PD-L a exilat Curtea Constituţională
PD-L a exilat Curtea Constituţională
Trupeţii lui Boc au depus cererea de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, cu durere în dos faţă de decizia judecătorilor Curţii Constituţionale, care atenţionaseră că, în legi şi regulamente, aşa ceva nu există. Urmează votul şi exilarea lui Geoană pe celălalt mal al Dunării, pe formula clocită de mintea, se vede, puţină a lui Solomon-craioveanul, "cine nu gândeşte ca noi, n-are loc în ţara asta".
România funcţionează sub semnul forţei oarbe a majorităţii
pedelisto-independento-udemeriste şi când asta vrea să fluiere,
fluieră. Şi nu-i vorba că-l fluieră pe Geoană, ci că fluieră fără
reţinere toate principiilor statului democratic.
Legile se fac la minut şi pe răspundere, ordonanţele pe bandă,
Constituţia nu mai contează, iar Curtea Constituţională, singurul
arbitru de drept între ordine şi dictatură, a devenit, în viziune
pedelistă, o trupă de canţonetişti-urechişti, de ascultat doar când
cântă pe la mesele puterii, între antreu şi borşul de caracudă.
Tot ce nu stă în patru labe, vorba lui Mircea Dinescu, e mazilit.
PD-L înţelege conceptul de putere doar ca pe un gest absolut şi dictatorial. Nu mai suportă Opoziţie - decât în măsura în care aceasta rămâne o formă fără fond; nu mai suportă partide politice - fapt pentru care lucrează la discreditarea lor, convingându-le parlamentarii, prin promisiuni şi şantaj ori speculându-le nemulţumirile, să devină oamenii săi de manevră pe care i-a aliniat într-un grup transpartinic, decolorat ideologic, de aşa-zişi independenţi. O miliţie, "arvunită" pentru a-i tranşa treburile murdare. Nu mai suportă decât Parlament condus de oamenii săi. Nu mai vrea la conducerea administraţiei, sub toate formele sale, decât oameni de casă, înregimentaţi politic. Indiferent dacă pentru asta a forţat o lege, în suveran dispreţ faţă de disperatul plătitor de taxe, făcându-l pe acesta să scoată încă un purcoi de bani din buzunar ca să achite nota celor peste 4000 de directori de deconcentrate, dublaţi pe post.
PD-L visează să devină partidul-stat, pe faţă şi fără jenă. Să conducă ţara, statul, Parlamentul, să anihileze clasa politică, să-şi subsumeze intereselor politice toată reţeaua deconcentratelor - adică să controleze zona economică, investiţională, servicii. Iar ultima redută în calea acestui marş triumfal, a rămas, ca o ironie a sorţii, mult-revocatul Mircea Geoană. PD-L ştie că lumea n-o să se mai mire, necum să se indigneze: o nouă înfrângere, pentru Geoană, ar intra în nota obişnuită.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













15 Comentarii [+] Adauga un comentariu
.
.
.
.
.
.
.
.
*, fetisism si scandal in PSD.
Detalii in site-ul : WWW.POLITICIENII.RO
Scandalurile sexuale in care membre ale PSD-ului s-au regasit ca protagoniste, Ana Birchall si Lavinia Samuila, se pare ca o atractie irezistibila a cuprins-o si pe fica liderului social democrat Mircea Geana, o fotografie destul de indecenta a aparut pe internet ce o prezinta pe tanara Ana Maria Geoana intr-o ipostaza din care nu putem intrevedea decat un "tanar talent in cele lumesti". Detalii in site-ul : WWW.POLITICIENII.RO
.
.
.
.
.
.
.
Intaiul principiu al unei democratii autentice spune ca hotararile majoritatii sunt obligatorii.Hotararea CCR este o gluma macabra si un atac fara precedent la principiile democratiei care da * unei MINORITATI "Mircea Geoana S. R.L.sa dicteze majoritatii.Dar nu ai tu ,Sultanoiule, suficienti neuroni ca sa pricepi ceva din DEMOCRATIE.
Decizia CCR are miros de flatulenta ca si articolul tau.
@TELESCOP
democratia autentica inseamna suprematia legii si nu a majoritatii. Ex. SUA: nu poti trece o lege importanta prin senat fara majoritate absoluta (greu de obtinut). Astfel, o minoritate, poate bloca, procedural, adoptarea legii. Sistemul este special lasat asa - pentru a nu fi dictatura unei majoritati conjuncturale / De aceea, conduce la negociere si implicarea opozitiei in procesul politic. Ori, a tine cont de parerea celuilalt este de un minim bun simt.
@John

A Republic, madam, if you can keep it.
A-ti vazut ca PDL -ul nu incearca sa-si salveze nici macar proprii oameni si-i lasa sa-si rezolve problemele, apropo de Mircia Gutau si de Solomon.Sa -i fereasca sfintul pe ceilalti adevarati mari hoti ai Romaniei, Patriciu, Voiculescu, Vantu, ca le vine rindul la plata.Basescu o sa ramina in istorie.
Domnule Sultanoiu aveti dreptate. Este inspaimantator ce se intampla. Sa ajunga presedinte Senat Boagiu Anca, cu presedinta camerei Anastase Roberta cu cea mai tare ministra , Udrea Elena , cu cea mai gre ţoasa activistă Barbu Sulfina, ( alter ego pentru Ţurcanu Raluca) si cel mai tare co cos Basescu Traian!!! Vai de Ţară!
CAM ASA INCEPE NEBUNIA CHIAR SI CU VII APLAUZE,CONSTITUTIA NU SE SCHIMBA CA AR FI PREA DE TOT,DAR SCHIMBAM UNELE LUCRURI PE ICI PE COLO DAR MAI ALES PRIN PARTILE ESENTIALE SI MUSAI DE RETINUT BASE NU E IMPLICAT CU NIMIC
tzipati dvs pe aici,d-le Sultanoiu,sau unul,altul,pe ici,pe colo...Cainii latra,ursul(PDL) merge..Suntem un popor interesant.50 de ani am mers ca o turma pe drumul luminos al socialismului.A venit zguduiala din '89,soldata cu * si raniti si am sperat in schimbare spre bine.N-a fost sa fie.Acum,dupa 20 de ani,de buna voie si nesilitzi de nimeni(!),romanii se inregimenteaza cu elan si naivitate in alta turma:cea portocalie.Mult mai virulenta,violenta,dogmatica,revansarda,corupta,mercantila,lingusitoarecu zeii proprii,nemiloasa cu cei ce au alta opinie decat cea de pana-n '89,care mergea inainte din mai mult din obisnuinta.Cand turma asta se va trezi,va fi cam tarziu.Si atunci va intoarce armele(romaneste...)si va chema "poporul" pe baricade pt. a salva-nu-i asa,Democratia.Oameni fara minte...Dar multzi...
Domnule Sultanoiu, ati scris un articol remarcabil! L-am citit cu o mare atentie si bucurie, impresionata de inceputul lui, absolut genial. NU am ce comenta in plus; preiau ce scrieti aici, 100%. Va felicit din inima!
Of of ce rau imi pare si de geoana .Ca va ramine nimeni cum suntem noi toti .Lasa ca se duce ambasador la Paris . Astia suntem noi romanii * politice si pupindosisti .Trimitetii domnule pe toti la pensie sa intinda mina dupa pensia de boala ,sa manince si ei urzici cautate pe linga gardul casii . Sa vina domnul americanii sa ne conduca .Ca doar de la ei am luat si moda drogurilor si moda sida si etc etc