Pericolul crizei sociale

Postat la: 07.08.2009 19:01 Ultima actualizare: 07.08.2009 19:02

Pericolul crizei sociale

Guvernul face un joc periculos cu finanţele publice. În loc să ia măsuri care să apropie cheltuielile de veniturile statului şi să reducă deficitul bugetar, cum i-a sugerat şi preşedintele Traian Băsescu, a ales varianta contrară, mult mai uşor de realizat şi care, în plus, nu-i dă nici bătăi de cap într-un an electoral. În schimb, alternativa Guvernului transmite cel mai prost semnal pieţelor externe, care nu vor trece cu vederea că, în timp ce Ungaria sau Letonia au fost în stare să taie în carne vie pentru a-şi echilibra economiile, România nu este capabilă să ia taurul de coarne, ci doar trage mâţa de coadă. Ceea ce nu vor să înţeleagă guvernanţii noştri este faptul că atunci când te dezechilibrezi, FMI şi Uniunea Europeană îţi întind o mână de ajutor, dar nu acelaşi lucru este însă valabil când e vorba de investitorii străini, care cu cât te clatini mai mult, cu atât se îndepărtează de tine. Forţându-i mâna cu tot felul de previziuni, una mai teribilă decât alta, Fondul va accepta să mărim discrepanţa dintre veniturile şi cheltuielile publice. Dar creşterea deficitului bugetar va eroda şi mai mult din ceea ce a mai rămas din credibilitatea externă a României. Or, acesta este cel mai mare pericol, deoarece fără investiţii străine, economia românească este pusă pe butuci. De aceea, până când şi economia noastră va reuşi să se ridice în două picioare, dezechilibrele care dau semnale atât de proaste pieţelor externe trebuie reduse, nu amplificate.

România este pe cale să fie lovită de o gravă criză socială. Plata pensiilor şi salariilor în sectorul public se face tot mai greu şi există pericolul unui colaps financiar. Un asemenea deznodământ era previzibil. Când creşti venituri permanente, cum sunt salariile şi pensiile, trebuie să ai şi venituri permanente, cum sunt taxele şi impozitele, pentru a le finanţa. Anul trecut, salariile şi pensiile au crescut într-o veselie. Motivul invocat a fost abundenţa veniturilor publice provenite de la o economie supraîncălzită. În 2009, economia s-a răcit de-a binelea, iar la bugetul statului vin tot mai puţini bani. Pentru a umple golul produs de recesiune, Ministerul Finanţelor recurge la o altă sursă nepermanentă de finanţare – împrumutul. Băncile au intrat însă la bănuieli, iar Guvernul simte pericolul şi solicită FMI să nu trimită tranşa a doua din împrumut la BNR, ci la Ministerul de Finanţe. O frecţie la un picior de lemn. După ce cheltuielile de personal vor înghiţi şi banii Fondului, ce se va întâmpla? Vor înceta plăţile, se vor reduce salariile şi pensiile? Aici au adus ţara politicienii noştri, care de 20 de ani nu fac altceva decât să-şi promoveze interesele personale şi de grup, într-un dispreţ suveran faţă de interesul naţional. Poate că după ce îşi vor da seama că au fost păcăliţi, deoarece creşterile generoase de salarii şi pensii de anul trecut nu au fost făcute pentru a potoli foamea oamenilor nevoiaşi, ci pentru a domoli setea nebună de voturi a politicienilor, românii vor deschide mai mult ochii la urne. Este singura lor salvare.
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

54 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 7.08.2009 21:38

Guvernul face un joc periculos cu finanţele publice. În loc să ia măsuri care să apropie cheltuielile de veniturile statului şi să reducă deficitul bugetar, cum i-a sugerat şi preşedintele Traian Băsescu, a ales varianta contrară, mult mai uşor de realizat şi care, în plus, nu-i dă nici bătăi de cap într-un an electoral.

 
#2 pericol voluntari 7.08.2009 21:38

daca comunismul ar reveni la putere in romania v-ati declara voluntar intr-unul din plutoanele de executie insarcinate cu lichidarea tuturor patronilor, politicienilor si ziaristilor afirmati dupa 22 dec. 1989? > sondaje.php0h.com/pluton .php

 
#3 omega 7.08.2009 21:58

unde-s salariile alea mari? ca eu nu le vad. sora-mea, profesoara, castiga aproape 1000 lei. cumnata-meu, medic rezident, cam tot pe acolo. eu lucrez la patron si castig mai mult decat ei doi la un loc. oare despre ce realitate vorbeste dl cercelescu? parca gandul era un cotidian, nu o revista fantasy.

 
#4 !! 7.08.2009 22:12

ce vot bai nene..ca n ai cu cine ...poate sa aducem niste straini!!

 
#5 nae 7.08.2009 22:33

sora soacrei mele lucreaza la fisc si castiga doar 1300 lei, iar sporuri si beneficii nu le-a mai dat de 3 luni, astea mint, la stat nu sunt salarii mari, eu lucrez la un patron, la magazin, si castig mult mai mult ca astea saracii. acuma, ce sa zic,poate castiga mult nepotii-consilieri ai lui boc/poc.

 
#6 FELIX 7.08.2009 22:36

am facut romanica dupa chipul nostru de turnatori, de securisti! ce ba, nu va place cum arata?

 
#7 Alex 7.08.2009 22:48

bun, deschidem ochii la urne. i-am deschis. si acum, ca stau cu ochii deschisi avand mintea lucida ma uit in jur dupa politicieni demni de votat. surpriza! nu e nimeni!!!! am incercat cu psd-ul, am incercat cu pnt-ul, am incercat cu basescu, cu nastase, cu geoana, cu iliescu, cu emil constantinescu, cu ciorbea si cu vacaroiu. vedeti vreo figura noua? e vreun candidat la functia suprema in stat care nu a fost macar ministru intr-un guvern anterior? un candidat care sa aiba ceva sanse, sustinut de un partid macar relativ puternic pentru ca, altfel, oricum este inutil. eu nu vad pe nimeni. vad un politician veros care face o politica sud-americana de promovare a propriei familii (asta e basescu pentru necunoscatori), vad un tip slab condus din spate de un analfabet (astia sunt geoana si vanghelie) si mai vad un intelectual ezitant, pasnic si usor pompos care nu stie nici el prea bine ce cauta pe acolo (asta e antonescu). asa incat, in loc sa ne zica noua sa fim atenti pe cine votam domnul cercelescu ar trebui sa inceapa sa caute variante alternative de salvare. ca de votat i-am incercat pe toti si nu am facut nimic...

 
#8 Tatal hotzilor 7.08.2009 22:54

basescu a adus pagube directe si indirecte romanilor si romaniei, de peste 60 de miliarde de euro in cei 5 ani: taxa de 16%-16-18 miliarde, 20 miliarde prin exportul de forta de munca in vest(4 milioane de romani au plecat din romania de foame) 11-14 miliarde de euro prin pretul cel mai mare din europa la gaze( fabrici inchise, someri)- prin declansarea dragostei rusilor si a lacului rusesc, alte pagube printr-o proasta reprezentare a romaniei! 60 miliarde de euro inseamna jumatate din bugetul romaniei pe un an! mai clar. romanii au muncit degeaba jumatate de an, doar ca sa plateasca pagubele directe si usor calculabile produse de acest om!!!

 
#9 MITROI 7.08.2009 23:10

daca nu aticeeschis ochii pana acum, atunci deschideti gura

 
#10 andrei 8.08.2009 00:05

ar trebui sa ai singe in instalatie ca sa cureti pletora de trintori care s-a format in jurul guvernului de-a lungul timpului. nu e cazul domnului boc.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa