat-Biserică.

Vladimir Mihailovici Gundiaev (numele de mirean al Întîistătătorului rus) e nu doar un iscusit diplomat (a condus Departamentul Externelor din Biserică multă vreme), un desăvârşit “om de lume”, ci şi un politician versat.  E pragmatic şi înşurubat în realitate. Sub impresionanta sa mitră, clocotesc numeroase idei şi iniţiative pur politice.

Conceptul însuşi de Sfântă Rusie şi definirea Moscovei ca a treia Romă îşi au oglindirea geopolitică în naţionalismul rus şi panslavism.

Patriarhul Kiril se va adresa sâmbătă, 28 octombrie, în a treia zi a vizitei la Bucureşti, Sfântului Sinod al Bisericii noastre, în cadrul şedinţei solemne. Merită ascultat, e un mare orator.

I-am citit zilele acestea omiliile şi cuvântările, l-am ascultat minute întregi (deşi nu ştiu limba rusă). Respiră forţă. De altfel, forţă şi fast - iată definiţia Bisericii Ruse.

E interesant cum îşi aşterne ideile în fortăreaţă, cărămidă lângă cărămidă, cum nu foloseşte nici un cuvânt în plus, cum ştie să-şi surprindă, să-şi măgulească, să-şi mustre părinteşte sau, la nevoie, să-şi zdrobească auditoriul.

Într-un discurs rostit în urmă cu zece zile, de pildă, la Sankt Petersburg, la cea de-a 137-a Adunare a Uniunii Interparlamentare, în faţa a o mie de delegaţi din 155 de ţări (am avut şi noi vreo patru), Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii a vorbit ca un geostrateg cu parfum de smirnă:

“E nevoie să căutăm un consens moral în lumea de astăzi şi să-l punem temelie dreptăţii. Cu siguranţă, în primul rând pe mine, ca patriarh, ca preot, mă preocupă această problemă. Convingerea mea este că un consens moral este singura posibilă temelie universală pentru coexistenţa paşnică a diferitelor culturi şi naţiuni în lumea de astăzi – o lume complicată, instabilă şi imprevizibilă. Vă amintiţi cum, la începutul anilor  ‘90 ai secolului trecut, când sistemul bipolar al relaţiilor internaţionale s-a prăbuşit, mulţi au profeţit că o minunată lume nouă e pe cale să se înfiripe. Va fi stabilă, previzibilă, sigură şi foarte durabilă. Acest viitor a fost legat de victoria iluzorie a valorilor universale. Graţie lui Francis Fukuyama, un sfârşit al istoriei a fost proclamat ca obiectiv al dezvoltării socio-culturale a umanităţii, care părea să atingă apogeul, iar viaţa care mai rămânea urma să rezide doar în propagarea valorilor liberale pretutindeni în lume spre  inevitabilul lor triumf. Cu toate acestea, ultimul deceniu al secolului XX şi cel de-al doilea deceniu al secolului XXI ne-au arătat că ideile prezentate ca fundamentale, universal şi singura sursă posibilă de fericire a umanităţii nu au trecut testul timpului. Lumea, din păcate, n-a devenit mai paşnică sau mai predictibilă sau mai stabilă (...)”.

N-am cum să nu-mi amintesc, citând aripatele cuvinte ale Preafericitului, că din primăvara lui 2009 a dat binecuvântarea tuturor demersurile Rusiei, nu doar în plan intern, ci şi în plan extern, într-o trainică simbioză a altarului cu tronul.

Citește și: