Phalanx

Postat la: 22.01.2010 20:01 Ultima actualizare: 22.01.2010 21:40

Pe aleile multicolore şi liniştite, printre copacii pufoşi, aurii în lumina filtrată a răsăritului lui Virtrud, Mauldronn se întorcea acasă şi era aproape fericit. Nu exista nici un motiv bine definit care să justifice această fericire; aşa se întâmplaseră lucrurile întotdeauna: în loc să apară atunci când ar fi trebuit să nu-şi mai încapă în piele, fericirea venea aiurea, în clipe şi locuri neaşteptate, ca loviturile unui adversar năuc sau sărutările unei iubite frenetice. Puţinii Phalanx întâlniţi îi răspundeau la salut fie circumspect, fie glacial, fie deloc. Inga te, inga te barva, Mauldronn. Să nu cobori, să nu cobori niciodată, Mauldronn. Sau poate că de fiecare dată era doar o impresie a lui, vopselele şi fardul feţelor glasate puteau uşor să înşele; oricum, era fericit, dacă fericire se poate numi starea de plin şi încredere în sine care aproape că îi aducea lacrimi în ochi. Sunt tare, vuiau gândurile scăpate de sub control, sunt periculos, sunt un tip tenace şi implacabil. Casele roşii şi verzi, nu prea mari, răspândite la întâmplare în peisaj, îi aminteau mereu megaliţii rectangulari, cu sute de etaje, ai Monn-ului. Nopţile fără stele de după zilele fără soare. Coloana de butoane negre a subnivelelor, întreruptă la intervale echidistante de butoanele aurii, ceva mai mari. Sunt un om de oţel, sunt periculos, nu e bine să te pui cu mine. Inga te, inga te barva, Mauldronn.

Ca de obicei, Isadora nu îl aştepta în prag cu braţele deschise şi surâsul pe buze. Isadora nu îl aştepta nici pe hol, nici în camera de zi. Şi nici când pătrunse în dormitor, Isadora nu păru că i-ar percepe în vreun fel prezenţa.

- Inga te, draga mea, spuse Mauldronn înfundându-şi mâinile în buzunare şi încercând să pară ironic. Fără să se întoarcă, fără să-şi desprindă privirea din oglindă, ea întinse cu precauţie mâna stângă, ferindu-se să atingă desfăşurarea de tuburi şi flacoane, pensule şi pensete, cutii şi cutiuţe, şi balansă palma în plan vertical. Între timp, dreapta continua să împrospăteze, slujindu-se de o pensulă minusculă, steaua verde din frunte, spre care urcau cei doi şerpi negri pornind din obraji; deasupra se înălţa coloana argintie, striată cu roşu, a coafurii.

Renunţă şi se întoarse în sufragerie. În astfel de situaţii, probabil că nici tortura nu i-ar fi putut smulge Isadorei vreun cuvânt care să pună în mişcare muşchii mimici, periclitând astfel fresca încă proaspătă. Săltă în palmă de câteva ori un parga cafeniu, apoi îşi înfipse dinţii în coaja groasă şi zbârcită. Parga ţipă o dată scurt, pe urmă se linişti. Încet, fericirea se scurgea din Mauldronn.

Termină de mâncat şi se duse în camera lui. Un timp zăcu culcat pe partea dreaptă, cu fruntea lipită de zidul călduţ. Pipăi grijuliu prin stofa tunicii cutiuţa cu cenuşă, deşi o simţea lipită de stern, mângâindu-i pielea; se ridică de pe pat şi se aşeză în fotoliu, în faţa panoului înţesat cu pârghii şi manete. Nu-i plăceau butoanele, claviaturile, comutatoarele; nici unul dintre acestea nu putea să-i dea satisfacţia aproape erotică pe care i-o procura acţionarea unei manşe solide, cu măciulie de flexit.

- Comandante, cârâi o voce ascuţită, comandante, cigurlii ne înconjoară, ce să facem, comandante?

- Rezistaţi, răspunse Mauldronn relaxat şi viril. Le voi trimite imediat un cadou. Trase de manetă, imediat o navă a cigurlilor explodă, camera se umplu de flăcări, pereţii vibrau, alte imense astronave ale cigurlilor se dezintegrară pe rând, transformându-se în ciudate inflorescenţe profilate pe fondul stelar. Sunt tare, sunt periculos, sunt un tip tenace şi implacabil, nu e bine să te pui cu mine. Fără mine, Galaxia ar cădea sub stăpânirea cigurlilor, dar eu singur am să-i lichidez pe toţi, pentru că sunt o fiară, îngrozitor de inteligentă şi puternică, un Majingko. Majingko Mauldronn, Neînvinsul. Inga te, inga te, inga te barva, Mauldronn! Să nu cobori, să nu cobori niciodată, să rămâi veşnic cu noi, Binefăcătorule! urlă mulţimea în delir.

- Iarăşi mizeria asta! Vocea era mai puternică decât toate.

Bărbatul se întoarse încet, transfigurat, cu ochii pierduţi:

- Sunt Majingko. Marele Majingko, hârâi agresiv.

- Eşti un gunoi. Isadora nu glumea şi el ştia că ea nu glumea. Pune imediat ceva mai ca lumea pe tine, n-am de gând să întârzii din cauza ta. Deşi, cu faţa asta ...

Faţa. Faţa lui. Ce au toţi cu faţa lui? O colecţie de riduri ca oricare alta. La colţul ochilor, pe frunte, de la aripile nasului până la colţurile gurii. Ochi adânciţi în cap. Păr negru şi ţepos. Alese la întâmplare o cămaşă portocalie, largă, cu gulerul răsfrânt şi nişte pantaloni negri, foarte strâmţi.

- Eşti gata, ia să văd...

Îl puse să se schimbe de încă trei ori înainte de a spune:

- Mda, parc-ar merge. Deşi, orice-ai face, nu o să arăţi niciodată ca un Phalanx adevărat. Zău, nu înţeleg, îşi îndulci ea glasul, de ce nu vrei să mergi să te aranjezi? Nu vezi câte necazuri avem din pricina asta? Ce mare sacrificiu îţi cer?

Mauldronn îşi lăsă capul în piept.

- Nu ştiu, zise înăbuşit. Nu ştiu, nu pot, nu-mi place, ... nu ştiu.

- Bine, dar e vorba doar de puţin machiaj şi să-ţi faci coafura. Eşti pur şi simplu ridicol aşa.

- Nu. Hai să mergem, ai spus că nu vrei să întârzii.

Femeia oftă; privirea îi căzu în deschizătura cămăşii lui.

- Doar n-ai de gând să mergi cu mizeria aia la gât. Scoate-o, îţi dau eu un medalion superb.

- Nici să nu te gândeşti. Hai să mergem.

Ea făcu un pas şi întinse mâna:

- N-am pomenit atâta încăpăţânare. Apucă lanţul albăstrui , dar în aceeaşi clipă prinse privirea lui Mauldronn strălucind cu o intensitate demenţială. Se retrase grăbită.

- Idiotule, îi aruncă încercând să-şi camufleze teama, ce cauţi aici, în Phalanx? Trebuia să rămâi în Monn-ul tău nenorocit, acolo ţi-e locul ...

Megaliţi rectangulari cu sute de etaje. Nopţi fără stele. Hoan privindu-l, înainte de a fi îmbrâncit în lift ca să coboare, pentru totdeauna, în adâncurile negre şi fără memorie. Crematoriul. Monn, Supramonn, Thesda, Phalanx, Metha. Să urci. Să urci dârz, inflexibil, fără să şantajezi sau să cumperi vreun liftier. Cu fruntea sus şi strângând cenuşa la piept. Până în Metha. În Metha, unde poţi să-ţi comanzi declanşatoare în totalitate funcţionale, netrucate, unde fiecare manşă trasă determină undeva, mai jos, un incendiu, o condamnare, prăbuşirea unui megabloc sau o scenă între soţi. Să urci.

- Hai să mergem, spuse obosit.

x x x

În prima clipă crezu că a greşit adresa. O cameră aproape goală, un fotoliu de dentist, de frizer sau de cosmonaut în mijloc şi cam atât. Când să se întoarcă să plece, o voce bărbătească bine timbrată spuse:

- Poftiţi, luaţi loc.

Mauldronn ezită o clipă.

- Scuzaţi-mă... aici e ... Atelier de Frumuseţe?

- Desigur, vă rugăm să luaţi loc.

Se urcă în scaunul moale, capitonat. Peste câteva secunde, pe peretele din faţă apărură imaginile mai multor capete bărbăteşti, machiate şi vopsite care de care mai fistichiu.

- Puteţi alege orice model doriţi. Dacă v-aţi fixat asupra modelului, este suficient să rostiţi identificatorul înscris în partea stângă jos. Vă mulţumim pentru colaborare.

După ce vreo patru seturi de modele se perindară prin faţa ochilor lui Mauldronn, vocea bine timbrată zise:

- Dacă modelele noastre nu vă satisfac, există posibilitatea să proiectaţi dumneavoastră unul. Pe ecran se contură silueta albă, strălucitoare, a unui bust uman pe fond albastru.

- Nu, spuse Mauldronn, vreau ... şi rosti la întâmplare un identificator. Imediat apăru o imagine mult mărită, ocupând tot spaţiul pe care până atunci fusese prezentat câte un set; din obrajii individului plecau tot felul de arabescuri florale încâlcite, care se prelungeau printre ochi şi pe la colţurile lor până deasupra arcadelor. Pe frunte zburau câteva păsări stranii, sau poate păreau aşa din pricina stilizării maxime.

Ochii celui din imagine se închiseră şi Mauldronn putu să admire ferestrele cu oblon de pe spatele pleoapelor; pe urmă imaginea comută într-o vedere din spate a modelului. Părul, deşi scurt, era vopsit şi fixat cu migală, închipuind fidel circumvoluţiunile şi capilarele unui cortex cerebral.

- Vă rugăm să reconfirmaţi opţiunea, domnule.

Mauldronn se conformă.

Aproape în aceeaşi clipă ecranul se stinse şi din părţile laterale ale complicatului fotoliu ţâşniră trei benzi metalice care-i blocară umerii, toracele şi şoldurile. Pe glezne i se închise, ţăcănind, o pereche de cătuşe.

- Ei, ce înseamnă asta? mai apucă să zică, apoi îngheţă. Din trapa căscată în podea chiar în faţa lui începu să urce o instalaţie ciudată. Era un cilindru gros şi alb pe care atârnau sau erau încastrate o grămadă de aparate şi dispozitive greu de identificat. Ieşeau totuşi net în evidenţă nişte segmente mecanice articulate, terminate cu gheare fine şi strălucitoare.

Groaza îi explodă lui Mauldronn în plexul solar, blocându-i pentru o clipă cordul şi contractându-i tetanic musculatura. Începu să zbiere, mai întâi încet şi tremurat, apoi tare şi răguşit, ca o vită înainte de tăiere. Unul dintre membrele artropodului mecanic se destinse spre el rapid şi graţios ca o limbă de viperă, purtând în ghearele delicate un tub verzui din care tâşni un norişor abia vizibil. Mauldronn mai guiţă de câteva ori, apoi capul îi căzu într-o parte, cu ochii albi şi limba ieşită printre buzele acoperite cu o spumă uşoară.

Benzile metalice se retraseră în lăcaşuri cu un pang! sonor eliberându-l din îmbrăţişarea lor maternă. Scaunul de dentist, de frizer sau de cosmonaut se roti lent cu 180 de grade, aducându-l cu spatele la maşinăria cilindrică, apoi rabată, transformându-se în pat, un căuş perfect ajustat pe trupul lui. De undeva de sus cobora o carapace metalică albăstruie din care ţâşneau furtunuri de diverse diametre şi mănunchiuri de cabluri multicolore. Carapacea se îmbucă ţăcănind cu profilul patului lui Mauldronn, închizându-l ca-ntr-un cocon.

Se auzi un vuiet uşor. Pompele de presiune trimiteau în circuit azotul lichid menit să-i răcească treptat trupul. Soluţiile de moderatori metabolici, coagulanţi locali, antitrombotice i se scurgeau în vene prin ace nevăzute.
Nu după mult timp, extremitatea sarcofagului albastru basculă dând la iveală capul lui Mauldronn suspendat într-o neverosimilă orizontalitate. Din cilindrul alb ieşi un dispozitiv tubular care se poziţionă deasupra gâtului. Una dintre mâinile metalice apucă delicat craniul. O rază de lumină roşie, subţire ca firul de păr, ţâşni din tub. Dispozitivul începu să se deplaseze lent, aproape insesizabil, micron după micron, secţionând pe rând epiderma, derma, grăsimea subcutanee, fibrele musculare şi nervoase. După o jumătate de oră ajunsese la carotidă, unde zăbovi mai mult. După ceva mai puţin de o oră, operaţia era încheiată.

Mâna mecanică depuse capul într-o deschizătură ivită în tulpina albă şi groasă a pocitaniei metalice; de aici alunecă pe transportorul care rula spre Dispozitivul Central. De gâtul retezat se apropie obiectivul unui aparat fotografic. Imaginea multicoloră a fibrelor şi vaselor secţionate, codificată în lungi şiruri de impulsuri, se scurse prin conductorii de fibră optică până în unitatea centrală: aici fu descompusă şi analizată. Harnice şi precise, diafanele degete de vanadiu aliat cu crom întinseră pe gâtul secţionat o peliculă de adeziv organic resorbabil, ale cărui molecule uriaşe măreau foarte mult raza de acţiune a forţelor de coeziune intermoleculară. Apoi aduseră noul cap, având secţiunea la nivelul gâtului perfect complementară cu cea a decapitatului. După fixare, capul fu menţinut în poziţia corectă câteva zeci de secunde, până la realizarea prizei totale. Nu se mai vedea nici măcar o zgârietură.

Decongelarea şi reluarea funcţiilor vitale mai luară câtva timp, aşa că, atunci când Mauldronn se trezi, Virtrud asfinţea peste Phalanx.

- Ne îngăduim să sperăm că sunteţi satisfăcut de serviciile noastre, domnule. Sperăm, de asemenea, că veţi apela la noi ori de câte ori veţi simţi nevoia.

- Da, spuse Mauldronn, privindu-şi imaginea de pe ecranul monitorului, tulpinile sinuoase din obraji şi păsările stranii de pe frunte.

Pe urmă se ridică şi ieşi.

x x x

Seara, Isadora îi puse braţele în jurul gâtului zâmbind:

- Eşti o minune, iubitule ...

Şerpii Negri se apropiară de lujerele ondulate, iar zborul păsărilor îşi descoperi în Steaua Verde ţelul; mai pătimaş ca niciodată, sărutul îl ameţi. Dintr-o mişcare, Isadora lăsă rochia să-i cadă pe podea, apoi îi smulse tunica, aruncând-o cât colo. Cu un gest şovăitor, privindu-l tot timpul în ochi, întinse mâna spre lănţişorul albăstrui. Privirea lui Mauldronn urmări o clipă traiectoria obiectului negru şi dreptunghiular, urmat de siajul albăstrui, apoi se întoarse la Şerpii Negri.

Cristian Tudor Popescu, 1986

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine