PDL cade. Ia cu el şi România?

de Cristian Tudor POPESCU Postat la: 27.10.2010 18:25 Ultima actualizare: 27.10.2010 21:12

PDL cade. Ia cu el şi România?

De la guvernul Dăscălescu încoace n-a mai existat o ruptură atât de mare între un executiv al României şi populaţia acestei ţări. Guvernul Boc e perceput ca mai mult decât prost, nemulţumirea populară se transformă în ură.

Ceea ce nu vrea să priceapă PDL ca partid de guvernământ este faptul că nu mai are sens să clameze reformismul executivului şi să acuze populismul opoziţiei. Aşa cum am obosit să repet din aprilie încoace, credibilitatea este parametrul esenţial şi, în cazul guvernului Boc, ea tinde spre zero. Şi când spun lucruri corecte, dl. Boc şi miniştrii săi sunt huiduiţi sau nebăgaţi în seamă. Fiecare zi în plus petrecută cu guvernul Boc la Palatul Victoria compromite ideea de reformă, măsurile dure, dar necesare în lupta cu criza. PDL-ului continuă să nu-i pese de asta, ceea ce nu e de mirare la un partid românesc, dar e uluitor faptul că ignoră catastrofa de imagine care poate să-l scoată în afara Parlamentului în 2012. Politic, PDL e obligat să înlocuiască un premier de mult expirat; n-o face, datorită reţelei strânse de interese oculte din interiorul partidului.
Cum la fel de inutile sunt referirile d-lui Boc la trecut, la pomenile electorale de miliarde de euro ale guvernului Tăriceanu sau la viitor - credeţi că dacă vin ăilalţi o să fie mai bine? De la un anumit grad de ură populară în sus masele nu mai sunt interesate decât de prezent. Vor căderea acestui guvern, fără să mai ţină seama de ameninţarea cu criza politică. (În clipa în care scriu aceste rânduri, premierul Boc, aflat sub rafalele discursului lui Crin Antonescu, după ce strânge minute în şir din fălci, se ridică şi iese din sală - eroare uriaşă de imagine: plecarea se vede ca o fugă de răspundere).

Ultima iluzie fluturată de PDL e organizarea mişcărilor de protest de către partidele din opoziţie. Furia maselor depăşeşte cu mult capacităţile manipulatorii ale PSD sau PNL. Depăşeşte şi "subţirea" moţiune de cenzură recitată în parlament. Ce s-a văzut în stradă e doar o umbră palidă a stării de spirit din ţară. Înfigându-se în prim-planul manifestării de stradă, ca s-o stropească cu apă de trandafiri împreună cu Vanghelie, dl. Ponta n-a câştigat nimic, dimpotrivă. Acolo e locul amărâţilor care nu mai au cu ce trăi; locul d-lui Ponta, pentru care a fost ales şi este plătit, e în Parlament. (Unde ministrul Finanţelor, dl. Nimeni, recită, incredibil, ca un ministru ceauşist la congresul PCR, un pomelnic de "realizări şi perspective").

În sfârşit, toate luările de cuvânt ale membrilor guvernului Boc, dincolo de autoamăgire, demagogie, prostire în faţă, sunt invalidate de chiar partidul de guvernământ! Cum să-i crezi pe Boc şi ai săi, oricât de fanatic portocaliu ai fi, când parlamentarii PDL au primit ordinul să nu voteze, motivul fiind teama ştabilor partidului că unii ar vota pentru moţiune? Este culmea grotescă a crizei de încredere care devorează România - puterea nu mai are încredere în propriii ei soldaţi, pedeliştii seamănă cu trupele sovietice mânate de la spate de politrukul cu nagan gata să zboare creierii primului care dă înapoi. (D-na ministru Udrea înfierează televiziunile mogulare şi prezintă economiile realizate de ministerul dânsei).

Indiferent de rezultatul moţiunii de cenzură, PDL cade. Chiar dacă manifestanţii încep să plece din pricina frigului şi ploii, sunt mult mai mulţi cei care vor fi văzut la televizor o sală cu parlamentarii PDL şezând. Când se vota. Tot vorbind de suspendarea preşedintelui Băsescu pe care ar pune-o la cale opoziţia, PDL s-a autosuspendat.

Mai e de pus o singură întrebare, dătătoare de fiori: dacă în octombrie am văzut ce-am văzut ieri, la ce se va ajunge cu guvernul Boc în funcţie când vor veni notele de plată ale iernii care se apropie?

Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

268 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 mamoiu 27.10.2010 18:37

...tragi cu pusca,nu ia foc ! /Basarica-i cu noroc?!?

 
#2 vuvuzela lui vantu 27.10.2010 18:41

Esti crtustrat CTP-ule ca nu mai merg afacerile cu Vantu si cu statu daca nu vine PSD-ul la ciolan? Frustratule, ar trebui sa iti iei liber. PDL-ul este singurul partid ce are ONOARE si ia astfel de masuri chiar cu riscul de a nu a mai intra in parlament, cum ai zis si tu.. CTP imbecil...

 
#3 inimarea 27.10.2010 18:42

Tu ai cazut de multa vreme Popescule la rangul de randas al coalitiei GRIVCO care pe deasupra o mai face si prin batista cu mogulul SOV-FNI,banu-i ochiul dracului!
Vorbesti si scrii ca ultima vuvuzela care tragi nadejde ca o iarna grea ar putea aduce beneficiu saltimbancilor Ponta si Antonescu.Nu te-am auzit o data sa vorbesti despre miliardele care le baga in buzunar "dascalii"din meditatii fara SA PLATEASCA IMPOZIT dar plangi pe umarul unei impostoare care pretinde ca e in greva foamei.Dar de MILIARDELE care intra in buzunarele medicilor de la pacientii necajiti te-ai preocupat vreodata dar salivezi abundent cand auzi de proteste in invatamant si sanatate.Iti garantez eu ca niciun cadru medical sau careva din invatamant nu va muri de foame sau frig in iarna aceasta.

 
#4 Raella 27.10.2010 18:45

Sincer nu as fi dorit sa va dau dreptate , să am o speranţa la capătul acestei zile si să mă reîntorc în ţară cu o rază de Lumina, dar mi s-a risipit si această iluzie!
Mare parte a dascălilor ne merităm soarta , din laşitate am acceptat mediocritatea actului educaţional, am acceptat niste tichete amărăte de la Primării PDL în locul unor drepturi prin lege -plata navetei macar- garantate, am acceptat să plecam în fără plată , fară prea multe comentarii- ne-am bucurat că nu s-au tinut serbări de iarnă, că e iarnă si motive mai sunt, particular, acum cu această tăiere nu am făcut nimic în vară....eram în concediu nu_ ? doar dupa 40 de zile s-au mai mobilizat la gestul D nei Învatatoare...nu înţeleg că nu putem înţelege
că viitorul nu mai e al adulţilor de azi, ci al copiilor pe care îi avem ca obiect al muncii şi le-am vândut speranţele pentru că nu avem curaj decât să vorbim pe la colţuri şi să ne afectăm familia cu grijile ce ni le merităm!

 
#5 Ioan C. 27.10.2010 18:46

Domnule Popescu, la iarna si mai apoi, vor tine de putere cu orice pret, inclusiv vor da drumul putin la robinet catre populatie, sub lozinca explicativa a "relansarii" economiei, se vor "sacrifica" asadar dragutii de "reformisti" luand busonul de la bugetul tarii ("Mai mergeti pe la schi prin Austria sau la plaja in Caraibe, ca e groasa, fratilor!"). Apoi, spre vara, iar vor taia din salarii si celelalte...

 
#6 Vlad BarbaNeagra 27.10.2010 18:51

Nu pot sa nu ma intreb daca furia acestei tari dand in clocot este furia bugetarilor, sindicatelor (inclusiv Petromservice :) si a primariilor din ograda opozitiei sau furia tuturor oamenilor care muncesc in aceasta tara. Daca legile reformiste ale unui Boc intors cu spatele la bugetari sunt aidoma deciziilor unui Dascalescu, atunci dl CTP are dreptate. In acest caz salut eforturile opozitiei socialist-liberale de a pune piedica reformelor din educatie( luarea painii de la * sindicatelor), administratie (cu exceptia deconcentratelor:), justitie (grabirea termenelor) si finante. Nu m-as mira sa-l vad pe dl CTP undeva in fruntea politistilor si militarilor pensionati aruncand cu sticle "Molotov" peste gardul Cotrocenilor, de dragul poporului acestuia napastuit.

 
#7 ELENA 27.10.2010 18:52

Sunteti sigur domnule Popescu ca masele sunt cele care doresc cadrea guvernului sau doar prietenii Dvs. Vantu si Voiculescu ? Daca ati explica sincer o nedumerire a multor romani : ce interese au Vantu si Voiculescu sa plece PDL de la guvernare si sa vina PSD-ul si chiar sa fie revocat Presedintele ?

 
#8 defav 27.10.2010 18:54

"puterea nu mai are încredere în propriii ei soldaţi, pedeliştii seamănă cu trupele sovietice mânate de la spate de politrukul cu nagan gata să zboare creierii primului care dă înapoi "
Da, comparatia e foarte inspirata pentru ca se simte un iz de totalitarism in tara asta , chestie care incepe de obicei cu inselatorii , prosteli pe fata atit de mari incit omului simplu nici nu-i vine sa creada. Sintem in cadere libera , in curind putem asista la urale ,omagii la comanda,nimeni nu misca in front ca altfel e terminat.
Foarte bun articolul , bravo d-le CTP , fiti lucid in continuare .

 
#9 PACO 27.10.2010 18:56

Vrei sa faci bani dar nu-ti place sa umbli la interviuri si sa dai de sefi uraciosi? Vrei sa fii liber in graficul de munca, dar sa ai un salariu stabil si bun? Vrei sa stai acasa si sa lucrezi si asta sa nu iti afecteze veniturile? Atunci ai nevoie de lucrul pe care eu ti-l ofer. Nici un fel de inselatorie, sponsorizare de inceput, sau taxa de start in afaceri...Pentru doar 3-4 ore de lucru pe zi poti castiga 75-100$ pe saptamana si mai mult daca lucrezi mai mult. Ce iti trebuie? Internet si calculator conectat la retea si un minim de cunostinte in accesari de site-uri on-line...restul, depinde doar de tine si de cat de multa staruinta iti dai. Lucrul e mai mult legat cu casuta de e-mail. Pentru informatii suplimentare, trimite-ti un e-mail cu subiectul "LUCRU" pe adresa de e-mail paracostel@gmail.com Nu uitati sa scrieti la subiect cuvantul "LUCRU" sau “Vrei sa castigi un salariu minim in cateva zile? Aceasta este sansa ta. Iti ofer sansa sa castigi sume substantiale de bani din confortul casei tale. Tot ce trebuie sa faci este sa trimiti mail-uri petrecandu-ti 2 -3 ore pe zi in fata calculatorului. cu cat muncesti mai mult cu atat castigul va fi mai mare. 100-300$/ SAPTAMANA. pt detalii trimite un e-mail cu textul job la adresa paracostel@gmail.com

 
#10 urduroaica 27.10.2010 18:59

toti simpatizantii portocalii sunt asteptati maine in piata revolutiei pentru un miting pentru a ne exprima fericirea ca nu a cazut guvernul. Va rugam sa aduceti icre negre si sampanie si sa o facem lata sa moara dusmanii

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa