PNL, în orb, pe mâna lui Antonescu
COMENTARIU LIVE PNL, în orb, pe mâna lui Antonescu
Niciodată, PNL nu s-a predat preşedintelui său. Partid neliniştit, cu multe voci active în interior şi dure confruntări de opinii, a preferat, de cele mai multe ori, să se rupă, decât să se alinieze în spatele unui lider, care i-a cerut ascultare, imperios. De data aceasta însă, o va face. Va merge, în orb, pe mâna lui Crin Antonescu, într-un moment de răscruce al existenţei sale, fiindcă, de-acum încolo, PNL fie urcă, fie o ia, repede, în jos.
Candidat fără rivali cu şanse la şefia partidului, Antonescu a trebuit să le explice delegaţilor la congres ce înţelege prin democraţie, după ce a fost acuzat că a instaurat "dictatura bunului plac". Şi-a justificat acţiunile, inclusiv impunerea votului pe liste şi presiunea pusă asupra liberalilor prin ameninţarea "nu mai candidez, dacă. ..", prin nevoia de a primi încrederea partidului, în cel mai democratic for al său, pentru un proiect politic, pe care şi-l asumă. "M-am pomenit (după prezidenţiale, n.n.) cu un capital de încredere, de speranţă şi de aşteptare şi mi-am pus problema: ce să fac cu el, în calitate de preşedinte al PNL? Unde îl investesc? Vă propun, azi, să-l investim în acest proiect. Dacă facem asta, îmi asum, împreună cu oameni reprezentativi, managementul acestei investiţii şi acestui proiect", le-a spus Antonescu liberalilor. Sună bine, deşi arogant, dar care este proiectul? "Ce plan are Crin în cap?" este întrebarea la care mulţi ar vrea să afle răspunsul. Sau "Are vreunul ori doar gargara cu 30 de procente?".
Liderul PNL este secretos, nu transpiră decât nişte intenţii generale, în declaraţii emfatice: "Aceste alegeri înseamnă reforma necruţătoare, începând cu noi înşine", "vom fi un partid în război, în următorii ani", " asemeni românilor, un partid care rezistă, care luptă, care creşte". Astfel de enunţuri erau la îndemâna oricui, numai retorica ar fi fost alta. Aşadar, fie proiectul este prea vag pentru a intra în detalii, fie nu este indicat a fi dezvăluit înaintea alegerii sale, spre a nu da apă la moară adversarilor. Neoferindu-le nimic concret liberalilor, Crin Antonescu este pe cale să primească de la aceştia un cec în alb. Îl ajută cele 20 de procente ale sale din scrutinul prezidenţial, mişcarea politică de ecou cu premierul Klaus Johannis, imaginea bună, hotărârea cu care, deocamdată, îşi urmează scopul şi faptul că nu are un contracandidat liberal de aceeaşi talie.
PNL nu-şi permite să-l piardă ori să-l înlocuiască. Unde îl va duce actualul-viitor preşedinte nu ar trebui să-l mai preocupe, începând de mâine. Liderul este singurul care ştie drumul şi-l va călăuzi pas cu pas, şoptindu-i când s-o ia puţin la stânga, când să rămână pe dreapta, când să pună piciorul înainte.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















18 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Asa este. Crin cere un cec in alb si liberalii trebuie sa-l creada pe cuvant si sa i-l acorde, caci alternativele: Catarama, Orban, Tariceanu inseamna predarea partidului in mainile rapace ale dusmanului de la Cotroceni si disolutia lui. Asadar, ca un partid istoric, de oameni care au stiut sa riste, sau sa reziste prin inchisori, sa tina spatele drept, PNL trebuie sa mearga inainte. Aceasta atitudine demna place romanilor, din ce in ce mai consternati de ce se intampla si de ce a iesit la alegeri.
De unde si pana unde legenda asta ca Tariceanu ar preda partidul lui Basescu, doamna Ciobanu? Sa fim seriosi! Cine s-a luptat timp de peste 3 ani cu Basescu, in vreme ce era atacat si din interiorul PNL de catre acest Antonescu? ... Imi pare rau ca ati cayut in aceasta capcana lansata de Norica&cimp!
1) Crin Antonescu si "ROMANIA BUNULUI SIMT"
In ROMANIA e artist
Facand pe lupul moralist
Iar camarazii sai prefac
Tot BUNUL SIMT in BUNUL PLAC.
*
Mircea Geoana:
Inaite de alegeri
Si-a ascuns un vechi cusur:
Ca nu e un om de stanga
Ci de... STANGA IMPREJUR.
Din pacate, in acest moment Crin Antonescu este cel mai bun politician al tarii, tot ce are Romania mai bun in politica este inglobat in Crin Antonescu. Crin nu are adversari de talia sa nici in partid si nici in celelalte partide din opozitie ( Ponta in mod logic nu poate sa i-o ia inainte). PNL trebuie sa-l sprijine, poate urca partidul in inimile electoratului, peste 3 ani avem alegeri.
PNL-ul si PNT(CD)-ul,ar reprezenta continuitatea celor doua mari partide,sustinute de poporul roman.Desfiintate prin teroare si crima,in timpul regimului comunist.Imediat,dupa "revolutie",s-au refiintat sub conducerea,lui C,Coposu si cAMPEANU.Cel din urma pactizand,cu F.S,N-eaua spre final.Se stie ca mai multe sedii ,din diverse judete au fost distruse,de catre oamenii FSN-ului,membrii gasiti pe la sedii, batuti si brutalizati. Printre motive, cica " -
Ioan Ratiu,le-a dat bani si... blugi si alte ,,,,",ca vor sa vanda tara etc.
In nu prea mult timp ambele partide au fost infestate cu indivizi de genul George Crin Antonescu cu dosarul de securist 2456 sca/D.S.S.01429,care ajunge chiar presedinte al PNL,partid care s-a alaturat partial,cu voiosie,sub conducerea acestui sinistru conducator,pentru sustinerea altui securist,la postul de presedinte al romaniei.La fel PNTCD-ul,vorbesc de partea infectata,condusa de unul, pe nume Simion...tot securist,care si-a dovedit credinta "la greu",fata ,de cel pe care l-au votat,ca presedinte al romaniei, el si partial membrii PNTCD,ai aripii,careia ii este presedinte. Ca nu li s-au indeplinit vrerile,nu inseamna,ca turbaciunea,le-a trecut !
Cam asa ceva, in momentul de fata PNL nu are decat varianta de-a lasa deoparte orice suspiciune - lucru enorm de greu - si de a-l gira pe Crin Antonescu pentru transformarea PNL dintr-un partid de fripturisti ce se adunasera sub stindardul liberal in jurul liberalilor autentici - ba, chiar, au trecut in fata lor - intr-un partid care sa insemne cu adevarat ceva in politica romaneasca. Vom vedea ce va fi. Sper sa fie bine!
Dezamagitoare si de neinteles este pentru mine atitudinea dlui Tariceanu de inclinare a drapelului liberal in fata celui care, impreuna cu trepadusii sai, a urmarit cu consecventa distrugerea PNL dupa modelul PNTCD.
Romania tara de Pitici
De la academicieni la tractoristi dupa principiul ‘Capul ce se pleaca sabia nu il taie’ romanii si-au aplecat capetele sa para mai pitici decat piticul conducator din fotografie-Ceausescu.
Sa devina mai pitici majoritatea romanilor au intrat in PCR(cel mai mare din lume) sau au devenit turnatori(prostituati).
Pe cei care nu s-au indoit i-au indoit cei de la SRI si Politie cu lovituri la ficat.
Este gresit sa se spuna ‘Mamaliga nu explodeaza’ corect este ‘Piticii nu fac revolutie’ fara ajutor din exterior-1989.
Consecinte: buget pitic, pensii si salarii pitice, autostrazi pentru pitici...
http://alfastring.tk
A. PNL (de la Bratieni incoace) a fost un partid al elitelor, al micii burghezii, al intreprinzatorilor. PNL de azi, la structura sociala a Romaniei poate ajunge la 30%? Pe seama carui partid? B. Cei 20% din decembrie nu sunt ai PNL ci ai lui Crin plus votantii anti-Basescu si votantii anti-Geoana (a spus-o si INSOMAR si CURS). C. Chiar si cu 30% nu se guverneaza singur: cu cine face alianta PNL? D. La prezidentiale, in fata unui candidat puternic PSD (e greu sa ne imaginam ca PSD va risca sa piarda presedintia a treia oara), pe cine se va baza Crin? Cumva pe PDL -pe care vrea sa-l distruga- ?
Păi,doamnă,decât să faceÅ£i "glumiÅ£e" cu gust portocaliu,mai bine citiÅ£i documentul public al lui Antonescu PRIN NOI ÎNÅžINE,ACUM! în care sunt expuse principiile ideologice ÅŸi metodologice a ceea ce vrea PNL ÅŸi Antonescu.Îmi pare rău să constat că puneÅ£i problema invers.Adevărul este că mai întîi băSSecu+PD au vrut să distrugă PNL(ceea ce nu spuneÅ£i),dar spuneÅ£i numai că PNL vrea să "distrugă"(?) PD.Adică,doamnă,nu este frumos ce faceÅ£i!Iar dacă nu ÅŸtiÅ£i sau nu pricepeÅ£i,atunci nu mai scrieÅ£i!
Prea multi politicieni care exista doar in contrapartida cu Basescu. Daca spun ceva sigur apare si expresia "Basescu dictatorul". Ii trist ca nu au invatat nimic dupa ultimele alegeri.