Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
1582 vizualizări 18 apr 2018

„Vezi-mă cu un ochi, ca să te văd cu doi!”, pare a fi sloganul celui mai nou joint-venture din fotbalul românesc: PSD-FRF.

Implicându-se, fără plasă de siguranţă (adică direct şi pe faţă), în alegerea noului preşedinte al Federaţiei, ca să beneficieze, ulterior, de susţinerea „planetei fotbal”, în propria campanie pentru alegeri, PSD îşi asumă unele riscuri.

De bună seamă că fotbalul, fotbaliştii, fanii, lumea, România, este cuplată la fenomen. Nu e niciun secret că toţi oamenii din lume, dar mai ales din ţara asta, se pricep la fotbal şi la politică. Deci, toţi suntem în target.

Dar cine a mai văzut o astfel de implicare a politicului, la vedere, cu poze şi „strigături”, în treburile interne ale unei adevărate „enclave”, un soi de stat în stat, cu luări de poziţie, vehemente, ale decidenţilor/conducătorilor, şi cu urmări dintre cele mai neprevăzute pentru defectori, în caz că vreun „om din fotbal”, oricare ar fi fost el, s-ar fi adresat instituţiilor „civile” ale statului.   

Şi iată cum, fără păstrarea minimelor aparenţe, personaje de la vârful puterii anunţă, mai direct sau mai voalat, că îl susţin pe Ionuţ Lupescu - considerat a fi cel mai „titrat” exemplar românesc, din punct de vedere managerial -, pentru fotoliul de preşedinte al forului conducător.

Nu-l cunosc, personal, pe Burleanu. Nu ştiu cine l-a împins către şefia FRF (unii spun că tot politicul, alţii, că statul paralel, mă rog). Ceea ce ştiu eu, însă, este că, odată cu el, în fotbalul românesc a revenit speranţa tinerilor jucători că pot accede, prin muncă şi talent, în loturile cluburilor de top din ţară şi de afară.

Dincolo de orice fel de manevre de culise, care poate or fi existat sau nu, eu unul, asta am înţeles: că Federaţia Română de Fotbal a încearcat să crească jucători în diverse academii/centre de excelenţă/centre naţionale, sau cum s-or fi numind, doar că nu au fost foarte sprijinite de minister. Că, totuşi, tinerilor sub 21 de ani li s-a creat posibilitatea, prin regulamente şi „legi”, să joace în primele echipe ale cluburilor.

I s-a reproşat lui Burleanu că face, un soi de concurenţă neloială unor academii particulare, precum aceea a lui Hagi, FRF crescând jucători din bani publici, ceilalţi din bani personali, piaţa devenind aglomerată, particularii înregistrând pierderi.

O fi, n-o fi, cert este că au apărut în teren tineri buni, au crescut, au ajuns în loturile naţionale, cei mai viguroşi critici ai regulii U 21/„un tânăr sub 21 de ani în teren” recunoscând, ulterior, beneficiile acestui demers.

Nu vreau să mă lungesc, aici, cu enumerarea altor bune sau rele ale lui Burleanu. Fapt este că, până la venirea sa, cu excepţia Viitorului, o academie cunoscută, puţine astfel de entităţi (cu performanţă) existau în România. Mai mult, grupele de copii, juniori, tineret, care existaseră în primii ani de post-comunism, fuseseră desfiinţate pe motiv că nu produceau pe cât consumau.

De fapt, pepinierele de talente – şi se dovedeşte, iată, că filonul talentului autentic nu s-a pierdut – nu-şi mai găseau rostul, câtă vreme în fotbalul nostru urmau să fie desantate mediocrităţi „mondiale”, pentru a genera comisioane substanţiale în puşculiţele diverşilor impresari, cu aere de „mafioţi”.

Prea puţini copii de perspectivă şi-au mai putut face loc în acest fotbal „contaminat”, consecinţele negative fiind remarcate, relativ repede, la nivelul loturilor naţionale, acolo unde, cu toţii aşteptăm să apară performanţa.

Dar, alegerile sunt alegeri, iar ele trebuie, evident, să se desfăşoare în deplină corectitudine

În ceea ce-l priveşte pe Ionuţ Lupescu, nu sunt chemat eu să-i dau note. Poate fi un manager foarte bun, poate avea o experienţă peste experienţa multora din ţară, din generaţia sa, de aur, sau din alte generaţii.

Îngrijorătoare este apariţia în imediata-i apropiere a unor personaje „vechi”, „patinate”, uneori discreditate de propriul lor parcurs în fenomen.

La fel de îngrijorătoare este distribuţia celor care se bucură, nespus, de revenirea la butoane a „consacraţilor” (de multe ori în rele).

Iată un exemplu: „Sunt oameni care i-au promis lui Burleanu că îl votează, dar acum s-au sucit, că s-a dat semnalul. E linie de partid, ce vorbim? Sunt lucruri care nu se pot spune, că nu are loc politicul în fotbal. (…) Lupescu va face lucruri mari în fotbal. El va câştiga 100% din primul tur. Eu ştiu multe, dar nu pot spune mai mult. Chestiunea e rezolvată. Dacă Dragnea a făcut treaba asta, îl felicit. Ne scapă de Burleanu, face un lucru bun, nu? Burleanu spunea că Lupescu are minciuna în ADN. Păi, mai mare mizerie decât să bagi că nu ai voie să candidezi dacă nu ai experienţă de doi ani în fotbal nu există”, a afirmat Becali, zilele trecute, la Digi Sport.

În consecinţă, dacă şefii PSD îl susţin pe Lupescu, pe faţă (ceea ce nu e deloc moral/legal, dar cui îi mai pasă de asta în România), iar omul face treabă bună, lucrurile vor fi calme.

Dar dacă Ionuţ Lupescu se va întoarce la vechile practici şi lucrurile vor merge prost, îi pot anunţa pe susţinătorii lui politici, încă de pe acum, că românii, în materie de fotbal, spre deosebire de politică, nu uită şi nu iartă.

Sigur, mai există şi posibilitatea ca Dragnea şi compania să piardă primul rând de alegeri, mai repede decât s-au aşteptat.

Citește și: